x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Băncile comerciale au profil de intermediar financiar, nu de investitor imobiliar

Băncile comerciale au profil de intermediar financiar, nu de investitor imobiliar

de Ionuț Bălan    |    28 Mai 2020   •   08:05
Băncile comerciale au profil de intermediar financiar, nu de investitor imobiliar

Întrebarea ”Cine va mai acorda credite imobiliare dacă rambursarea acestora se va face în clădiri?” este legitimă. Băncile atribuie împrumuturi nu din banii lor, ci ai deponenților, care vor să-i primească înapoi sub formă lichidă, nu de uşi şi ferestre de apartament.


Suntem în plin suprarealism economic pentru că scapă noțiuni simple, precum este aceea că banca-i un intermediar între creditor (deponent) și debitor.

La nivelul băncilor de investiții sau al celor islamice, care devin partener de afaceri cu debitorul, lucrurile stau un pic altfel. Dar în cazul de față, discutăm despre bănci comerciale, cu rol de intermediar. Adică, o bancă ce suplinește, pentru o anumită perioadă, necesarul de finanțare a debitorului.

De unde se vede că banca nu are niciun interes să intre în posesia bunului cumpărat de debitor. De altfel, când băncile fac analiză de risc de credit al debitorului se axează pe capacitatea de plată a acestuia. Nu studiaază potențiala evoluție a prețului activului imobiliar, în următorii 20 - 30 de ani, pe cât se derulează finanțarea. Fiindcă banca nu este interesată să intre în posesia activului care colateralizează împrumutul.

O asemenea preocupare ar schimba, practic, profilul de business al băncii, aceasta devenind din intermediar financiar, investitor pe piața imobiliară. 


 

×