Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cărţile de educaţie sexuală, dar şi acelea cu o didactică mai relaxată
de tehnici ale amorului sunt scrise de bărbaţi şi au ca dominantă
psihologia masculină. Mi-am dat seama cât de dependenţi suntem noi,
bărbaţii, de punctul de vedere masculin al scrierilor care amănunţesc
tehnologii erotice văzând un film franţuzesc, în care două femei îşi
mărturiseau foarte deschis practicile şi trăirile de cuplu.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cărţile de educaţie sexuală, dar şi acelea cu o didactică mai relaxată de tehnici ale amorului sunt scrise de bărbaţi şi au ca dominantă psihologia masculină. Mi-am dat seama cât de dependenţi suntem noi, bărbaţii, de punctul de vedere masculin al scrierilor care amănunţesc tehnologii erotice văzând un film franţuzesc, în care două femei îşi mărturiseau foarte deschis practicile şi trăirile de cuplu.
Mă găseam în faţa unei lumi ale cărei interese şi mecanici sexuale le ignorasem. Femeia, cu treburile ei, bărbatul, cu ale lui.
Fiecare replică din acest film era stânjenitoare, deşi, în esenţă, decentă şi fără revelaţii procedurale. Doar că nu am avut niciodată ocazia să asist la un astfel de dialog intim între doamne. În timp ce mă uitam la film, am avut de mai multe ori senzaţia că fac un lucru, dacă nu reprobabil, oricum dezamăgitor. Ca şi cum m-aş fi uitat prin gaura cheii în camera unde amanta îşi punea la punct igiena pentru misterioasa întâlnire care o aştepta.
Cărţile de educaţie sexuală scrise de bărbaţi – şi, de cele mai multe ori, explicit spre folosinţa acestora – conţin tot felul de reţete şi îndreptare de eficientizare a actului sexual. Discret sau aproape niciodată din direcţia intereselor trupeşti ale femeii. Ce era deosebit în filmul franţuzesc – regizat tot de o femeie şi pe un scenariu cu un control feminin decisiv – era dezinvoltura dialogului. Nici un moment nu s-a pus chestiunea priorităţii. Era de la sine înţeles că bărbatul, asupra căruia două femei experimentau un tip de relaţie în trei nevicioasă, probatorie în sens afectiv şi erotic, nu era decât un subiect ca oricare altul, nu masculul unic care ne credem noi, bărbaţii, că suntem într-un vizavi foarte temperamental cu femeia. Civilizat, dialogul nu lăsa dubiu în privinţa ideii de dăruire. Bărbaţii cred că femeia li se dăruieşte, când în fapt femeia conduce partida. E vorba despre femeia secolului al XXI-lea, care nu mai depinde economic de bărbat şi căreia societatea nu-i mai poate impune nici o ipocrizie şi nici un fel de subordonare. Uitându-mă la film cu ochii mari de uimire şi de înţelegere, am înţeles că, într-o societate în care femeia îşi decide singură direcţia în viaţă, bărbatul n-are nici o scăpare. E al doilea factor al ecuaţiei.
E foarte probabil să înceapă să apară curând culegeri de cugetări şi aforisme despre bărbaţi scrise de femei. Englezoaicele, deşi ca romanciere – şi încă de două secole – sunt la fel de citate ca bărbaţii romancieri, nu au cutezat să impună adevărul erotic al femeii în relaţia de cuplu. Parcă ar fi aşteptat să se trezească şi alte ţări. Copiii făcuţi in vitro reprezintă cel mai mic dintre necazurile care-i aşteaptă pe bărbaţi într-un veac al femeii emancipate din punct de vedere economic şi sexual. Vine, iată, epoca bărbatului de unică folosinţă!
Cărţile de educaţie sexuală, dar şi acelea cu o didactică mai relaxată de tehnici ale amorului sunt scrise de bărbaţi şi au ca dominantă psihologia masculină. Mi-am dat seama cât de dependenţi suntem noi, bărbaţii, de punctul de vedere masculin al scrierilor care amănunţesc tehnologii erotice văzând un film franţuzesc, în care două femei îşi mărturiseau foarte deschis practicile şi trăirile de cuplu.
Mă găseam în faţa unei lumi ale cărei interese şi mecanici sexuale le ignorasem. Femeia, cu treburile ei, bărbatul, cu ale lui.
Fiecare replică din acest film era stânjenitoare, deşi, în esenţă, decentă şi fără revelaţii procedurale. Doar că nu am avut niciodată ocazia să asist la un astfel de dialog intim între doamne. În timp ce mă uitam la film, am avut de mai multe ori senzaţia că fac un lucru, dacă nu reprobabil, oricum dezamăgitor. Ca şi cum m-aş fi uitat prin gaura cheii în camera unde amanta îşi punea la punct igiena pentru misterioasa întâlnire care o aştepta.
Cărţile de educaţie sexuală scrise de bărbaţi – şi, de cele mai multe ori, explicit spre folosinţa acestora – conţin tot felul de reţete şi îndreptare de eficientizare a actului sexual. Discret sau aproape niciodată din direcţia intereselor trupeşti ale femeii. Ce era deosebit în filmul franţuzesc – regizat tot de o femeie şi pe un scenariu cu un control feminin decisiv – era dezinvoltura dialogului. Nici un moment nu s-a pus chestiunea priorităţii. Era de la sine înţeles că bărbatul, asupra căruia două femei experimentau un tip de relaţie în trei nevicioasă, probatorie în sens afectiv şi erotic, nu era decât un subiect ca oricare altul, nu masculul unic care ne credem noi, bărbaţii, că suntem într-un vizavi foarte temperamental cu femeia. Civilizat, dialogul nu lăsa dubiu în privinţa ideii de dăruire. Bărbaţii cred că femeia li se dăruieşte, când în fapt femeia conduce partida. E vorba despre femeia secolului al XXI-lea, care nu mai depinde economic de bărbat şi căreia societatea nu-i mai poate impune nici o ipocrizie şi nici un fel de subordonare. Uitându-mă la film cu ochii mari de uimire şi de înţelegere, am înţeles că, într-o societate în care femeia îşi decide singură direcţia în viaţă, bărbatul n-are nici o scăpare. E al doilea factor al ecuaţiei.
E foarte probabil să înceapă să apară curând culegeri de cugetări şi aforisme despre bărbaţi scrise de femei. Englezoaicele, deşi ca romanciere – şi încă de două secole – sunt la fel de citate ca bărbaţii romancieri, nu au cutezat să impună adevărul erotic al femeii în relaţia de cuplu. Parcă ar fi aşteptat să se trezească şi alte ţări. Copiii făcuţi in vitro reprezintă cel mai mic dintre necazurile care-i aşteaptă pe bărbaţi într-un veac al femeii emancipate din punct de vedere economic şi sexual. Vine, iată, epoca bărbatului de unică folosinţă!
