x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Băse, pe “Drumul vinului” sau pe “Drumul dosarelor”?

Băse, pe “Drumul vinului” sau pe “Drumul dosarelor”?

de Dan Constantin    |    14 Apr 2013   •   15:50

Persoana care spune că este preşedintele României a avut un accident rutier sâmbătă, 13 aprilie, când ceasurile băteau spre ora 13. Zi cu ghinion, ar spune cei care cred în fatalitatea cifrei 13. Ne întrebăm atunci, dacă ar fi fost şi marţi, ce s-ar fi putut întâmpla cu cetăţeanul aflat la volan, deşi treaba lui nu-i de şofer? Luat de gânduri, Băsescu Traian (cel puţin aşa susţine purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, că domnia sa era la volan) n-a văzut ce se întâmplă în faţă pe şosea şi l-a “pupat în fund” pe cel care circula corect, dar a avut şi el ghinion să-l ţină în “cârcă” pe năbădăiosul preşedinte.

Se ştie din comportamentul anterior că lui Băsescu nu-i place să-i stea cineva în faţă. Bietul şofer antrenat fără voia lui în incidentul rutier stă cu inima cât un purice: nu ştie ce soartă va avea, se teme să nu păţească cine ştie ce din partea instituţiilor care îl protejează pe Băsescu Traian. Cert este că, deşi au trecut zile bune de la accident, cel tamponat la portbagaj s-a ascuns, parcă l-a înghiţit pământul.

La locul faptei, Poliţia Rutieră nu a venit, pentru că nu a fost anunţat evenimentul. Care eveniment, dom’le? Se întreba un şef rutier. Dacă nu vine Poliţia nici când se ciocăneşte pe şosea şeful statului – atunci am atins cu adevărat cele mai înalte standarde ale statului de drept – nimeni  nu e mai presus de lege!
În orice ţară din lume cât de cât normală, atunci când slujbaşul nr. 1 al statului se deplasează, traseul este spravegheat şi personajul protejat. La Otopeni, locul cu pricina, condiţiile respectivului incident nu sunt investigate. Nici măcar jurnaliştii nu se mai întreabă ce şi cum. Ăsta e semn rău pentru Băsescu, devenit, brusc, un personaj de care nu ne mai pasă!

Eu mă întreb însă ce căuta preşedintele pe DN 1? Preşedinţia nu a anunţat nici un eveniment oficial spre care sâmbătă 13 s-ar fi îndreptat Băsescu Traian. Ce căuta însă la volan, de ce SPP l-a lăsat să conducă în condiţii de anonimat? Se plimbă Băsescu prin ţară precum Cuza, să vadă cum înşală târgoveţii cu ocaua  vremurilor noi? Poate voia să facă o inspecţie pe “Drumul vinului”, program finanţat de Udrea şi care se afla pe direcţia lui de mers. Nu a ieşit încă mustul, dar vinul vechi s-a aşezat şi e tocmai bun.

Cred însă că domnul preşedinte făcea alt traseu în ziua de 13 aprilie: “Drumul dosarelor”.

A luat-o gospodăreşte, din Privighetorilor, unde se află terenul jucat la alba-neagra cu asfaltatorul Căşuneanu. Dosar închis de spălarea banilor cu ajutorul prietenilor din Parchete. A trecut şi pe la casa Ioanei, din complexul rezidenţial al investitorului Popoviciu, construcţie realizată din vânzări anterioare. La Otopeni a trecut prin faţa vilei de care a scăpat cu greu ca să poată să ia NUP pe Mihăileanu nr. 2. Amintirile mă dor, amintirile mă răscolesc, fredona Băsescu Traian când, dracu’ să-l ia, s-a pupat cu boul din faţa lui. Tremurând, şoferul lovit s-a scuzat: mă iertaţI, domn’ Băsescu, n-am ştiut că sunteţi dumneavoastră, că ieşeam singur în decor! Mi-e frică de coabitarea cu dvs. pe şosea.

×