x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bagdadul de la Slănic Prahova

0
Autor: Lucian Avramescu 07 Aug 2007 - 00:00
Bagdadul de la Slănic Prahova


La Slănic Prahova, staţiune pe care n-am mai văzut-o de ani şi ani, avea să inceapă coşmarul. Impunători şi princiari au rămas doar brazii argintii care flanchează şoseaua pe dreapta. Au fost plantaţi cu patru decenii in urmă şi au rămas frumoşi. In rest, Dumnezeule, dezastru. Staţiunea (staţiune?!) e plină ochi de lume. Maşini cu număr de Bucureşti, Constanţa, Vălcea, Brăila, Iaşi, maşini cu număr străin sunt bulucite in zona salinei vechi, parcate alandala, care pe unde a apucat. Peisajul este dezolant.

Duminică. O adiere de vănt răsfaţă frunzele nucilor din curte. Ultima ploaie a urcat din nou săngele verde al clorofilei in obrajii plesnind de sănătate ai dealurilor. Mă bucur la Săngeru de compania unor prieteni dragi, veniţi dintr-o ţară indepărtată pentru a-şi petrece aici concediul. El, fost ziarist la un mare cotidian occidental, ea, fost redactor la un post de radio la fel de faimos. Azi au alte indeletniciri. Mai importante, cred eu. Dar nu asta-i semnificativ. "Aceste ţinuturi din Prahova", spune ea, "sunt identice Toscanei. Ele sunt, cred, Toscana Romăniei, cu un plus de frumuseţe insă." Imi creşte, fireşte, inima. Oamenii aceştia au văzut toată lumea şi se lasă impresionaţi, iată, de meleagurile mele, pe care le găsesc "speciale".


Le propun după micul dejun o ieşire cu copiii la Slănic Prahova. E cea mai apropiată staţiune din zona mea, la numai 35 de kilometri. Drumul e un pic cam beteag pănă la ieşirea in şoseaua spre Vălenii de Munte. Se văd case noi, vile in construcţie. Agitaţie peste tot. In balcoane, multe muşcate inflorite. Prietenii mei se simt răsfăţaţi, iar eu, important. Cumpărăm mure de pe marginea şoselei. Imi procur o pălărie de căldărar autentică. Aveam să aflu seara că nu e autentică şi e făcută de chinezi. O găseşti, ceva mai ieftină, in acelaşi format şi la New York.

La Slănic Prahova, staţiune pe care n-am mai văzut-o de ani şi ani, avea să inceapă coşmarul. Impunători şi princiari au rămas doar brazii argintii care flanchează şoseaua pe dreapta. Au fost plantaţi cu patru decenii in urmă şi au rămas frumoşi. In rest, Dumnezeule, dezastru. Staţiunea (staţiune?!) e plină ochi de lume. Maşini cu număr de Bucureşti, Constanţa, Vălcea, Brăila, Iaşi, maşini cu număr străin sunt bulucite in zona salinei vechi, parcate alandala, care pe unde a apucat. Peisajul este dezolant. De jur-imprejurul intrării in salină s-au dărămat nişte hale şi silozuri sau au fost imbrăncite să cadă. Molozul a construit un relief haotic din povărnişuri şi gropi. Inghesuim şi noi cele două maşini cu care am sosit printre bolovani şi cărămizi. N-am apucat să mă depărtez căţiva paşi, că prietenul meu occidental a fost scuturat de zece dolari, taxă de parcare, de un "angajat" al Primăriei. "Dă-i, domnule, două şuturi in cur", ţipă un localnic, "fiindcă ăsta nu e angajat al nici unei Primării. Este un escroc!" "Lucrătorul Primăriei" o rupe intr-adevăr la fugă la apropierea mea. Şmecheria asta, mă consolează prietenul meu, o intălneşti oriunde in lume, chiar şi in America.


Ne aşezăm la coadă pentru coborărea in salină. Coada durează aproximativ două ore şi jumătate, aflu eu in urma unei documentări rapide. Merită să vedem vechea salină, le spun eu. Coborăm peste două sute de metri sub muntele de sare. E un singur lift, incap in el zece persoane. Face cam urăt din incheieturi, dar să nu vă temeţi, rezistă. Intre timp, soarele urcă pe cer, o fată vinde alături un fel de halviţă băzăită de muşte. Unul din copiii prietenilor mei vrea la toaletă. Nu există. Se descurcă fiecare cum poate. Aflu că in spatele unui zid căzut pe jumătate ar fi o toaletă "ecologică". Amicul ajunge cu copilul acolo. Toaleta există, dar nu te poţi apropia. De jur-imprejur un baraj de grenade la sol. Toxice.


Imi pierd răbdarea şi decid să plecăm. Vom cobori in cea mai veche şi adăncă salină din Europa intr-o zi de lucru, le zic eu. Duminică este prea mare nebunia. Ii invit la Grota Miresei şi la Muntele de Sare. Acolo veţi avea ce vedea. Mi-am blestemat zilele. Grota nu mai există. S-a dărămat. Muntele de Sare este ca un munte de cenuşă. Cineva, o decizie locală, a hotărăt ca sarea să poată fi exploatată. In consecinţă, monumentul naturii nu mai este monument al naturii şi poate fi văndut pe nimic. Un domn localnic, pe nume Morcovescu, a cumpărat tot şi, inţeleg, va cumpăra in curănd şi vechea salină. Investiţii - ioc. Curăţenie? Cuvăntul nu este inclus in limbajul turistic al zonei. Totul pute. In marele lac sărat, intunecat şi respingător, se bălăcesc, contra a 120.000 de lei (vechi) intrarea, sute de turişti veniţi in intămpinarea unei faime.
Cine-i primar aici, intreb. Nu ştiu, zice unul. Nici eu nu ştiu, imi spune cel de alături, sunt venit la bunici. In sfărşit, un localnic mă lămureşte că e unul de la Romănia Mare. E tot ce aflu. Staţiunea a fost cumpărată incet, pe bucăţele. In final va fi probabil văndută la un preţ mare unui investitor străin.


Mă intorc la Săngeru cătrănit, dezgustat, ruşinat. Mitul Toscanei mele s-a dus dracului. La ieşirea din Slănic Prahova, lăngă un pod - ironia ironiilor - o pancartă ruginită, pe care se poate citi cu greu "Aici sunt banii dumneavoastră".

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de