x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Avertismenentul Departamentului de Stat

Avertismenentul Departamentului de Stat

de Ion Petrescu    |    07 Sep 2009   •   00:00

Vineri, la Miercurea Ciuc şi sâmbătă la Odorheiu Secuiesc a fost   reiterat dezideratul "atomizării" minorităţii maghiare în statul încă naţional şi unitar român.

Opiniile exprimate de Marko Bela înaintea şi pe timpul forumului sugestiv intitulat Marea Adunare a Aleşilor Locali au avut drept notă comună prudenţa. Nu întâmplător, preşedintele UDMR a recunoscut că autonomia teritorială se realizează "greu, treptat şi nu dintr-o singură mişcare".

La Odorheiul Secuiesc, preşedintele Partidului Civic Maghiar, Jeno Szasz a declarat, la Adunarea Aleşilor Locali din Secuime, că "măsuri pentru autonomie trebuie luate chiar azi". Şi Consiliul Naţional Secuiesc susţine că viitorul regiunii din centrul României "nu poate fi imaginat decât ca o unitate administrativ teritorială de sine stătătoare". În consecinţă, hotărârile aleşilor Ţinutului Secuiesc, vizând aprobarea imnului, drapelului şi stemei proprii nu sunt decât paşi premergători autonomiei visate.  

Din aceeaşi perspectivă, vicepreşedintele Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Transilvania (EMI), Bagoly Zsolt, afirmă în saptamânalul "Erdélyi Napló" - după ce s-a documentat în Tirolul de Sud -, că numai urmând exemplul radicalismului autonomiştilor germani din acea regiune va fi obţinut noul statut pentru Ţinutul Secuilor.

El însă nu face nici o referire la faptul că pe fiecare casă particulară din zona tiroleză flutură obligatoriu Tricolorul Italian! Nici măcar în treacăt nu inserează amănuntul că inscripţiile bilingve sunt mai întâi în limba oficială, italiana, apoi în cea germană. Nici sub aspect anecdotic nu recunoaşte realitatea că în instituţiile şi localurile publice tiroleze, regula conversaţiei este simplă. Aceasta începe şi continuă în limba solicitantului unor servicii, indiferent că este vorba de italiană, germană, engleză sau franceză.

Aşa că nu ne surprinde satisfacţia cu care Bagoly Zsolt inserează, în publicaţia nominalizată, afirmaţia preşedintelui Parlamentului Tirolului de Sud, Franz Oahl, conform căruia fără violenţă tirolezii nu ar fi avut câştig de cauză.  Un exemplu pe care şi minoritarii din Transilvania l-ar putea urma, nu-i aşa?

Aviz candidaţilor cu şanse reale în cursa pentru fotoliul prezidenţial de la Cotroceni. Subscriu la materializarea conceptului de autonomie a Ţinutului Secuiesc, sau, dacă refuză să primească un plus de 7 la sută "voturi pentru", în turul doi, de la cel mai disciplinat electorat din România, pot avea dureri de cap după alegeri. În maniera tiroleză...

Diplomaţia lui Marko Bela, radicalismul lui Jeno Szasz, precum şi fluturarea, de către Bagoly Zsolt, a posibilei recurgeri la violenţă, ca în Tirolul de Sud, constituie variante de acţiune luate în calcul şi peste Ocean. O afirmaţie deloc hazardată. Cu precizarea că la Departamentul de Stat nu se iau decizii sub impact emoţional. Pentru americani contează cu totul altceva. Şi iată dovada.

La 15 martie 2006, cu prilejul acţiunilor organizate de formaţiunile politice maghiare la Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, discursurile celor care s-au perindat pe la microfon au fost marcate de un limbaj dur. Marko Bela, Tokes Laszlo şi alţi vorbitori s-au adresat totuşi unor manifestanţi extrem de disciplinaţi, elegant îmbrăcaţi, cu o atitudine demnă, dar deloc provocatoare la adresa românilor. Abia la finalul zilei autorităţile au răsuflat uşurate, pentru simplul motiv că atmosfera premergătoare sugera posibile confruntări violente cu forţele de ordine.

Explicaţia derulării în linişte a celor două mitinguri a venit mai târziu. Avertizată de anumite intenţii deloc paşnice, Condoleezza Rice l-a sunat, de la Departamentul de Stat, pe premierul maghiar. Acestuia i-a comunicat, în termeni fără echivoc, că preşedintele SUA îl va face direct răspunzător de orice violenţă produsă pe 15 martie, în România. Ţara care nu a ezitat să trimită subunităţi proprii, alături de trupele americane, în teatrele de operaţii ex-iugoslav, afgan şi irakian. Şi nu puţini militari români au căzut acolo. La datorie. Jertfa lor, departe de casă a contat şi contează inclusiv azi la Washington D.C. America nu uită pe aliaţii care au dat un tribut de sânge pentru Libertate! Românii au făcut-o. Alţii nu. 

×
Subiecte în articol: editorial