x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Banii de la UE, ABIA LA ANU’, ȘI CU VIZĂ LGBT!

Banii de la UE, ABIA LA ANU’, ȘI CU VIZĂ LGBT!

de Dan Constantin    |    05 Aug 2020   •   08:00
Banii de la UE, ABIA LA ANU’, ȘI CU VIZĂ LGBT!

Dinamica negativă a PIB pe trimestrul 2, în care s-au făcut simțite din plin efectele economice ale pandemiei, arată o cădere de 12,1 procente pentru Zona Euro și de 11,9 procente pe ansamblul UE. Pentru Spania, datele EUROSTAT, sunt o catastrofă, cu o contracție de 18 procente a PIB față de trimestrul anterior. Dacă Germania, locomotiva Europei, are o scădere de 10 procente a economiei pe cele trei luni ,,pline” de coronavirus, ne putem imagina ce se întâmplă cu „vagoanele” remorcate.

Pentru România nu sunt încă date disponibile privind PIB-ul, Institutul Național de Statistică (INS) mai întârzie cu informația care, evident, nu va fi urmată de aplauze. Nu cred că s-ar fi produs tocmai în aceste condiții vitrege ,,miracolul românesc” la care visa economistul de geniu care a fost Anghel Rugină. Interpretarea politică a situației din economie poate să asigure ,,muniția grea” pentru moțiunea de cenzură anunțată de PSD și să pună un diagnostic pe capacitatea echipei Orban de rezolvare a unei crize ale cărei dimensiuni doar le „palpăm”.

La dispoziție sunt datele din ancheta de conjunctură realizată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Scăderea producției industriale anunțată de CNSP pe trimestrul doi, comparativ cu primele trei luni din 2020, era de 13,3 procente, dar cifra de afaceri pentru export arăta o ,,prăpastie”, minus 30 la sută. Cum vor fi cifrele oficiale ale statisticii? Președintele Iohannis se arăta optimist în iunie, când se culegeau datele pentru prognoză, susținând că în România, economia nu a „înghețat” în pandemie, deci formularea de ,,repornire” trebuia respinsă. Pentru că la Cotroceni, în ultima lună, nu au mai fost întâlniri publice anunțate la care să participe și Mugur Isărescu, responsabilul pentru politica monetară, înseamnă că în iulie, pe undeva, s-a rupt firul optimismului. Asta să fie oare explicația trecerii prin ,,foc și sabie” a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, instituție pe care guvernul vrea să o demoleze? Dacă nu erau ,,poștașii veștii rele”, scăpau specialiștii din CNSP de restructurarea cu 50 la sută a schemei? Cine i-a pus să spună că vin nori negri și grei de furtună tocmai când „meteorologii” din Palatul Victoria voiau să creadă că s-a făcut cer senin din vorbele lor?! 

În așteptarea datelor de ansamblu privind PIB-ul pe T2, INS ne introduce în atmosferă, anunțând date statistice pentru sectorul HORECA. Jale mare! Turismul a fost cel mai lovit de coronavirus. Din 14.000 de spații de cazare, în iuniei, 1.457 erau închise din cauza pandemiei, 1.934 se aflau în reparații capitale, iar și 627 n-au răspuns la chestionare. Gradul de ocupare a fost de 13,8 la sută, sosirile de turiști, cu 74 la sută mai puține față de iunie 2019. Acest sector este, evident, cel care trebuie urgent ajutat și programul lansat luni de guvern poate da o gură de oxigen.

Discuția publică concentrată exclusiv pe funcționarea teraselor a ecranat starea generală a economiei. Cum stăm? Cîțu spune cu juma de gură că nu mai are bani de nici unele, dar cifrele exacte ale încasărilor la buget sunt încă secret de stat. Știm de la EUROSTAT că împrumuturile pe bandă rulantă au situat România în acest an cu al doilea ritm de creștere a datoriei publice raportat la PIB. Redresarea nu poate porni mai repede fără o impulsionare a consumului și prin injecții de bani publici în infrastructură. Se face apel la clasicele măsuri stabilite de Keynes. Dar dacă pensile nu se măresc, nici bani pe piață nu vor fi mai mulți. Cum se poate stimula consumul?

Doar din economiile populației făcute în perioada COVID, cred că ar fi prea puțin. Se anunță că șantierele vor dudui din banii europeni. Programul de susținere anunțat de Klaus Iohannis când a venit victorios de la Bruxelles nu este însă disponibil mai devreme de prima parte a anului viitor. Chiar și atunci, infuzia de fonduri europene este condiționată de programe și direcții clare de alocare, dar, iată, și de libertatea pentru LGBT. Așadar, rămâne întrebarea: cum ne descurcăm până la anu’? Suntem abia în august, luna când greierele cântă, iar furnica adună. Problema la noi este mai complicată decât în fabula lui La Fontaine. Greierele nu are pe unde să mai cânte, iar furnica nu are ce să mai adune! Noroc că vin alegerile!
 

×