x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Băsescu îşi “scluptează” autoportretul de premier

Băsescu îşi “scluptează” autoportretul de premier

de Lucian Avramescu    |    25 Noi 2013   •   14:49

Întotdeauna, în opoziție, Traian Băsescu are dreptate. Culege din public nemulțumirea dominantă și o dă îndărăt ca fiind a lui. Cum să nu găsească aderenți ideea că mărirea accizelor la carburanți e catastrofală pentru buzunar? Cum  să n-aibă dreptate unul care spune, indiferent cum îl cheamă, că șomajul e o nenorocire, că inflația ustură, că scăderea veniturilor populației e ucigașă? E nevoie de autostrăzi, zice Băsescu, autodesenându-se cel mai mare susținător al investiției în autostrăzi, el care n-a făcut, în viața lui politică, decât autostrada între Cotroceni și cârciuma de peste drum, Golden Blitz? Tăierea veniturilor poate fi evitată prin… Păi de ce n-ai evitat-o nene când ai tăiat cu satârul salarii și pensii și laptele praf al bebelușilor și speranțele de viitor ale românilor?

Da, Băsescu își cioplește cu barda, cam grosolan, fără jene și finesuri, portretul nou. El ne arată seara că e cel mai bun premier pe care l-a avut vreodată universul. Încep să cred ce mi-a spus cineva, în general bine informat, că Băsescu, în uriașa lui muncă de prostire a proștilor, ne vâră pe gaura cheii, în odaie, această otravă. Otrava de a deveni prim ministru! Unde? În țara pe care, de zece ani, o face zilnic zob. E posibil? Eu nu cred, dar recunosc anomalia că-n țara mea totul a devenit posibil, mai ales când e cu desăvârșire aberant.

Tehnica exersată de Băsescu? Aceeași utilizată cu limbuție și eficiență în opoziție. Critică tot ce critică poporul. Fură de la popor și dă îndărăt, ca de la el. Mai are vreo importanță că Băsescu e, se dă, președinte, neutru și imparțial politic?

Da, Traian Băsescu atacă obositor portretul de premier în care se înghesuie să încapă. Sunt bun, zice, nu m-ați văzut din profil, iată-mă-s! Înalt sunt, frumos mă-mbrac!

Ieri, la Muzeul Pietrei din Sângeru au venit câțiva tineri, fete și un băiat, studenți, mi-au spus ei. Băiatul, extrem de guraliv, a spus că are și el un prieten care ”scluptează”. Așa a ținut-o o oră cât le-am arătat dovezi că românii au și o civilizație a pietrei, nu doar a lemnului. Tânărul cunoștea ”scluptori” și se autodeclara un admirator al ”sclupturii”. Am încercat, delicat, să-l corectez. A fost imposibil. Băsescu își ”scluptează” și el, cu înverșunare, noul autoportret pe care ni-l vâră în ochi. Se vrea prim ministru. Eu cred că noi nu vrem, dar …


×