Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Hitul zilelor noastre e piesa trupei Beatles: «Back in the USSR». Întoarcerea în trecut ne face rău, tensionează puternic prezentul. Viitorul e şi mai sumbru, se vede în culori gri. Cine vrea în trecut să ajungă acolo. Şi asta cât mai curând. Până nu se aplică bancul din aceeaşi perioadă: «Tovarăşul secretar general al partidului şi preşedinte al republicii anunţă cu regret încetarea din viaţă a poporului român»."
Trăim vremuri destul de triste, chiar greţoase pentru România. Ne întoarcem în trecut, suntem dependenţi de el. Comunismul i-a marcat atât de tare pe unii lideri, încât şi fără voia noastră suntem obligaţi să ne raportăm la el.
Cazul Norica Nicolai demonstrează încă o dată că puterea actuală, lansată ca o speranţă de dreapta şi liberalism european, se autodistruge prin injectarea cu ser comunist şi securist. În momentul asimilării prin sângele politic, serul elimină încet orice urmă de raţiune, întunecă mintea. Preşedintele este depozitarul cutiilor cu ser şi le administrează constant de trei ani, cu un cinism incredibil, distrugând orice idee de optimism şi perspectivă pozitivă.
E jenant pentru un stat european să aibă drept argument de judecată un dosar creat de autorităţile comuniste în urmă cu peste 20 de ani. Dacă pentru preşedintele Băsescu dosarele Securităţii şi cele ale Secţiei de cadre ale PCR, Miliţiei şi Procuraturii sunt reperele morale şi profesionale pe baza cărora se judecă azi, într-o ţară NATO şi UE, atunci îl parafrazez: ce blestem a căzut pe ţara asta să fie condusă de un comunist?
Pe măsură ce trece timpul, observ că şeful statului e obsedat de trecut, marcat de mecanismele ce funcţionau în regimul comunist. Dictatorul Nicolae Ceauşescu ar fi fost probabil mândru, în zilele noastre, văzând că arhiva comunistă răzbună într-un fel răsturnarea din Decembrie 1989. Şi generează o instabilitate cronică, de care nu mai scăpăm.
Dacă cineva a greşit în trecut, trebuie să-l condamnăm toată viaţa pentru acel lucru? Câte momente nefericite şi nedorite au fost în viaţa profesională a celor care au muncit în comunism? Să-i punem pe toţi la stâlpul infamiei? Poate cineva garanta că în vremurile acelea era vina exclusivă a celui acuzat?
Dosarele trecutului, care macină liniştea unui stat insuficient consolidat democratic, ne sunt administrate cu pipeta de acelaşi medic ciudat, care-şi omoară pacienţii şi e totuşi foarte popular.
Aşa aflăm de ani buni că liberalii sunt cei mai mari nemernici. Că PNL e plin de informatori, foşti procurori comunişti, că sunt slabi guvernanţi, mafioţi, oligarhi. Tot acest tablou sinistru seamănă cu descrierile din procesele politice ale anilor ’50. Cine a citit literatură de specialitate ştie despre ce vorbesc. Auzind aceste vorbe, despre nenorociţii de liberali, parcă citesc replicile lui Ţurcanu din Închisoarea Piteşti. Spiritul unuia din marii criminali creaţi de comunism bântuie azi prin politica românească şi faptul acesta mă face să vărs.
Sunt unul dintre cei care afirmă în mod constant că Partidul Naţional Liberal se mişcă greoi. Reacţionează încet şi slab la lovituri. Nu e în stare să anticipeze ce-i în mintea adversarului. Mai mult, e incapabil să administreze lovituri de mare efect, permise în timpul jocului. Nu din cele sub centură. Acolo e mare maestru jucătorul din colţul roşu. PNL are mereu o criză de oameni competenţi pentru posturi-cheie. Nu joacă strategic. Se mulţumesc de ceva timp cu miuţe tactice, fără să-şi poată valorifica prea bine avantajele unei guvernări destul de bune în ultimii trei ani.
Anul 2008 se anunţă unul dificil din punct de vedere financiar. Adăug aici şi încărcătura electorală. Dacă până acum PNL nu s-a remarcat serios pe terenul politicii mari, de azi încolo e şi mai greu. Cu toate aceste handicapuri şi greşeli, PNL este dominat totuşi de un bun-simţ ce pare să decurgă din comportamentul lui Călin Popescu Tăriceanu. Aşa nătâng şi mafiot, cum încearcă să ni-l prezinte Traian Băsescu, liderul PNL degajă o eleganţă şi un bun-simţ reale, în comparaţie cu adversarul său. Nu cred că se aşteaptă nimeni ca actualul premier să dea un cap în gură unui comerciant arab ori să chefuiască până în zori cu Gigi Becali.
În confruntarea dintre dobermanul politic perfect, dar foarte agresiv, şi bichonul liberal, curăţel şi simpatic, dar cam inofensiv, majoritatea elodiană va prefera mereu generatorul de sânge. N-am atins încă acel nivel de maturitate şi decenţă în România, încât să ne domine raţiunea, şi nu pasiunea.
