Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vorbesc şi scriu de vreun an ca televizorul: România urmează, pas cu pas, traseul economic dramatic al Argentinei în relaţia de tristă amintire cu FMI. Zi de zi, ceas de ceas, constat fără pic de plăcere că realitatea mă confirmă. Pentru că nu sunt neam de grec şi nici nu vreau să mă apuc de predicţii pe bani, m-am gândit că, dacă tot facem o nouă Constituţie, e bine să schimbăm numele ţării. Nici măcar nu mai e nevoie să recunoaştem datoriile externe, făcute pe alt S.A. intrat în lichidare. Să fie Argentinos Juniors!
Pentru că, oricâte asigurări ne-ar da în direct preşedintele României, oricâte ameninţări ar profera în direct la adresa clasei politice şi a sindicatelor, oricât ar lătra la televiziunile subminatoare, 25% din salariile de la stat, 15% din pensii şi ajutoare de şomaj, totul în minus, înseamnă începutul oficial, dar nerecunoscut, al falimentului de stat. Iar refuzul agresiv al remanierii şi desfiinţarea întregului sistem al subvenţiilor şi impozitarea drastică a veniturilor suplimentare ale angajaţilor din sistemul public (adică desfiinţarea cotei unice), în genunchi în faţa funcţionarilor scrobiţi ai FMI, denotă disperarea unor iresponsabili care se agaţă strâns de mânerele fotoliilor ocupate şi dau foc holdelor înainte să părăsească teritoriile invadate.
Poate că, în acest context de nebunie oficializată la televizor de însuşi preşedintele statului, insensibil la tragedia oamenilor care-i plătesc salariul şi lăfăiala, n-ar fi deloc lipsită de interes menţiunea că, după Revoluţie, toate înţelegerile cu FMI (alea puţine) s-au semnat de guverne româneşti din care Traian Băsescu a făcut parte sau pe care le-a pus el. Poate că, undeva, cândva, cărţile de istorie ne vor lămuri şi de ce...
