x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Avem pozele, i-am termoscanat! Și cu asta ce-am făcut?

Avem pozele, i-am termoscanat! Și cu asta ce-am făcut?

de Serban Cionoff    |    30 Mai 2020   •   14:06
Avem pozele, i-am termoscanat! Și cu asta ce-am făcut?

De aseară, duduie rețelele de social media și nu ai loc să mai arunci un cap de ață după câte mesaje neiertătoare se transmit în semn de revotă după ce au apărut fotografiile făcute în biroul premierului Ludovic Orban.Fotografii în care apare alături de alți membrii ai guWERNului și care au fost făcute nu la o ședință în care se dezbat cestiuni arzătoare, la ordinea zilei, ci la o agapă, în fața unor pahare pline ochi cu diverse beuturi al căror consum, în birourile instituțiilor publice, este interzis prin lege.

Colac peste pupăză, premierul Ludovic Orban și șeful diplomației române,Bogdan Aurescu, mai trag și din țigarete (cel din urmă chiar dintr-o havană!), faptă care,și ea, este interzisă și pedepsită de legile statului. Așa cum este aspru sancționată și ne-purtarea măștilor de către toți cei ce apar în instantaneele respective. „Cum adică- se întrebă cu indignare opinia publică-, pe noi ne țineți în casă și nu am avut aproape două luni voie să ieșim pe terase la o cafea sau la o berică, în schimb voi benchetuiți ,ziua nămiaza mare,ba vă mai și trageți în poză, ca să vedem și noi ce bine vă stă!” Și, de aici, să te ții polemici și sudalme, de să crezi că ne aflăm în fața unei explozii mai ceva decât cazul Watergate și trabucul Monikăi Lewinski la un loc!

 După cum cer uzanțele unui stat de drept și cu o democrație consolidată,gazetarii l-au luat din scurt pe personajul principal, adică pe premierul Ludovic Orban, de la care au aflat că imaginile au fost surprinse în ziua de 25 mai anul curent, când un grup de miniștri și de parlamentari PNL au venit la Palatul Victoria ca să serbeze ziua de naștere a liderului executivului și al partidului de guvernământ. Drept pentru care, domnul Ludovic Orban și-a făcut autocritica și s-a arătat dispus să plătească amenda cuvenită, care, între noi fie vorba, nici ne e prea mare, de la 100 la 500 de lei.

Recunoaștere care nu pare să fi convins pe toată lumea, unii cerând chiar ca președintele Klaus Iohannis, garantul respectării Constituție, să intervină și să taie în carne vie.Ceea ce nu înseamnă că subiectul a fost clasat, fiindcă se ridică o întrebare de elementar bun simț și anume: „cum au ajuns  în virtual media aceste poze făcute tocmai în biroul primului ministru, adică într-un loc unde nici musca nu poate să intre fără știrea SPP-ului și a SRI-ului?” Și de-aici să te ții scenarii și scenarită! Unii spun că a fost o scăpare a șefului de cabinet al premierului, care a încurcat adresele și, în loc să trimite fotografiile unor intimi ai Puterii, le-a livrat exact dușmanului. „Ciumei roșii”, adică! Alții, mai la curent cu practicile subversive, susțină că este mâna calificată a unuia sau a mai multor infiltrați în intimitatea cercurilor concentrice ale puterii. Așa că trebuie neapărat întărtă vigilența!

 Fără să neg gravitatea faptelor și, cu atât mai puțin, să consider discuția închisă, am totuși sentimentul că, și de data asta, avem de-a face cu o diversiune crasă. Sau de o ocazie care poate fi exploatată de către actuala guWERNare pentru a abate, încă o dată, atenția publică de la o serie de fapte mult mai grave, care se cer analizate cu maximă celeritate și sancționate. Fapte care, după cum bine știm, s-au acumulat în această nenorocită perioadă de carantină și de recluziune și care se adaugă bilanțului, și așa foarte rușinos, al guWERNării în exercițiu.

Bilanț în care se înscrie cacealmaua strașnică încasată zilele trecute la ROMARM. Unde linia de producție a măștilor achiziționată din China s-a stricat exact în ziua de 29 aprilie, ziua în care, în prezența premierului Ludovic Orban, a avut parte de o pompoasă inaugurare. Fără să se fi produs măcar o sigură mască, măcar așa, ca piesă de muzeu!

 Că nu poate fi vorba despre un simplu accident inerent și remediabil în cazul unei linii de producție atât de complexe, o atestă un raport al specialiștilor din care aflăm că „funcționarea mașinilor e instabilă și necesită opriri frecvente, iar nivelul rebuturilor afectează productivitatea”. În consecință, premierul Ludovic Orban s-a sesizat și a cerut ministrului Apărării, Mihai Ciucă, o anchetă și un raport.Dar, după cum spuneam, cele petrecute la uzina ROMARM, sunt departe de fi doar o regretabilă excepție și,în realitate, nu fac decât să mai adauge noi semne de întrebare la un tot mai încărcat dosar la faptelor ciudate(ca să le spunem,deocamdată, așa) pe care le-au comis persoane și grupuri de interese apropiate Puterii sub masca luptei cu COVID-19.

Din păcate- pentru noi, pentru capetele de locuitor, firește!-, aceste nu sunt singurele subiecte de la care trebuie, în cel mai scurt timp posibil, deturnată atenția publică. Unul dintre ele, și încă unul extrem de îngrijorător, fiind cel al tot mai puțin probabilei creșteri, din septembrie, a punctului de pensie. Subiect în jurul căruia actualii guWERNanți au încins și întrețin o cinică sarabandă de declarații confuze și contradictorii.

 Iată de ce, fără a minimaliza gravitatea faptelor despre care dau mărturie fotografiile din cabinetul premierului Ludovic Orban, cred că nu este cazul să ne frecăm mâinile cu satisfacție și să ne simțim răzbunați:”Avem pozele, i-am termoscanat!”După care, tot la vorba lui Constantin Tănase o să ajungem:”Și cu asta ce-am făcut?”

Dimpotrivă,eu cred că nu trebuie să luăm aceste imagini în discuție decât ca exact ceea ce sunt, adică încă o dovadă a lipsei de elementar respect față de criza de sistem în care se află țara datorită unei guWERNări pe cât de arbitrare pe atât de incompetente. Altminteri, supralicitând forțat și numai de dragul senzaționalului de moment, incidentul nu vom face decât să le dăm apă la moară și să le mai oferim incompetenților diriguitori ai trebilor țării o nouă ocazie pentru ca să își frece mâinile cu o cinică satisfacție: „Un fleac, i-am mai aburit și de data asta!”

×