x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Bătălia blocurilor politice

Bătălia blocurilor politice

de Radu Tudor    |    02 Feb 2011   •   18:51

Confruntarea politică pentru anul 2011 se cristalizează deja între două mari blocuri politice. Pe de o parte, pu­terea susţinută de PDL, UDMR, UNPR şi minorităţi, pe de alta, PSD, PNL şi PC. Opoziţia a luat prima startul în consolidarea unui front care să iz­bească în plin coaliţia guvernamentală şi pe garantul acesteia, Traian Băsescu. Observând popularitatea opo­ziţiei confirmată prin sondaje de opi­nie, cotroceniştii au decis şi ei să se coalizeze rapid.

Vor ca relaţia lor să devină oficială, cu acte şi conse­cinţe juridice. În primul rând, să lege UDMR-ul de glia portocalie, pentru ca maghiarii să nu fie tentaţi de o răs­tur­nare a situaţiei, având în vedere că măsurile proaste şi extrem de ne­po­pulare ale acestei guvernări i-a dus undeva sub pragul de intrare în Parla­ment. Nu ştiu dacă e ruşinos ori ba pentru un partid care a fost votat ma­siv în Ardeal şi este condus de un clujean fără pic de orgoliu şi pricepere, dar maghiarii sunt cei care ţin în viaţă PDL şi pe Traian Băsescu. N-ar fi nici o problemă dacă n-ar perpetua de fapt un regim care, în loc să scoată ţa­ra din criză, o adânceşte şi mai tare.

E strict treaba domnilor Marko Bela, Kelemen Hunor şi Laszlo Borbely dacă nu pot renunţa la beneficiile per­so­n­ale uriaşe ale guvernării. Ele însă vor avea un efect năprasnic pentru UDMR. În paralel cu ne­mul­ţu­mi­rea electoratului maghiar pentru susţinerea acestei coaliţii, în 2012 va avea loc şi o confruntare serioasă cu vii­toarea formaţiune a lui Laszlo Tokes, finanţat de Budapesta. Sunt mari şanse ca UDMR să nu mai intre în Parlament la viitoarele alegeri, dar perspectiva asta nu pare să-i deranje­ze o secundă pe liderii ei, asurziţi ca niş­te cheflii în frac, aflaţi în restaurantul Titanicului.

În momentul de faţă, majoritatea PDL-UDMR-UNPR-Minorităţi conduce în Camera Deputaţilor şi are pro­bleme serioase în Senat. Am văzut cu toţii de ce sunt în stare de­putaţii ma­jorităţii, girând un uriaş furt po­li­tic, săvârşind practic in­frac­ţi­uni grave sub ochii întregii lumi, fă­ră să răs­pun­dă o clipă. E clar că se vor bate ca niş­te lei pentru a controla şi Senatul, prin funcţiile pe care şi le doresc mai re­pede împărţite. De ce să furi doar într-o singură Cameră, când o poţi face în două? Cât timp mai există Par­lament bicameral, să dea lovituri cu legi organice fraudate la vot. A de­venit o specializare a lor. Ope­raţiunea Roberta va rămâne în is­toria parlamentarismului românesc drept cea mai greţoasă şi mai jenantă ac­ţiune de tip totalitar sub masca de­mocraţiei. Nu ştim dacă acei hoţi pre­zenţi în sa­lă în noaptea de 15 septembrie 2010 vor plăti vreodată. Trăim în România, unde legea e doar pentru căţei.

Blocul Opoziţiei are peste 65% în sondaje, dar nu poate determina pentru moment nici o răsturnare spectaculoasă în interiorul coaliţiei ma­joritare. Viitorul lider UDMR Kelemen Hunor i-a jurat credinţă veş­nică lui Traian Băsescu, drept pentru care aşa vor rămâne jocurile până în noiembrie 2012. Slabe şanse pentru răsturnarea acestei guvernări sau pentru suspendarea preşedintelui. E o provocare uriaşă pentru liderii Opo­zi­ţiei să obţină în alegerile locale şi parlamentare un scor apropiat de cel din sondaje. Şi nu e simplu deloc, pentru că se vor lupta cu maşina in­fer­nală a Puterii, care merge cu foarte mulţi bani negri şi este condusă de un şofer diversionist şi manipulator. Prin arestările recente şi cele care vor ur­ma, Opoziţia a fost deja provocată. Campania a început. Urmează şi alte fo­curi de artificii: încă un referendum, schimbarea Constituţiei, ma­ne­vre DNA, stenograme etc. Cu­noaş­teţi deja tot arsenalul.

Între PSD-PNL-PC cu 65% şi PDL-UDMR-UNPR-Minorităţi cu 25%, lupta a început. Potrivit acestor procente măsurate sociologic, re­gi­mul Băsescu-Boc ar putea fi spulbe­rat prin voinţa populară. Finalul nu-i totuşi chiar atât de previzibil. Lumea sărăcită şi înrăită e mai uşor manipu­la­bilă. Ceea ce urmează va fi probabil încă un test major de maturitate pentru electoratul românesc.

×
Subiecte în articol: editorial