Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este deja evident că 2009 a fost un an nefast pentru economia din România. Dar în nici un caz din cauza crizei internaţionale! Aceasta a avut, fără îndoială, o contribuţie, dar cel puţin alte două cauze au cântărit mult mai mult. În primul rând, este vorba de aiurelile şi anomaliile din punct de vedere economic care existau înaintea crizei, cu care România avea să fie nevoită a înfrunta criza şi care erau integral produsul creşterii economice dezarticulante din anii 2004-2008 bazată pe consum din import şi îndatorare externă pentru nimic.
Nota de plată a acestei creşteri economice dezarticulante va fi venit oricum şi, cel mai probabil, încă din 2009, indiferent dacă apărea sau nu criza economică şi financiară internaţională. În al doilea rând, este vorba de politicile economice cu totul şi cu totul neadecvate situaţiei din chiar anul 2009, în frunte cu împrumutul-mamut de la FMI, care a complicat iremediabil lucrurile şi a săpat României o groapă din care nu se va mai ieşi.
Din păcate, o contribuţie în ambele direcţii a avut o instituţie care, pentru că nu apare direct implicată în înfruntările şi aranjamentele politice, este, în general, mai ferită de critici: Banca Naţională.
Banca Naţională a avut o contribuţie majoră la dezarticularea completă a economiei din anii 2004-2008. Cel puţin prin următoarele acţiuni sau inacţiuni! Banca Naţională, unde activează mai mulţi specialişti de notorietate în probleme economice şi monetare, a coborât aproape la pământ, în perioada respectivă, ştacheta avertismentelor la adresa derulărilor economice, deşi aceştia înţelegeau bine dezechilibrele care se acumulau şi pericolele lor.
Avertismentele au fost firave şi cu totul neconvingătoare. Lupta împotriva creditării fără noimă şi complet dezechilibrante a fost mai mult mediatică, nefiind însoţită de măsuri concrete cu adevărat substanţiale, chiar dacă acestea n-ar fi plăcut. Dimpotrivă, Banca Naţională a cochetat în mod inadmisibil cu aprecierea leului, despre care ştia şi Grivei că este artificială şi decavantă pe termen lung. Banca Naţională a ajutat nepermis importatorii şi a afectat contraproductiv exportatorii.
O politică ciudată, în măsura în care dl Isărescu, în calitate de premier cu numai câţiva ani înainte, ajutase economia să iasă din marasm tocmai prin sprijinirea exportatorilor! Stimularea exporturilor nu mai era posibilă, dar stimularea importurilor era o aiureală ce trebuia respinsă măcar şi ca idee. Din păcate, Banca Naţională a cochetat cu aprecierea artificială a leului, pentru că aceasta îi permitea, la fel de artificial însă, să-şi realizeze ţintele de dezinflaţie. Preţul a fost însă că Banca Naţională a pus astfel umărul la adâncirea deficitului extern. Despre care nu putea să nu conştientizeze ce dezastru va reprezenta la primul semn de reducere a finanţării externe.
Poziţia laxă a Băncii Naţionale faţă de îndatorarea externă bruscă şi fabuloasă a ţării este nu numai reprobabilă, dar la fel de ciudată ca şi cochetarea cu aprecierea leului, întrucât instituţia, în frunte cu guvernatorul ei, cunoştea prea bine prin ce a trecut pentru a se evita falimentul ţării cu numai un deceniu în urmă din cauza îndatorării externe nefinanţabile.
Şi să nu uităm nici avertismentele absolut tardive şi nici prea articulate ale Băncii Naţionale în legătură cu majorările politicianiste de salarii şi pensii din perioada respectivă, care nu aveau acoperire, fapt ciudat, pentru că o temă predilectă a guvernatorului este cea a corelaţiei dintre creşterile de salarii şi creşterea productivităţii muncii.
Toate acele semnalate nu caută cumva să discrediteze activitatea Băncii Naţionale pe linia păstrării stabilităţii financiare şi monetare. Referirile sunt doar la partea - căreia noi i-am spus "ciudată" - din politicile Băncii Naţionale. Ciudată tocmai pentru că nu a făcut casă bună cu scopurile instituţiei şi cu înseşi străduinţele acesteia de a atinge respectivele scopuri.
