Bölöni îşi asumă calificativul de trişor

Voltele lui Ladislau Bölöni nu mai au amploarea de altă­dată. Aripa obosită caută culoare de zbor cât mai comode, marile ambiţii şi tenacitatea pierd teren în faţa slăbiciunilor ome­neşti.

Voltele lui Ladislau Bölöni nu mai au amploarea de altă­dată. Aripa obosită caută culoare de zbor cât mai comode, marile ambiţii şi tenacitatea pierd teren în faţa slăbiciunilor ome­neşti. Curgerea implacabilă a timpului produce inevitabil efecte. Doar înţelepciunea antrenată în meciurile vieţii te poate ajuta să parchezi în onorabilitate. Dar dacă ea, înţelepciunea, îţi lipseşte, riscul îmbătrânirii urâte e foarte mare. Declaraţiile pe care Bölöni le-a făcut în ultima perioadă m-au surprins neplăcut, deoarece an­te­cedentele mă determinau la un subiectivism po­zitiv în ceea ce-l priveşte.

L-am admirat pe fotbalistul Ladislau Bölöni. La Tg. Mureş, la Steaua şi la echipa naţională şi-a făcut numele respectat. Doctorul şi sportivul impu­neau deopotrivă. Nu pot uita golul său prin care am învins Italia la Bucureşti, după cum nu pot uita nici un alt episod mai puţin cunoscut publicului larg.

Bölöni a dorit să i se amenajeze un cabinet stomatologic la Steaua, loc unde presta mai mult pentru coechi­pieri şi angajaţii clubului. Unul dintre primii pacienţi ai stomatologului-fotbalist a fost chiar antrenorul de atunci al Stelei, Emeric Ienei. Dar nu despre cum şi-a chinuit Bölöni antrenorul vreau să povestesc. O altă păţanie mi-a atras atenţia asupra omului Bölöni. Într-o dimineaţă, fiind în întârziere, alerga spre întâlnirea cu pacienţii. Pe un culoar care mai păstra urmele umede ale mopului a alunecat şi a căzut, accidentându-şi urât braţul. A ratat lucrările programate în acea zi, dar a ratat şi meciul din etapa următoare. Microbiştii au fost convinşi că accidentarea s-a produs la vreun antrenament. Nici prin cap nu le trecea că, de fapt, se accidentase doctorul şi nu fotbalistul. Pentru că preocupările intelectuale nu se prea pliau pe portretul-robot al jucătorului de fotbal. N-aveau de unde să ştie suporterii că pentru Bölöni cărţile nu erau doar de treflă sau că damele de pică nu reprezentau o obsesie.

Mai târziu, după câţiva ani, în Franţa, unde devenise un om al locului, despre omul şi profesionistul Bölöni se vorbea la superlativ. Nu mi-a plăcut, în schimb, să descifrez în plecarea intempestivă de la naţională faptul că Bölöni devenise omul chiver­ni­selii cu orice preţ. Ştie şi el că a comis-o atunci când a plecat la Spor­ting. Altfel nu ne-ar servi acum minciunile călduţe ale ameninţării cu demi­terea. O altă gafă impardonabilă comite Bölöni când afirmă că naţionala actuală se bazează doar pe trei fotbalişti. Me­seriaşul care a acceptat să an­tre­neze fotbalişti fără valoare îşi asumă implicit calificativul de trişor. Dacă Bölöni vrea să se întoarcă la Tg. Mureş, chiar şi ca primar, trebuie să accepte concurenţa ade­vărată şi nu derapajul în autovictimizare.