Banali de elită şi neatenţi

Frecvent, mass-media informeaza populatia ca 'un roman' a facut si a dres. Faptul se produce, de regula, prin strainataturi, iar stirea, bantuita de patriotism, este menita a sublinia ceva cu pretentii de performanta. Gratie acesteia, orice nichipercea simte ca a iesit din anonimat, avand un reprezentant propriu pe scena lumii. Privind atent ispravile conationalilor, mi s-au conturat cateva tristeti. Prima este aceea ca rareori este vorba de performanta in sensul strict al cuvantului, ci mai degraba de ceva bine facut.

Cu atat mai mult, o a doua necuviinta se iveste: prezentarea reusitei ca si cand, un un roman fiind in cauza – adica un individ nevolnic, lipsit de maini, picioare si creier –, iata ca omul a efec­tuat totusi lucrarea cu pricina, devenita record in aceste conditii de handicap. Caci, daca ar fi la mijloc un francez, un neamt sau un american, s-ar bucura doar familia, dar presa presa acelor tari nu ar sublinia banalitatea, scriind, de pilda, ca 'un american a uimit Germania' la te miri ce concurs de abilitati. A treia neimpacare mi-o produc jurnalistii, fiindca nu le observa pe primele doua, dovedind astfel nivelul precar de inteligenta si aspiratie al formatorilor de opinie. La urma ramane concluzia ca, practic, 'asta e situatia': atat se poate si basta.

De curand, pe un foarte urmarit post de televiziune, moderatorul l-a aratat natiunii pe 'romanul de la Apple', trait 'de-a dreapta' notoriului Steve Jobs – genial inventator si banal fara cunoastere – de curand disparut. Prezentatorul purta cu veneratie dialogul cu romanul de succes, intervievat prin webcam in biroul sau de peste Atlantic. Cuvintelor inflacarate pornite din studiou le raspundea glasul stins al unui ins sters, grasut si multumit de job. Nici bucuros si nici mandru peste masura, scotea vorbele ca cu clestele.

Insistenta zglobie a omului de televiziune – pentru care a lucra cu Steve Jobs echivala cu a fi genial si, deopotriva, 'mare roman' – se lovea fara intrerupere de luciditatea celuilalt, care sublinia mereu ca el este doar un bun specialist in realizarea culorilor ecranului si ca aceasta pricepere este de folos firmei americane. Nu regreta ca a parasit Romania, dar nici nu exulta de mandrie pentru ce ajunsese. Mai mult chiar: nici macar nu parea fericit. Era limpede ca omul stia bine ce si cat era. Telespectatorii atenti au putut descoperi un salariat constiincios, fara stralucire, total neputincios in a spune ceva memorabil, o necesara rotita a pietei sistemului comercial informatic. Daca ceva frapa la el insa, asta era lipsa de energie, faptul ca, traind dinaintea computerului, pana si viata din el parea virtuala. Silicon Valley, unde vietuia, parea sa il fi siliconat.

In studioul din Romania fusese invitat un prie­ten al romanului de la Apple. Colegi de scoala, de facultate si pasionati de informatica, cei doi fu­sesera despartiti de destin, apoi de ocean. De data asta omul nu regreta ca a ramas in Romania. Era ceva mai vioi decat fostul sau coleg, avea glasul sprintar si intreaga sa atitudine trada mandrie. Faptul parea firesc: era patronul, managerul si 'CEO' al firmei B. – nu doar un amarat de angajat! –, ba chiar inventase sisteme de aparare informa­tica, bine vandute. A povestit, ca despre ceva iesit din comun, cum, mergand pentru un meci de fotbal la Barcelona, a vazut in vitrinele orasului produsele sale.

Un cunoscut al sau, localnic, ii spusese ca si el le foloseste si ca sunt foarte apreciate acolo; invitatul completand, pentru telespectatori, ca isi vinde marfa in intreaga Europa. Pesemne ca linistea incerta lasata in studiou in urma propriilor laude l-a facut brusc sa pluseze in explicatii, ca sa priceapa tot prostul cam cum sta treaba cu performanta lui trasa-n tipla: 'Va dati seama, nu?... Nu erau acolo, asa, doar niste...'. A stat o clipa, cautand un cuvant potrivit spre a sugera nimicul, s-a luminat brusc si a repezit bata-n balta: 'Nu erau doar niste... copaci! Erau niste produse! Rezultate ale mintii omenesti!'. Publicul din studiou a aplaudat.

Fusese o ora de transmisiune in direct, cu o costisitoare legatura peste ocean. Aparent, de­geaba. Telespectatorii inghitisera pe nemestecate promovarea unor marfuri electronice, fiindca numele celor doua firme fusesera mereu pomenite. Subliminal, li se servise si o toxica doza de tehnolatrie si ateism. Rostind cuvantul 'copaci', glasul informaticianului se topise dispretuitor, ca si cand copacii ar fi fost virtuali si nu produsele firmei sale.

Dimpotriva, la pronuntarea celorlalte alegatii, chipul i se inviorase si vocea ii capatase nuante ce nu permiteau contrazicerea. Si nimeni nu a facut-o, intrucat era clar pentru toti: creatia romaneasca depasise lucrarea divina. Cu siguranta ca in mintea sa sirul banalitatilor dumnezeiesti era nesfarsit: arbori, funici, rauri, nori, soimi si, fireste, ceilalti oameni. Deasupra tutu­ror, el, geniul virtual, comerciantul, invitatul pe la televiziuni, vizionarul care merese la Barcelona sa vada un meci de fotbal.

'Miracolul este faptul ca si divinul este natural, dar noi nu suntem atenti' – spunea Sri Aurobindo la vremea cand libertatea si compu­terele nu inlantuisera inca omul. Astazi insa, atent doar la ecrane, omul a pierdut orice sansa de a mai fi atent.