Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Relaţia dintre mine şi portofelul meu este una fooooaaaaarte-fooaarte lungă. Şi care o să dureze până la sfârşitul vieţii mele. Portofelul îmi este extrem de apropiat, nu numai din punct de vedere fizic, dar şi sentimental. Îl iau cu mine peste tot, mă gândesc la el de cel puţin patru-cinci ori pe zi, îl invoc în discuţiile intime. Ce mai încoace-încolo, se poate spune că ne-am procopsit unu' cu altu'. Nici el nu poate fără mine, nici eu nu pot fără el.
Acum, când stau să-mi aduc aminte, cred că ne-am înhăitat prin 1988. Până atunci n-aveam portofel, adică nu aveam o relaţie stabilă. Copilăream. Mă jucam şi eu, acolo, cu ceva mărunţiş, cu ce mai pica de pe ici, de pe colo. Abia prin '87-'88, când m-am angajat prima oară, mi-am tras portofel. Dragoste la prima vedere, ce să zic! Eu tânăr si entuziast, el virgin. De atunci au trecut pe la noi o grămadă de bani. Şi o grămadă de ani. Am îmbătrânit, da' nu m-am îmbogăţit. Banii nu s-au adunat, în schimb, anii da.
Relaţia dintre mine şi portofelul meu a fost întotdeauna, până acum, una casnică. Am traversat şi momente de criză, dar până la urmă, uite!, le-am depăşit, am ajuns cum-necum până aici. Ne-am certat, ne-am înjurat, m-a enervat cumplit de nenumărate ori, dar, împreună, am făcut faţă vieţii. Trebuie să recunosc şi faptul că portofelul meu a fost întotdeauna docil faţă de mine. M-a ascultat. A ştiut să mă trateze cu diplomaţie. Adică şi să-mi satisfacă unele capricii, dar şi să mă pună la punct atunci când era cazul.
Dar să revin cu picioarele în ziua de azi! Relaţia cu portofelul meu s-a stricat. Mă doare sufletul! După atât amar de ani
în care ne-am înţeles, aşa zic eu, bine, acum nu mai avem nimic în comun unul cu celălalt. Din nişte parteneri fideli şi răbdători ne-am transformat în nişte amanţi apucaţi de năbădăi care nu vorbesc aceeaşi limbă. Eu sunt extrem de gelos pe el şi el, portofelul meu!, mă tratează cu o totală indiferenţă, ca pe un străin. Mi-e şi frică să-l mai ating. Dacă îi cer ceva îmi răspunde invariabil: "N-am. Ce să-ţi fac?!". Aoleu, că m-apucă alte alea, eu sunt convins că mă înşală. Acu', după ce am trecut prin atâtea, a cedat nenorocitu' la insistenţele lui Băsescu. Şi-a băgat Puterea-n el, simt eu asta, în portofelul meu.
Păi cum, dom'le? Am trecut noi prin mâinile pedeseriştilor cu bine. Am făcut faţă şi rigorilor înţepenite ale ţărăniştilor. Am profitat în mod decent de curtea pe care ne-o făcea Adrian Năstase. Am flirtat inocent, ne-am simţit bine cu Tăriceanu. Şi ne-am împiedicat tocmai acu'. Că acu' e circotecă. Halimai. Râsu' dă pă lume. Ne dixtrăm. Ne simtem bine. M-ai votat, ţi-am luat banii. Ce pielea mea! Uite-aşa, o relaţie de 22 de ani s-a destrămat din cauza şarmului irezistibil al lui Traian Băsescu. Rămas eu cu portofelul batjocorit, l-aş întreba: "Mă Traiane, cum se face că, de şase ani, poporul ăsta când are de ales între doi foşti comunişti mereu îl alege pe cel mai rău?"
