Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Libia a devenit, în sfârşit, un subiect şi în politica românească. El a fost impus în dezbaterea publică în primul rând de televiziunile de ştiri. Ar fi fost normal să aflăm nu de la analiştii din mass-media ce poziţie ar trebui să adopte România faţă de acest conflict cu rezonanţe într-o zonă extinsă a lumii. Poziţia oficială a întârziat extrem de mult. Ministerul Afacerilor Externe dădea o "informaţie consulară – Libia" abia în 20 martie, la zile bune după ce războiul civil dăduse în clocot şi "coaliţia" lansase de 24 de ore operaţiunile militare. Despre soarta celor 100 de cetăţeni români aflaţi încă în Libia întrebasem Externele, la Antena 3, cu o zi înainte de "informaţia consulară", dar instituţia, fiind în relâche – era sâmbătă –, nu s-a deranjat să dea un răspuns. Preşedinţia nu s-a înghesuit să aibă nici ea o poziţie şi, tot public, am apreciat întârzierea de această dată. Am considerat, în contradicţie cu mulţi colegi de breaslă, că România nu trebuie să se arunce într-o confruntare militară fără o acoperire juridică solidă din partea ONU şi NATO. Evenimentele, cel puţin până acum, au arătat că reţinerea în angajarea militară a fost justificată. Preşedintele ţării, ca şef al CSAT, a ieşit în fine să explice de ce, cum, câţi ş.a.m.d. Se întâmpla duminică seară pe TVR, dar, ghinion, televiziunea publică a dat un "chix" tehnic şi a întrerupt mesajul. Ne aflăm în anul 2011, în Europa, într-o ţară a UE, într-o capitală şi nu fuseseră nici cutremur, nici inundaţii, nici nor radioactiv. Să fie vorba doar despre sictir într-o instituţie publică faţă de un important anunţ al şefului statului sau despre o întrerupere voită a unui mesaj de la Cotroceni? Există un semn de bănuială că transmisia, reluată după câteva zeci de minute, ar fi fost "periată" de vreo scăpare a preşedintelui. Marţi, CSAT intră şi el în circuitul deciziilor şi declaraţia lămuritoare asupra angajării României în Libia este făcută de Traian Băsescu. Mandatul neclar la care s-a angajat NATO după şi o mai confuză rezoluţie a Consiliului de Securitate era "explicat" de şeful statului. Până aici, totul este OK! Bazată şi pe un sondaj care arăta că, majoritar, populaţia nu susţine o angajare militară în conflictul intern din Libia, decizia CSAT subliniază că fregata are mandat doar pentru supravegherea respectării embargoului de arme. În loc să adâncească această decizie, să o pună în contextul poziţiei şi altor ţări aliate în NATO care n-au sărit cu entuziasm să-l susţină pe Sarkozy, ajuns liderul "cruciadei", Traian Băsescu derapează în atacuri pe "frontul" intern. Îl ia la rost pe Tăriceanu, care dorise o retragere a trupelor din Irak în 2007, atunci când chiar americanii nu ştiau cum să iasă din afacere. Preşedintele s-a mai apucat la trântă şi cu un personaj nedenumit – "analistul" care făcea parte din categoria duşmanilor din presă. Îi pune la punct pe "foarte mulţi analişti, politicieni şi (surpriză) destui alţii (!!) care apar la televizor" cărora le cere să aibă "abordări inteligente".
Dacă s-ar uita puţin în oglindă să-şi analizeze declaraţia de presă, preşedintele T.B. ar urma să-şi facă reproşuri, să elimine dintr-o cuvântare rostită la Cotroceni, sub apăsarea însemnelor statului român, conflictele lui personale cu inamicii politici. Adică, vorba lui, s-ar impune în asemenea situaţii "abordări inteligente". Când vorbeşte despre angajarea într-un conflict cu implicaţii mai mari decât ai vrea să recunoşti, şeful statului nu se poate dezbăra de obiceiurile lui de vaporean. Aşa se face că şi atunci când joacă bine, Băsescu joacă tot prost.
