Au căzut merele din coşul bicicletei

Înghiţeau cu noduri până la sughiţ actorii noştri talentaţi scenariile filmelor cu omul nou al societăţii socialiste. Trăitorii în epoca de aur trebuiau să fie o îngrămădeală de calităţi şi nicio firimitură de defecte. Toţi bărbaţii era musai să fie pui ai viteazului Făt-Frumos din basm, iar ele să semene cu fata bună Ileana Cosânzeana. Asta se întâmplă în poveştile după care adorm copiii. În realitate, omul nu poate să treacă totdeauna pe verde, să aibă în păr cărarea dreaptă ca la geometrie, să strângă borcane goale la numărul cerut de partid, nu poate să nu aţipească la şuvoiul de platitudini din cursurile de învăţământ politic. Bărbatul şi în socialism mai întoarce capul după posteriorul bombat al unei june, mai tuşeşte şi simte nevoia să scuipe pe jos, tinerele UTC-iste îşi mai cumpără o fustă crăpată, mai strâng ban lângă ban pentru un creion dermatograf din capitalism. Ca să nu construiască personaje de material plastic, actorii noştri mai deviau de la scriitura încuiată, de la dogmele comuniste, şi strecurau câte un defect omenesc în purtarea eroilor, pigmentau scenele şi cu stângăcii reale. Filmul “Mere roşii” a avut romantism, umor delicat, a plăcut spectatorilor. Dar asta nu datorită scenariului, ci mai ales farmecului actorilor şi improvizaţiilor lor. Medicul începător repartizat în comună se îndrăgostea de profesoara stagiară, pe care o zărise pe uliţă în drum spre căminul cultural. Actorii din rolurile principale, deliciosul Mircea Diaconu şi frumoasa Carmen Galin, au ticluit o altă întâlnire între profesoara şi doctorul comunei. O intersectare nostimă, poznaşă. Ea, pedalând pe bicicletă, s-a ciocnit cu el pe uliţa pe care treceau mai ales cârdurile de raţe, şi din coşul profesoarei au căzut frumuseţe de mere roşii, culese cu scuze şi apropouri de idilă chiar de către doctoraşul abia sosit. În alt film, Sebastian Papaiani juca rolul unui fiu al comunei, care se întorcea după facultate să devină agronomul locului. Scenariul prevedea ca tânărul agronom să se prezinte la preşedintele CAP-ului în costum negru, cămaşă albă apretată şi cravată cenuşie. Să înnebunească haiosul Papaiani şi mai multe nu! Cum să fie îmbrăcat ca un cioclu de la pompe funebre în timp ce discută de producţia de porumb la hectar. Aşa că Papaiani îşi rupe un nasture de la sacou şi prinde haina cu un ac de siguranţă. La vizionare, înainte de premieră, politrucii observă nasturele lipsă şi cer o nouă filmare a scenei, “râd capitaliştii că avem haine neglijente, că n-avem nasturi de calitate!”. Replica lui Papaiani a fost genială: “Tovarăşi, o să ne invidieze capitaliştii că avem mai multe fabrici de ace de siguranţă decât fabrici de nasturi, alea de ace sunt mai tehnologizate!”.