Austeritate şi ciocoism

Cam derutantă, declaraţia premierului Ponta, din prima zi a anului. În 2013, a spus el, nu se vor mai face tăieri, dar nici nu se vor deschide băierile pungii, rămânându-se, în zona salariilor şi pensiilor (totuşi, de la 1 ianuarie, acestea sunt indexate cu 4%) la nivelul creşterilor din 2012. Se cuvine a observa însă că în anul trecut n-au avut loc bic un fel de creşteri de venituri salariale. Lucru absolut lăudabil, Guvernul USL a restituit angajaţilor şi pensionarilor sumele reţinute abuziv de Boc & Co, sub înţeleapta îndumare a lui Băsescu. dar asta nu înseamnă creşteri sau majorări, ci doar înapoierea unor sume jefuite de fosta guvernare. Pensionarilor li se adaugă 4%, sub inflaţia pe un singur an (or pensiile nu au mai fost indexate de câţiva), în timp ce însuşi Executivul a determinat că rata de indexare cu inflaţia pe doar trei ani a taxelor locale ar fi de 16,5%... Începutul de ani mai aduce creşterea accizelor şi preţurilor la carburanţi, electricitate, gaze etc, ceea ce se va eroda puternic nivelul de trai. Nu este vine actualului Guvern - care mai are de suportat şi un vârf de plată a datoriilor externe angajate de Băsescu-Boc. Populaţia a înţeles marasmul economic în care a preluat USL ţara, nu-i cere, bătând din picioare,  lapte şi miere. Îi cere, însă, o bună guvernare, o echilibrare rapidă a efortului financiar şi a austerităţii. Programul prezentat de Ponta - apreciat până şi de opoziţia pedelistă sau de Băsescu - este, într-adevăr dătător de nădejde. Dar îi lipsesc lucruri esenţiale. Între care cel ce defineşte, în primul rând, un program: termene şi răspunderi. Fără aceste precizări, programul Ponta ar rămâne un eseu perfect, o lectură agreabilă, dar nu un cadru riguros şi predictibil.

Acum chiar, la început de an, Guvernul mai are de trecut şi hopul negocierilor cu FMI. De modul în care Victor Ponta şi echipa sa vor discuta, nu în genunchi, ca Boc, cerându-le categoric emisarilor să priceapă că răbdarea românilor e întinsă de zbârnâie, depind în mare măsură nu doar proiectele economice, ci şi cele sociale. O a doua urgenţă ar fi punerea pe roate a ANAF, a Poliţiei şi Parchetului, pentru recuperarea grabnică a fondurilor prăduite în ultimii ani. E aberant ca ţara să trăiască din împrumuturi, în timp ce guvernanţi şi clienţi politici ai fostei puteri îşi fac siesta după devalizarea bugetului. Percepţia populaţiei nu-i de gumă, iar sprijinul acesteia se poate rapid retrage.
 
N-aş fi zis un cuvânt despre Traian Băsescu şi ai lui, dacă unele televiziuni nu ni l-ar fi băgat cu anasâna pe uşă. De Crăciun, la Predeal, se dădea cu tot familionul cu snowmobilele cumpărate din bani publici. Din mers, îndemna la solidaritate! A cui, cu cine?! De Revelion, la Covasna, s-a stropşit grobian la reporterii tv, de parcă veniseră de nebuni acolo. În Secuime, şi-a adunat floarea ţării, întruchipată, în afara familiei sale, de Udrea şi al său Cocoş, de penalul Falcă (cumătrul Bercea Mondial a lipsit, fiind reţinut de chestiuni neprevăzute), de Paul şi Lia Lambrino, personajele de tabloide care şi-au agăţat şi ei titulatura "de România". Ca să folosesc un termen din limbajul prezidenţial, o "adunătură" cu deprinderi ciocoieşti, peste care criza n-a venit şi nu va veni, a petrecut sub veghea unei cohorte de sepepişti. Dom' Ponta, nu ne costă prea mult, cum nicăieri în vreo ţară democratică, mofturile şi zaiafeturile prezidenţiale?