x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Austeritatea şi bogăţia înţelepţilor

0
Autor: Maria Timuc 29 Noi 2010 - 20:29

Trăia cândva într-un sat un înţelept, care se hrănea doar cu peşte. De fapt, mânca numai capul peştelui, căci le dădea celor săraci ce era mai bun. Un elev de-al înţeleptului i-a spus într-o zi că pleacă spre Muntele Athos. “Dacă tot te duci acolo, te rog să-mi faci un serviciu”, i-a spus înţeleptul “discipolului” său. “La Muntele Athos trăieşte Marele Învăţător, omul care m-a călăuzit pe drumul spiritual. Treci pe la el şi spune-i că am o dilemă, ceva mă roade şi mă face să sufăr. Întreabă-l de unde-mi vine suferinţa asta inexplicabilă”, a adăugat Înţeleptul.

Şi iată că discipolul a ajuns la Muntele Athos şi-n cale i-a ieşit mai întâi un câmp cu holde nenumărate. “O, ce bogăţie aici”, s-a mirat discipolul, care a şi întrebat un trecător ale cui sunt acele mândreţe de holde... “Sunt ale Marelui Învăţător”, îi spusese omul!

Discipolul a rămas mirat, căci bogăţia Marelui Învăţător contrasta teribil cu austeritatea în care trăia Învăţătorul sau spiritul, cel care mânca doar capul peştelui ca să le dea restul săracilor. A mai mers omul ce-a mai mers şi s-a întâlnit pe cale şi cu un palat impresionant, înconjurat de grădini luxuriante şi frumuseţi nemaivăzute...A întrebat şi de data asta al cui era palatul. “O, este al Marelui Învăţător”, îi răspunsese un om. Mintea discipolului se înfierbântase complet. Se întreba în sinea sa dacă nu cumva Marele Învăţător era... un “păcălici”, cu nimic mai presus decât bogătaşii sterili şi îndepărtaţi de ceea ce este spiritual. Şi iată că a ajuns şi la Marele Învăţător, care trăia în lux, dar – în acelaşi timp – era un om fericit, împlinit şi senin... Când discipolului i-a spus că Învăţătorul său îi cerea să-i găsească tâlcul stării de suferinţă pe care o simţea, Marele Învăţător a stat puţin pe gânduri, a închis ochii şi apoi i-a spus: “Cred că Învăţătorul tău este ataşat de material”!

Bietul discipol a plecat de la Marele Învăţător şi mai nedumerit decât venise. În mintea lui totul părea neverosimil. Adică, unul care trăia în lux era detaşat de material, iar bietul

Învăţator, care mânca doar capul peştelui şi trăia într-o austeritate totală, era ataşat de material”? “Cred că are dreptate Marele Învăţător”,

i-a mărturisit Înţeleptul discipolului. “Fiindcă, atunci când dau corpul peştelui celor săraci, mă gândesc tot timpul ce bun ar fi fost să-l mănânc eu! Şi mă cuprinde o emoţie dureroasă de câte ori le dau totul altora”! (Aceasta este o poveste prescurtată; voi preciza în una dintre zilele următoare sursa, căci nu-mi este la îndemână acum).

Povestea spune însă că austeritatea, chiar aceea voluntară, făcută din motive spirituale, nu este întotdeauna semnul detaşării de material, ci ar putea fi capcana sau semnul ataşamentului de material. Cum nici bogăţia excesivă nu-i neapărat semnul absenţei spiritualităţii, dimpotrivă. Înţeleptul din poveste îşi recunoaşte ataşamentul în clipa în care înţelege că nu dăruieşte din suflet, nu dă corpul peştelui cu inima, ci pentru că ştia că trebuia să-l dea. A le da săracilor era obligaţie, nu bucurie, şi asta se transforma în suferinţă interioară pe care omul o purta în taină, în pofida eforturilor sale de a trăi ca un sfânt. Marele Învăţător era bogat şi senin,

Învăţătorul era auster şi suferind. În suflet se ascundea diferenţa, în afară se manifestă ca atare. Emoţia interioară ne poate spune şi nouă dacă suntem ataşaţi de material sau nu. Când dăruim cu inima, fără nici o constrângere lăuntrică, dincolo chiar de idealurile spirituale sau de altă natură, consecinţa se răsfrânge automat în trăirea noastră sub forma unei emoţii pozitive. Suntem fericiţi, ne este bine, pur şi simplu şi se întâmplă aşa pentru că nu aşteptăm nimic de la propria noastră faptă: nici măcar să trăim ca nişte sfinţi. Emoţia negativă trădează aşteptarea, interesul nostru şi ataşamentul de ceva... Când dai, să dai total dezinteresat. Când dai, să nu ai aşteptări. Când dai cu toată inima, nu eşti ataşat de material şi atunci se poate să devii precum Marele Învăţător; bogat şi senin sufleteşte. Căci lucrurile materiale curg şi ele – se pare – spre sufletul îmbrăcat în emoţii frumoase, spre sufletul liber de negativitate.

În aceste două ipostaze se poate ascunde un mare secret al sărăciei şi al bogăţiei.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de