x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Avem interpretul-surpriză în serialul „un MCV pentru România”

Avem interpretul-surpriză în serialul „un MCV pentru România”

de Serban Cionoff    |    18 Noi 2018   •   08:27
Avem interpretul-surpriză în serialul „un MCV pentru România”

Mare baftă am mai avut, zău așa, că incidentul care l-a avut ca erou principal pe procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul din Slobozia, pe care polițiștii l-au prins conducând în localitate cu peste 70 de kilometri pe oră și cu ITP-ul expirat, s-a petrecut după adoptarea Rezoluției Parlamentului European și după Raportul Comisiei Europene cu și despre MCV? Vă dați seama ce noi și foarte profunde îngrijorări ar fi provocat, la Bruxelles și la Strasbourg, vestea  că un procuror a fost pus în situația de a întârzia la serviciu de către niște polițiști? Mai grav, de către niște polițiști din Ministerul de Interne, condus de Carmen Dan, originară din județul Teleorman. Minister care face parte din Guvernul României, al cărei prim ministru este Viorica Dăncilă, și ea originară din același județ. Adică din județul din care se trage „penalul Liviu Dragnea’’, cel considerat de către însuși președintele Klaus Iohannis principalul răspunzător pentru intolerabilele ingerințe și presiuni ale factorului politic în afacerile interne ale lumii justiției, în general și ale procurorilor,în special. Pe bună dreptate, acest abuz ar fi făcut obiectul unei noi rafale de îngrijorări și de urecheli, fiind sancționat cu maximă severitate de către foarte corect informații și extrem de bine-intenționații evaluatori de la vârful Uniunii Europene.

 Situația se complică dacă ținem seama de faptul că domnul procuror de la Slobozia nu face parte- deocamdată!-  din categoria procurorilor cu rang înalt pentru care Raportul pe MCV recomandă „suspendarea procedurilor’’. Mă întreb, în acest caz, oare ce ar fi avut de făcut acest  domn procuror? Păi, dacă ar fi fost să dea frâu sincerei sale revolte față de polițiștii trimiși anume în misiune pentru a-l împiedica să ajungă la timp la tribunal, ar fi procedat aidoma #rezistenților Mălin Bot, Marian Ceaușescu și Mihai Dide care i-au vandalizat vila și garajul deputatului Florin Iordache, în semn de protest civic și de sancțiune cu valoare ideatic-terapeutică a unui gest foarte nepoliticos pe care acesta l-a comis în fața colegilor parlamentari. Dar nu!, procuror în cuget și în simțiri, domnul din Slobozia a aplicat legea și i-a amendat pe fiecare dintre cei doi polițiști cu câte cinci mii de lei, pe motiv că, reținându-l din cursa contracronometru în care domnia sa era angajat, au împiedicat justiția română să își facă datoria. Amendă care, după cum se arată în motivare, nu are nicidecum scopul de a-i  repara onoarea domnului procuror, ci numai și numai pe acela de a-i avertiza pe polițiștii de la circulație (deocamdată, numai pe ei!) ce gravă infracțiune  comit „oprind, chiar temporar, un magistrat de la exercitarea atribuțiilor judiciare’’. „Ceea ce- ne explică foarte apăsat același domn- contravine flagrant rolului preeminent pe care legiuitorul l-a conferit magistraților în salvgardarea ordinii publice și apărării ordinii sociale’’.

  Citiți cu mare atenție și rețineți esențialul: prin motivarea pe care a construit-o pentru a pune în act amenda aplicată celor doi polițiști, vajnicul procuror de Slobozia a făcut un uriaș pas înainte, înscriind justiția românească în Cartea Recordurilor! Dați-mi, vă rog, un singur alt exemplu de procuror din state membre ale UE care să îi fi amendat pe polițiști pentru motivele sus-menționate și îmi scot pălăria.  

De aceea mă și grăbesc să îl recomand pentru a fi promovat, cu maximă celeritate, în structurile de vârf ale Procuraturii Generale sau ale DNA, instituții care au atât de mare nevoie de sânge proaspăt și de cât mai multă energie. Sau, dacă mă gândesc mai bine,poate că ar fi mai nimerit să îl regăsim pe lista candidaților la viitoarele alegeri europarlamentare. Nu de alta dar, după cum umblă vorba în târg, notoria europârâcioasă Monica Macovei ar vrea să se retragă, așa după cum, zice-se că l-ar bate gândul și pe Cristian Preda. Împrejurare în care ar fi păcat ca Daniel Buda sau Siegfried Mureșan să rămână singuri pe baricade, tocmai acum, când se lucrează la noile episoade ale serialului „Un MCV pentru România’’ și este mare nevoie de un interpret-surpriză pentru a da viață „rolului preeminent pe care legiuitorul l-a conferit magistraților’…    

×