Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
David Hawkins a spus în una dintre cărțile sale că ”omenirea are nevoie de un terapeut”, care s-o ajute să gândească rațional sau ”cu smerenie”(el definește smerenia ca fiind capacitatea de a-ți limita percepția la ceea ce este dovedit ca fiind real). Creator al unei scale a stărilor de conștiință, Hawkins a concluzionat că cea mai mare problemă a ființelor umane este aceea că ele nu pot distinge între ”adevărat” și ”fals”, iar asta înseamnă că nu au discernământ până când nu afirmă și nu recunosc adevărul. Cercetările lui Hawkins arată că 78 la sută din populația lumii nu poate discerne între ”adevărat” și ”fals”, deci nu are discernământ, iar consecințele acestei stări de fapt se regăsesc în toate manifestările umane negative. O scală a stărilor de conștiință concepută de Hawkins pe baza testării a mii de subiecți dezvăluie că oamenii care nu discern între adevărat și fals trăiesc într-un fel de ”iad” interior, pe care-l pot recunoaște în propriile lor trăiri; durere, tristețe, frică, furie, vină etc.( toate trăirile noastre negative). Tot el spune că adevărul poate fi recunoscut prin aceea că crează în interiorul ființei o stare de bine. Cu alte cuvinte, când gândim greșit, ne simțim rău și emoțiile noastre vestesc de îndată că nu suntem în adevăr și nu gîndim rațional, nu avem discernământ, deci liberul nostru arbitru nu este funcțional. Întorcându-mă la Hawkins aș spune că 78 la sută din populația lumii ”nu are libertate de alegere” de vreme ce nu are discernământ și apoi că ”libertatea” e o stare a conștiinței, care presupune să fii liber de negativitatea din tine.
Să revenim la rațiune e – aș spune - un demers autoterapeutic esențial, care ne poate ajuta să redevenim liberi de emoțiile distructive pe care le trăim în relația cu lumea și cu noi înșine. Liberul nostru arbitru, posedat de forțele iraționale sau de propriul nostru mod greșit de a gîndi în relația cu experiențele din trecut, sfrâșește prin a fi ca soarele acoperit de nori, incapabil să-și dezvăluie strălucirea. De aceea libertatea de alegere e percepută de oameni ca un vis mai mult decât ca o realitate; ea ne este dată, ne-am născut cu ea, dar ne-am abandonat-o în fiecare clipă, în fiecare zi, în fiecare eveniment de viață în care am gândit fals, obstrucționând adevărul. Iar Adevărul e că întreaga existență e teribil de frumoasă, e iubire, e bucurie, e grație și e făcută să sprijine viața.
Când mintea omenească se îndepărtează periculos de adevăr, iraționalitatea ei atinge cote bolnăvicioase, iar omul se trezește gândind automat ce-i mai rău în fața unor stimuli minori. Mintea unui bărbat gelos (și aici dau un exemplu real), gândește după cinci minute după ce a plecat în oraș că soția l-a trimis de acasă doar fiindcă are de gând să-l înșele. Același bărbat se chinuie teribil (în timp ce soția doarme lângă el ) la gândul că soția îl va părăsi și de aceea se apucă în miez de noapte să-și facă bagajele și să plece el de acasă. Mintea vede în sine ceee ce emoția negativă o forțează să vadă și de aceea agitația interioară a omului crește, iar realitatea este complet ignorată. O minte irațională, dar inconștientă de iraționalitatea ei, va gândi automat că ”dacă iubita/iubitul nu te sună înseamnă că nu te iubește, minte și te înșeală etc”. Așteptarea neâmplinită, oricât de măruntă ar fi ea, azvârle violent omul în mintea sa irațională și el sfârșește prin a se toca singur, ba chiar are comportamente atât de absurde încât singurul lucru pe care un om rațional îl poate face este să fugă cât mai departe de el. Aceasta este caracteristica esențială a falsității mentale; mintea selectează instantaneu percepția cea mai rea și o proiectează asupra evenimentelor, a persoanelor, a lumii înconjurătoare. A lăsa iraționalitatea să ne ghideze percepția înseamnă a trăi în confuzie și a găsi tot mai rar bucuria vieții noastre. Liberul arbitru vede sincer și fără efort partea bună a lucrurilor. El nu vede că lipsește iubirea dacă n-ai primit un telefon pe care l-ai așteptat, ci privește cu bucurie momentul în care telefonul va suna. Puterea noastră de alegere, eliberată de negativitate, are ”încredere” în bine; ea nu vede în greșeala unui om acel om care greșește permanent, nici în rătăcirea lui temporară un rătăcit definitiv. Aici e iubirea aceea despre care vorbea Apostolul Pavel, căci în clipa în care o trăim ca fiind realitatea noastră știm că restul e fals. De aceea să revenim la rațiune ar trebuie să fie o preocupare permanentă, un fel de a dori să ne vindecăm pe noi și să ne recuperăm puterea de a ne bucura de viața aceasta. Autoterapie prin rațiune, asta e ideea de azi, iar puterea rațiunii e lumina conștienței, care împrăștie întunericul minții și întunericul din viețile noastre.