Hitul zilelor noastre e piesa trupei Beatles: "Back in the USSR". Întoarcerea în trecut ne face rău, tensionează puternic prezentul. Viitorul e şi mai sumbru, se vede în culori gri. Cine vrea în trecut să ajungă acolo. Şi asta cât mai curând. Până nu se aplică bancul din aceeaşi perioadă: "Tovarăşul secretar general al partidului şi preşedinte al republicii anunţă cu regret încetarea din viaţă a poporului român".
Cazul Norica Nicolai demonstrează încă o dată că puterea actuală, lansată ca o speranţă de dreapta şi liberalism european, se autodistruge prin injectarea cu ser comunist şi securist. În momentul asimilării prin sângele politic, serul elimină încet orice urmă de raţiune, întunecă mintea. Preşedintele este depozitarul cutiilor cu ser şi le administrează constant de trei ani, cu un cinism incredibil, distrugând orice idee de optimism şi perspectivă pozitivă.
E jenant pentru un stat european să aibă drept argument de judecată un dosar creat de autorităţile comuniste în urmă cu peste 20 de ani. Dacă pentru preşedintele Băsescu dosarele Securităţii şi cele ale Secţiei de cadre ale PCR, Miliţiei şi Procuraturii sunt reperele morale şi profesionale pe baza cărora se judecă azi, într-o ţară NATO şi UE, atunci îl parafrazez: ce blestem a căzut pe ţara asta să fie condusă de un comunist?
Pe măsură ce trece timpul, observ că şeful statului e obsedat de trecut, marcat de mecanismele ce funcţionau în regimul comunist. Dictatorul Nicolae Ceauşescu ar fi fost probabil mândru, în zilele noastre, văzând că arhiva comunistă răzbună într-un fel răsturnarea din Decembrie 1989. Şi generează o instabilitate cronică, de care nu mai scăpăm.
Dacă cineva a greşit în trecut, trebuie să-l condamnăm toată viaţa pentru acel lucru? Câte momente nefericite şi nedorite au fost în viaţa profesională a celor care au muncit în comunism? Să-i punem pe toţi la stâlpul infamiei? Poate cineva garanta că în vremurile acelea era vina exclusivă a celui acuzat?
Dosarele trecutului, care macină liniştea unui stat insuficient consolidat democratic, ne sunt administrate cu pipeta de acelaşi medic ciudat, care-şi omoară pacienţii şi e totuşi foarte popular.
Aşa aflăm de ani buni că liberalii sunt cei mai mari nemernici. Că PNL e plin de informatori, foşti procurori comunişti, că sunt slabi guvernanţi, mafioţi, oligarhi. Tot acest tablou sinistru seamănă cu descrierile din procesele politice ale anilor ’50. Cine a citit literatură de specialitate ştie despre ce vorbesc. Auzind aceste vorbe, despre nenorociţii de liberali, parcă citesc replicile lui Ţurcanu din Închisoarea Piteşti. Spiritul unuia din marii criminali creaţi de comunism bântuie azi prin politica românească şi faptul acesta mă face să vărs.
Sunt unul dintre cei care afirmă în mod constant că Partidul Naţional Liberal se mişcă greoi. Reacţionează încet şi slab la lovituri. Nu e în stare să anticipeze ce-i în mintea adversarului. Mai mult, e incapabil să administreze lovituri de mare efect, permise în timpul jocului. Nu din cele sub centură. Acolo e mare maestru jucătorul din colţul roşu. PNL are mereu o criză de oameni competenţi pentru posturi-cheie. Nu joacă strategic. Se mulţumesc de ceva timp cu miuţe tactice, fără să-şi poată valorifica prea bine avantajele unei guvernări destul de bune în ultimii trei ani.
Anul 2008 se anunţă unul dificil din punct de vedere financiar. Adăug aici şi încărcătura electorală. Dacă până acum PNL nu s-a remarcat serios pe terenul politicii mari, de azi încolo e şi mai greu. Cu toate aceste handicapuri şi greşeli, PNL este dominat totuşi de un bun-simţ ce pare să decurgă din comportamentul lui Călin Popescu Tăriceanu. Aşa nătâng şi mafiot, cum încearcă să ni-l prezinte Traian Băsescu, liderul PNL degajă o eleganţă şi un bun-simţ reale, în comparaţie cu adversarul său. Nu cred că se aşteaptă nimeni ca actualul premier să dea un cap în gură unui comerciant arab ori să chefuiască până în zori cu Gigi Becali.
În confruntarea dintre dobermanul politic perfect, dar foarte agresiv, şi bichonul liberal, curăţel şi simpatic, dar cam inofensiv, majoritatea elodiană va prefera mereu generatorul de sânge. N-am atins încă acel nivel de maturitate şi decenţă în România, încât să ne domine raţiunea, şi nu pasiunea.
Hitul zilelor noastre e piesa trupei Beatles: "Back in the USSR". Întoarcerea în trecut ne face rău, tensionează puternic prezentul. Viitorul e şi mai sumbru, se vede în culori gri. Cine vrea în trecut să ajungă acolo. Şi asta cât mai curând. Până nu se aplică bancul din aceeaşi perioadă: "Tovarăşul secretar general al partidului şi preşedinte al republicii anunţă cu regret încetarea din viaţă a poporului român".
