x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Bate vant de anticipate

Bate vant de anticipate

de Ion Cristoiu    |    07 Noi 2006   •   00:00
Bate vant de anticipate

Duminica, 5 noiembrie 2006, Theodor Stolojan, incadrat de tovarasii sai de rebeliune, a ajuns la Iasi. Unul dintre punctele de popas prin tara ale Grupului urcat in graba pe Platforma anti-Tariceanu. Au fost mai inainte: Pitesti si Bacau. La Iasi, liderul Grupului a anuntat succesele inregistrate de Miscare: in 14 judete s-au infiintat deja grupuri de initiativa, si pana la finele anului urmeaza sa rasara si sa infloreasca grupuri in toate judetele; filiala PNL Botosani a trecut in corpore la formatiunea in curs de formare. E limpede! Theodor Stolojan isi continua cruciada sa nationala impotriva actualei conduceri a PNL. Stimuleaza constituirea de grupuri de initiativa in diferite orase din tara, merge la fata locului si tine discursuri rasunatoare despre acapararea partidului de catre un grup restrans, denunta politica guvernului Tariceanu.

Fostul consilier al lui Traian Basescu e hotarat sa mearga acum pana la capat cu batalia sa inceputa o data cu lansarea Platformei. Nu intamplator am precizat acum. Pentru ca Theodor Stolojan a mai avut un moment in care a incercat sa rastoarne actuala conducere a PNL. E vorba de tentativa de puci din iunie-iulie 2005. Inceputa printr-un Comunicat - Chemare catre toate organizatiile PNL, actiunea s-a incheiat cu victoria actualei conduceri. Atat liderii filialelor, cat si Delegatia Permanenta a PNL si-au exprimat solidaritatea cu Calin Popescu Tariceanu. Dupa acest esec de rasunet, Theodor Stolojan parea a se fi resemnat cu postul de la Cotroceni. La 3 noiembrie 2005, domnia sa declara chiar ca se mai gandeste daca sa se mai implice sau nu in activitatea PNL. Iarna lui 2005-2006 si primavara au trecut fara ca Theodor Stolojan sa mai iasa dintre zidurile Cotrocenilor.

La 8 mai 2006, consilierul prezidential isi face insa aparitia, pe neasteptate, la o editie speciala a emisiunii Marius Tuca Show, pentru a lansa un atac total impotriva actualei conduceri a PNL. Ce motive au stat la baza acestei reinvieri politice, urmand reinvierea Naturii, ramane o enigma. Una dintre numeroasele enigme postdecembriste. Spre deosebire insa de 2005, Theodor Stolojan nu mai da curs principiului musca si fugi! Din acel moment, domnia sa isi continua in forta campania impotriva grupului Tariceanu-Olteanu-Orban. La 17 iulie 2006 se lanseaza Apelul pentru relansarea PNL si ni se promite ca, in toamna, dupa Raportul de tara, sa vina si Platforma. A sosit toamna si o data cu ea a venit si Platforma. La 15 octombrie 2006 are loc reuniunea de la Pitesti. Careia i-au urmat turneele prin tara. Care ar fi motivul de fond al acestei asumari indarjite a misiunii date de Traian Basescu? O posibila explicatie ne-ar putea-o da discursul tinut la Iasi.

Theodor Stolojan a pledat pentru alegeri anticipate. Si nu oricum, ci apeland la argumentul folosit de Traian Basescu in ultimele sale aparitii publice: "Avem nevoie de o noua configuratie parlamentara, pentru ca actuala este extrem de subtire, iar compromisurile pentru a trece o lege devin mult prea mari. (...) Este nevoie de alegeri anticipate. Actualii guvernanti au uitat de ce au ajuns acolo si sunt preocupati doar de rente si functii". Diferenta de atitudine dintre momentul iulie 2005 si momentul octombrie 2006 dezvaluie un adevar: la Cotroceni s-a decis deja provocarea anticipatelor! Theodor Stolojan stie ca succesul cruciadei sale depinde aproape exclusiv de anticipate. Si iata de ce.

Daca Grupul devine partid in ianuarie-februarie 2007, asa cum prevesteste Theodor Stolojan, el se va constitui in alternativa nu numai la PNL, dar si la actuala guvernare. Alianta D.A. e deja moarta. Mai mult ca sigur, noua formatiune va crea mult invocata Federatie. Aceasta se va constitui in rezervor pentru multumirile nu numai din PNL, dar si din intreg electoratul. PSD nu are aceasta sansa. PC, desi ar putea iesi de la guvernare, va fi incapabil sa devina in scurt timp un partid de prim rang. Reunind toate partidele de dreapta, Federatia va putea deveni un nou CDR. Anticipatele vor accentua pana la paroxism campania electorala actualmente in vigoare. Fara anticipate, energia Grupului se va consuma pana in 2008, cand ar fi alegerile normale. Cu atat mai mult cu cat momentul dramatic al socului integrarii va trece pana atunci. De aceea, Grupul are nevoie de anticipate. Pe care Traian Basescu, nasul din spatele afacerii, le-a decis deja.

×