Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După înverşunarea de a demola un prim ministru şi un guvern (întâlnită mai ales în comunism), Traian Băsescu îşi pune floare la butonieră chiar realizările acelui guvern. De la afirmaţia tranşantă că "Guvernul Tăriceanu este cel mai slab guvern post-decembrist", domnia sa trece candid la împăunarea cu creşterea economică realizată de România exact sub acel guvern. Iată parcursul "moral şi exemplar" şi foarte personal al unui om politic care pretinde românilor să-i mai acorde încredere. A ocupat poziţia cea mai înaltă în stat şi a aflat mai mult folos în a declanşa şi menţine dezbinarea decât concordia. Românii, conform acestei vicioase mentalităţi de lider, trebuiau neapărat să fie orbeşte de partea lui sau să fie desconsideraţi. Binefacerile creşterii economice, atâtea câte au fost, au existat şi rezistat în ciuda, şi nu datorită preşedintelui. "Munca bine făcută va fi bine plătită"? Orice sondaj, întrebându-i pe români cât de mult cred în această pompoasă autolăudăroşenie a preşedintelui din discursul pronunţat în Parlament, nu poate avea decât un rezultat negativ, la fel ca şi răspunsul românilor la întrebarea dacă "Să trăiţi bine!" a devenit în vreun fel realitatea promisă.
Costurile sociale ale unor alegeri politice nu se cuvin acceptate în numele unor beneficii viitoare. O asemenea propunere, foarte des utilizată de pro-politicieni (cei ce au în vedere numai persoana lor), este indecentă şi mincinoasă. Singurele costuri acceptabile sunt cele necesare pentru a corecta stările greşite din prezent prin îndepărtarea în primul rând a politicienilor ce au provocat răul. Solidaritatea naţională programată şi mult trâmbiţată politic pare să fie - din nefericire - doar masca unei jalnice demagogii, cât se poate de nesolidară cu poporul. Ei vorbesc de iubirea de oameni şi de patrie şi înţeleg de fapt iubirea de sine.
Când constatăm lipsa de răspundere a nenumărate acte de politică pare că există mai presus de noi o responsabilitate a răului în sine. Spre exemplu, literal cuvântul diavol vine din greaca antică, de la diabolos, care însemna "cel ce dezbină, calomniator, om ce vorbeşte de rău". Sensul biblic îl ştim: duşmanul lui Dumnezeu şi creator al tuturor formelor răului. Din vechime, deci, oamenii s-au temut şi au respins dezbinarea, lucru care ar trebui să devină un principiu pentru orice lider politic. Fac această precizare şi nu doresc să fiu suspectat pe nedrept de insinuare răutăcioasă.
Pe mine nu mă scârbeşte politica, ci prostia, minciuna, meschinăria, josnicia şi grosolănia din politică. Politica poate fi şi virtute, curaj, voinţă şi bunăvoinţă. Lipsa politicii devotată binelui public înseamnă lipsirea de prezent şi de perspectivă a milioane de români. Dorinţa de a uita de politică s-a cuibărit în mintea şi sufletele lor şi asta nu înseamnă decât că oamenii vor fi supuşi pe de-a-ntregul necazurilor lor. Politica, în primul rând, e cea care nu aşteaptă viitorul cu teamă, ci a cărei datorie este să-l modeleze. Abandonarea repetată şi succesivă a acestei îndatoriri în tranziţia dezordonată a celor 20 de ani este, cred, cea mai profundă cauză a fărădelegii libere de hăţuri şi bici care s-a putut dezmăţa şi care a înhăţat societatea între colţii ei. Ea ne-a condus la libertate dezordonată. Doamne fereşte de o ne-democraţie dezordonată!
Un prieten îmi spunea că editorialele mele caută să explice valorile morale. O fi. Cred într-adevăr că valorile morale sunt moarte când politica nu se sinchiseşte de ele şi nu face ca ele să domnească printre oameni. Putem vorbi la nesfârşit despre lipsa de morală în viaţa unui popor rău ocârmuit. Morala e o vorbă, iar politica o faptă.
