x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Băiat serios, cu nasul mare

0
Autor: Tudor Octavian 15 Ian 2010 - 00:00
În talciocuri se găsesc, aşa, ca nişte delicatese, care nu-i îmbogăţesc pe ambulanţi, dar le asigură un vizavi prietenos cu clienţii tradiţionali, vechi albume cu fotografii de familie. Te uiţi în ele şi te simţi îndemnat să ghiceşti ce fel de lume e povestită acolo. Cu cât sunt mai datate imaginile, mai româneşti, mai tradiţionale, cu atât spun mai multe despre subiecţi, dar şi despre categoriile autohtone aparţinătoare. Doar indivizii, pe chipul cărora se citeşte personalitate, au ceva din personajele unor romane de epocă, toţi ceilalţi sunt portrete de pături sociale.

Într-unul dintre aceste albume, cu orăşeni având o anume elocvenţă economică, m-a reţinut figura unui tânăr grav, cu un nas enorm, care priveşte stăruitor şi oarecum ultimativ în obiectivul aparatului. Tânărul apărea în nenumărate cartoline, ceea ce însemna că era primul născut şi virtualul moştenitor, însă din toate privitorul înţelegea că principala sa preocupare era nasul, nu averea tatălui. Nu avea un nas urât şi nici diform. Dacă ar fi fost ceva mai mic, n-ar fi fost nimic special de comentat.

Copil fiind, avea un nas de om mare, iar la maturitate unul decupat parcă dintr-un album cu fotografii de două ori mai mari. Locul nasului era în altă parte.

Ceea ce te obliga să remarci, în desfăşurarea aceea de instantanee, că nasul viguros al personajului nu era de fapt nasul, ci uitătura extrem de serioasă a insului. Părea singurul care lua în grav şedinţa la fotograf. O privire care oprea clipa. În viaţa de fiecare zi e foarte probabil ca nasul tânărului să nu fi fost o problemă. Mai ales că era anturat de o mustaţă foarte virilă, de genul celor cu care se făleau odinioară românii macedoneni cu stare.

Problema o crea condiţia sa aparte de personaj principal în poze. Avea aerul niţel vinovat al celui care ar fi preferat să stea în planul al doilea, nu împins de toată familia în faţă, sub ochiul necruţător al camerei cu burduf, obligat de profesionalul "Atenţie, nu mişcaţi!" să încremenească, statuar şi serios, dar din cale-afară de năsos. Despre oamenii cu nasul mare circulă tot felul de legende.

Se spune că sunt sănătoşi, pentru că nasul oxigenează bine inima, dar că sunt şi foarte convingători în treburile sexuale. E un marcaj. La turci şi la georgienii din regiunile muntoase, nasul mare e un motiv de mândrie.

Despre oamenii care păţesc un accident se zice că s-au găsit unde nu trebuia, când nu trebuia. Până şi nasul ne hotărăşte locul pe planetă. Cât priveşte mărimea lui, e o chestiune de raportare. Ce nas mare are flăcăul ăsta!, i-am zis negustorului, care aştepta să mă decid dacă îi cumpăr albumul. Acesta s-a uitat la fotografii, le-a mai privit o dată dinspre copilărie spre maturitate şi a răspuns tărăgănat, ca orice om care stăpâneşte bine subiectul, dar nu vrea să-şi supere clienţii: Nasul e normal, capul e mai mic.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de