x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Beethoven, pentru ţambal şi orchestră

0
Autor: Tudor Octavian 19 Ian 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Dacă Beethoven ar fi creat "Imperialul" pentru ţambal şi orchestră, ar fi fost o necuviinţă ca impetuosul său concert să fie cântat la pian şi orchestră. Ţambalul e un instrument muzical tot atât de stimabil ca şi pianul, cu care în unele privinţe se şi aseamănă, doar că e potrivit pentru cu totul alte simţămite decât acelea cu care e compatibil pianul.

Oricât de dotat ar fi pentru instrumentul său, un acordeonist nu  cântă "Nocturnele" lui Chopin şi nici nu aspiră la un loc în orchestra care cântă Wagner la Bayereuth. Nu e vorba doar de mijloace deosebite, ci de lumi deosebite. De câteva decenii, tot mai mulţi absolvenţi de Conservator se răzbună pe soarta care nu i-a realizat ca solişti de Filarmonică trivia­lizând, în regim comercial şi pentru un public imun la muzica clasică, partituri faimoase. Compozitiori, a căror memorie a fost sacralizată pentru înalta spiritualitate a creaţiei lor sunt coborâţi la condiţia de autori de antrene, de regulă de către formaţii feminine sau mizând pe violoniste cu ifose de vedete pop.

Fete arătoase care, având de ales între condiţia de anonime în orchestre simfo­nice şi aceea mondenă, de staruri ale scenelor de agrement, fac succces internaţional cântând Mozart, Vivaldi, Beethoven sau Albinoni la hidoasele viori electrice şi în costumaţii de bordel. "Transpunerile" sunt de regulă vanda­lisme. De aici până la fondurile muzicale în reclamele pentru detergenţi şi în spoturi pentru programul "Rabla" cu "Oda bucuriei" şi cu pasaje din "Carmina Burana", n-a mai fost decât un pas. La acest condamnabil jaf cultural, campioane sunt asiaticele. Ele procedează cu marile nume ale muzicii culte europene cu aceeaşi productivă lipsă de consideraţie, cu care chinezii trimit pe toate pieţele copii de cea mai joasă factură după picturi celebre. "Chinezăreala" partiturilor de mare notorietate e un fenomen care a făcut din "Sonata lunii" un cântecel de cabaret, din melancolie o indispoziţie de cuplu, iar din sublim o problemă de tarif la o firmă cu CD-uri de ascultat în baie şi la ambientul de masaj.

Unii gândesc că în felul acesta se pre­pa­ră pentru un public mai mare calea către Atenee.  În fapt, e vulgarizată înalta performanţă artistică şi e fraudat patrimo­niul de capodopere, de repere cultu­rale ma­jore. E semnificativ că prezenta­rea ""prelucrărilor" în programele de te­leviziune şi pe CD-uri începe cu numele vedetei, continuă cu acela al band-ului şi abia în final e menţionat compozitorul. Niciodată însă şi compoziţia astfel violată.
Se poate şi mai rău? Se poate, dar nu mult mai rău.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de