x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Băsescu a aflat de ce se ofileşte salata olandeză

Băsescu a aflat de ce se ofileşte salata olandeză

de Dan Constantin    |    08 Mai 2012   •   15:41

Un comunicat calduros emis de Administratia Prezidentiala consemneaza primirea de catre presedintele Romaniei, Basescu Traian, a ambasadorului Regatului Tarilor de Jos in Romania, Johannes Hendrik Matteus van Bonzel, cu prilejul prezentarii scrisorilor de acreditare. Zice acest comunicat, intr-o limba dulce: “Seful statului i-a adresat felicitari, precum si urari de succes' ambasadorului Olandei, neuitand sa sublinieze “excelenta cooperare economica in plan bilateral'. Basescu Traian i-a spus oaspetelui ca Olanda este “primul investitor strain in economia romaneasca si un important partener comercial al Romaniei'.

Mult i-a trebuit domnului Basescu Traian sa afle aceste adevaruri. Cine l-o fi convins sa nu-l mai tina pe trimisul Regatului Tarilor de Jos in asteptare, cu mult in afara normelor diplomatice, sa-si prezinte scrisorile de acreditare? Suparat ca Olanda se opune intrarii Romaniei in spatiul Schengen, Basescu a adoptat o pozitie de forta, care a creat un scandal diplomatic de proportii unic in relatiile dintre tarile UE si aliatii NATO. Jurnalul National a dezvaluit in premiera, in 9 aprilie, aceasta situatie creata de Administratia Prezidentiala.

In timp ce Basescu Traian amana cu lunile primirea Ambasadorului Olandei (sosit din octombrie la Bucuresti), acelasi Basescu presa Parlamentul tarii sa dea aviz pentru numirea unor ambasadori ai Romaniei. Astfel, in aprilie, Administratia Prezidentiala scria cu manie: “Tinand cont de faptul ca intarzierea acumulata in finalizarea acreditarilor are deja consecinte in planul relatiilor bilaterale cu statele respective, inclusiv in ceea ce priveste urmarirea obiectivelor noastre pe linia apararii drepturilor comunitatilor romanesti, va solicit a proceda la convocarea in sedinta comuna a Comisiilor de politica externa cat mai curand'.

Il frigea pe presedinte faptul ca nu poate sa o inscauneze pe Dana Manuela Constantinescu la Roma, acolo unde-s voturi multe. Ce mare willy branza ca intarzie un ambasador?

Este o intrebare cu talc pe care Basescu nu si-a pus-o si in cazul ambasadorului Olandei decat foarte, foarte tarziu. Aceste lucruri se ingroapa cu zambete protocolare, dar nu se uita. Poate a aflat Basescu de la ambasador si de ce se vestejeste repede salata olandeza si de ce au legalizat ei prostitutia si noi, care avem salata batoasa, nu.

Mare este gradina Cotrocenilor!

×