Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Analiştii mizează pe întărirea dolarului, dar asta nu opreşte euro să crească. Ei au previzionat că moneda unică va scădea sub 1,33 dolari, şi aceasta a urcat peste 1,34. E bine însă să nu prezint o informaţie trunchiată, ci să readuc în memorie că, în urmă cu puţine săptămâni, dolarul a început să câştige teren, în corelaţie cu sentimentul pieţei. El a ajuns la 1,276, dar s-a întors brusc peste 1,32. E limpede că o astfel de mişcare nu putea fi provocată decât de o intervenţie a Băncii Centrale Europene. Şi dacă BCE sfidează piaţa cu aceeaşi ostilitate pe care o afişează Germania, e limpede că Statele Unite ar fi trebuit să reacţioneze.
Din păcate însă, Rezerva Federală - sistemul de bănci centrale al SUA - îl are în fruntea sa pe Ben Bernanke, un personaj ezitant. El ar fi trebuit să iasă şi să dea încredere pieţei când statisticile au arătat că economia americană creşte şi şomajul scade. Cel puţin aşa făcea marele său predecesor, Alan Greenspan, care, atunci când deschidea gura, pieţele îl urmau. Şeful statului, George W. Bush, a preferat însă să-l schimbe, în 2006, pe “guru” cu o figură ştearsă, iar acum “politizarea” celei mai importante funcţii din SUA, după cea de preşedinte, se întoarce împotriva Americii. Atunci când cursul de schimb se plasa la 1,33 dolari/euro şi nu ştia în ce direcţie să o ia, fiindcă euro era deja supraevaluat, Bernanke trebuia să dea un semnal de încredere în dolar, pentru că fundamentele erau de partea sa. Dar cum n-a făcut-o, moneda europeană şi-a continuat “cursa” spre cote aberante.
Sigur că în timpul acesta Mario Draghi - preşedintele BCE – şi-a frecat bucuros palmele pentru avantajul neaşteptat pe care i l-a creat poziţia ezitantă a lui Bernanke. El are “misiunea” să ţină euro puternic, când piaţa îl vrea slab, pentru ca unor ţări precum Grecia, Spania sau Italia, care au intrat în euroland cu monede tari, să nu cumva să le devină competitive mărfurile şi să se le treacă prin gând să nu mai importe din Germania. Adică, să nu mai fie datoare şi dependente pe seama deficitelor acumulate.
Dar, în fine, nu de Draghi vreau să discut şi de faptul că şi el e „politizat” comparativ cu predecesorul Jean-Claude Trichet, ci de Ben Bernanke. Ezitările sale, ratarea intrărilor „în scenă”, reprezintă explicaţia pentru care va fi înlocuit de la 1 ianuarie 2014. Deşi Barack Obama îi prelungise mandatul în 2010. Acum se vede însă cât costă să renunţi la o persoană cu expertiză, precum Alan Greenspan, şi să numeşti pe cineva comod pentru politicieni. E exact cum spunea laureatul Nobel Milton Friedman: Nu există prânz gratis...
Important este însă că din ceea ce li se întâmplă americanilor să învăţăm şi noi, românii. Mandatul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, expiră în 2014 şi după mai bine de două decenii se spune că s-ar „simţi” nevoia de aer proaspăt, la fel cum s-a pus problema şi în cazul lui Alan Greenspan, a cărui personalitate le dădea peste mână politicienilor. Dar dacă în locul unui guvernator cu expertiză e adus un Ben Bernanke căruia îi tremură mâna pe decizie, mai bine ne lipsim.
