x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bănuţii şi bănişorii

0
Autor: Tudor Octavian 24 Oct 2007 - 00:00

"Treceţi joi pe la casierie, să vă luaţi bănuţii", imi spune la telefon doamna de la Radio Romănia, la a cărei emisiune am participat din solidaritate de breaslă, dar şi cu un stăruitor sentiment de jenă. Radioul public ii plăteşte mizerabil pe invitaţi şi colaboratori. Statul romăn - fiindcă radioul public e tot stat - consideră că, pentru redactori, emisiunile sunt o muncă, pe cănd pentru invitaţi, pentru cei puşi pe drumuri de redactori, ca să-şi poată face aceştia norma şi să-şi ia salariul, emisiunile sunt o cinste.



"Treceţi joi pe la casierie, să vă luaţi bănuţii", imi spune la telefon doamna de la Radio Romănia, la a cărei emisiune am participat din solidaritate de breaslă, dar şi cu un stăruitor sentiment de jenă. Radioul public ii plăteşte mizerabil pe invitaţi şi colaboratori. Statul romăn - fiindcă radioul public e tot stat - consideră că, pentru redactori, emisiunile sunt o muncă, pe cănd pentru invitaţi, pentru cei puşi pe drumuri de redactori, ca să-şi poată face aceştia norma şi să-şi ia salariul, emisiunile sunt o cinste.


Redactorii, care obţin de la şefi aprobarea să le dea un onorariu invitaţilor, pentru deranj şi pentru competenţe astfel exploatate, recurg adesea la cuvinte de alint financiar. Nu vorbesc de bani - intrucăt sumele sunt caraghios de mici, chiar jignitor de mici - ci de "bănuţi" şi de "bănişori". Dicţionarul plăţilor la stat e mult diferit de cel de la particulari. Destui sau puţini, banii de la patron sunt bani. Statul romăn, care are tendinţa să-i privească pe particulari ca pe o clauză stănjenitoare a Uniunii Europene, una din acele clauze indigeste pe care le induri, dar şi le incalci, dacă ai ocazia, recurge la un limbaj al relaţiilor alterat. Angajaţii statului, aflaţi in situaţia ingrată de a apela la colaboratori "din afară", nu ştiu bieţii de ei ce să mai facă pentru a căştiga inţelegerea şi bunăvoinţa "privaţilor". Unii diminutivează tot ce suportă un diminutiv: zilele de plăţi devin "zilişoare", contractelor de colaborări - unde medicii, universitarii şi oamenii de finanţe nu se mai cheamă medici, profesori şi bancheri, ci "cedenţi" - li se spune "hărtiuţe", iar treaba propriu-zisă devine "trebuşoara aia a noastră".


Ca şi cum la stat totul trebuie să fie mai mic, mai ferit, mai confuz şi dublat de sentimentul că tu, ca individ, nu prea contezi, că aparatul de stat e totul. Adevărul nu e insă in "bănuţii" abstracţi de pe lista de colaborări, ci in echivalentul acestora la magazinul alimentar. Cu "băneii", cu "miişoarele" incasate pentru o inregistrare de jumătate de ceas - plus timpul pierdut cu drumul - , specialistul şi notorietatea, momiţi cu linguşeli şi vorbe de clacă in studio, pot cumpăra o jumătate de kil de "sălămior" ieftin sau o "berică". Unul dintre angajaţii radioului public a inovat in limbajul de serviciu vorbindu-mi de o "bericioaică". Asta insemnănd o bere mare, un răsfăţ intelectual cu bere.


In urmă cu nişte ani, am fost solicitat să ţin un seminar de jurnalism la facultatea de stat de profil. Decanul s-a scuzat, cu fraza pe care o folosise probabil de atătea ori, incăt nu-i mai simţea consecinţele: "Mi-e jenă să vă spun căt avem voie să vă plătim pentru asta". Dacă aş fi răspuns că nu mă interesau banii, ci cauza bună, pe care urma s-o servesc, il jigneam. Dacă ziceam că orice ban contează, picam prost. Deveneam omul care ia orice ban, numai să ia. In fine, dacă minţeam că pun onoarea inaintea căştigului, il făceam pe el să se simtă prost.


Aşa sunt toate relaţiile dintre particular şi stat - cănd nu-s oneroase şi pe milioane de euro - sunt strămtorate şi pline de sentimente negative.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de