Bani, mulţi bani!

Săracii discută "la obiect" numai despre banii pe care îi au sau îi pot avea. Imaginaţia, în sărăcie, are praguri care se trec greu sau nu pot fi trecute. Un om care a avut de când se ştie leafă mică nu poate să răspundă pe loc câţi bani i-ar trebui ca să scape de griji şi să se considere fericit. Nu dă un răspuns legat nici dacă-l laşi să-şi adune gândurile, fiindcă nu are dimensiunea banilor mulţi. Majoritatea celor cu venituri mici când se visează avuţi se visează doar în cuprinsul unor dorinţi reprimate. Puţini se imaginează nababi, pentru că visele sunt cenzurate de viaţa grea pe care o duc.

Cunosc câţiva inşi foarte capabili, care ar fi putut să facă bani cu toptanul, dar s-au oprit la pragul peste care ar fi devenit nu sclavii, ci angajaţii pe viaţă şi cu clauze contractuale extrem de restrictive ai averilor lor. Şi-ar fi pierdut libertatea. Unul din ei aşa s-a şi exprimat: Am acum destui bani ca să-mi cumpăr şi alte libertăţi, decât acelea pe care le-am dobândit din greu până azi.

Formularea e interesantă. Cu bani, unii cumpără bunuri, vanităţi şi chiar îngrădiri, iar alţii, care înţeleg virtuţile bogăţiei, cumpără neîngrădiri şi tipuri de eliberări, pe care cei mai mulţi semeni nici nu le socotesc astfel. E fundamental să-ţi fie clar ce graniţi vrei să treci, plătind lărgirea lor, până acolo unde ochii tăi nu mai văd graniţi sau nu-ţi mai pasă de ele. Nimeni nu cumpără libertatea în absolut, ci mai multă libertate. Colecţionarii asta cumpără, libertatea de a decide singuri ce lucruri să aibă aproape.

Bărbaţii care cumpără ce femei poftesc plătesc de fapt posibilitatea de a nu fi legaţi în nici un fel de acestea. Un timp cheltuiesc mult ca să cucerească o femeie, apoi cheltuiesc şi mai mult ca să o facă să înţeleagă că nu îi poate avea decât în măsura în care vor ei.

Manifestanţii care cer mai mulţi bani de la Guvern n-ar şti să zică dacă ar fi întrebaţi: câţi? Şi nu fiindcă realizează ce-i posibil şi ce-i peste poate. Pur şi simplu nu conştientizează mărimea dorinţelor. Au idealuri strict măsurate, n-au avut niciodată destui bani ca să viseze liber la foarte mulţi. I-am auzit pe oameni din toate straturile sociale zicând: Ce bine ar fi fost să moară Ceauşescu mai devreme. Măcar cu cinci ani mai devreme. Aş fi fost şi eu mai tânăr când aş fi plecat în Spania. Alta era viaţa! Nu am auzit însă pe nimeni, care să spună: Ce bine ar fi fost să nu fi existat deloc Ceauşescu! Sau: Ce bine ar fi fost să nu fi existat deloc comunismul! Acelaşi lucru se întâmplă şi în relaţia cu banii. De la sine, nu se întâmplă nimic. Banii nu vin ei spre tine decât prin excepţie. Regula e că trebuie să te duci tu spre ei.

Închei acest articol cerându-mi iertare. Mi-am permis să am păreri despre banii altora şi nu se face!