x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Beţivul care urinează pe muzeu

0
Autor: Lucian Avramescu 27 Oct 2009 - 00:00
Beţivul care urinează pe muzeu


Ieri am polemizat cu un profesor din sat. Cândva am împărţit, împreună cu alţi 30 de adolescenţi, dormitorul cu paturi de fier al internatului din Vălenii de Munte. Noi nu ne îndreptăm vertiginos, cum scrieţi voi ca orbeţii, spre dictatură. Noi suntem în plină dictatură. Şi-mi aduce argumente. Băsescu a desfiinţat Parlamentul şi face tot ce vrea muşchii lui în ţara asta. Nimeni nu-i stă în cale. Parlamentul, zic eu, n-a fost încă desfiinţat. Aleşii poporului votează, îşi dau cu părerea. Vax, urlă colegul meu de internat. Au dat jos Guvernul. Ei şi? Guvernul e la locul lui. Ba, mai mult, Udrea şi Boc şi Videanu şi Berceanu stau crăcănaţi pe câte două ministere, iar din gimnastica asta scot bani cu grămada pentru ei şi pentru campania marinarului. Parlamentul a constituit o majoritate la care trebuia să-i îndemne preşedintele însuşi. Ştii ce-a făcut cu ea? S-a şters la fund.



Cromatică schimbătoare. Copacii se culcă seara în ostenitele lor pijamale verzi, spălate de toate ploile verii, şi se trezesc în zori cu salbe de aramă pe frunţi. Urc pe dealuri, să mă bucur şi să uit, colecţionar de nuanţe. Roşie deja flacăra fagilor, galbenă feriga, stejarii suflaţi cu pigmenţi nedefiniţi. O pasăre de culoarea ierburilor uscate fuge sub rugii din apropiere. Fug şi eu să uit, dar cum să uit?

Ieri am polemizat cu un profesor din sat. Cândva am împărţit, împreună cu alţi 30 de adolescenţi, dormitorul cu paturi de fier al internatului din Vălenii de Munte. Noi nu ne îndreptăm vertiginos, cum scrieţi voi ca orbeţii, spre dictatură. Noi suntem în plină dictatură. Şi-mi aduce argumente. Băsescu a desfiinţat Parlamentul şi face tot ce vrea muşchii lui în ţara asta. Nimeni nu-i stă în cale. Parlamentul, zic eu, n-a fost încă desfiinţat. Aleşii poporului votează, îşi dau cu părerea. Vax, urlă colegul meu de internat. Au dat jos Guvernul. Ei şi?  Guvernul e la locul lui. Ba, mai mult, Udrea şi Boc şi Videanu şi Berceanu stau crăcănaţi  pe câte două ministere, iar din gimnastica asta scot bani cu grămada pentru ei şi pentru campania marinarului. Parlamentul a constituit o majoritate la care trebuia să-i îndemne preşedintele însuşi. Ştii ce-a făcut cu ea? S-a şters la fund. Majoritatea parlamentară a avansat numele, credibil, al unui premier. Preşedintele i-a luat în băşcălie şi i-a îndemnat să reluăm discuţiile  în mileniul următor. A dat ordin să-i fie paraşutată la Bruxelles odrasla aia analfabetă. Ordinul a fost executat. A dat ordin să fie reales şi ordinul va fi executat chiar dacă ţara va crăpa. Ăsta e mai rău şi mai otrăvitor decât Ceauşescu! Nici chiar aşa, zic eu, încercând să potolesc furia  colegului meu de liceu. Uite, vorbim liber, eu scriu ce gândesc. Nu mă cenzurează nimeni. Ţi se pare. Trăim un simulacru de democraţie. E totuşi o diferenţă, consimte colegul meu, între Ceauşescu şi Băsescu. Primul a îmbogăţit România cu o flotă de 360 de vapoare, ăsta le-a vândut. Ăla ne-a împrumutat cu 7 miliarde de dolari care cu dobânzi cu tot s-au făcut 14 şi am tot plătit 25 de ani. Ăsta ne-a împrumutat de 26 miliarde de euro şi nu văd nimic. De la Împuşcat ne-a rămas Metroul, Canalul, o autostradă, nişte fabrici. De la ăsta ce ne rămâne, mă? Tu nu vezi că a hipnotizat un popor şi râde cu gura până la urechi de noi toţi? Dacă mâine i se... ca s-o pună pe aia de zice că noi nu ne mai tragem din daci şi romani, ci direct din Traian Băsescu, rege, o face rege. Vrea Parlament unicameral, un fel de garsonieră cu intrare separată şi cheia la el? Mă auzi? Nu-l mai auzeam. Cât am colindat pe dealuri, pe stâlpul din faţa casei mele a apărut o poză. Personajul înfăţişat râde asimetric, cu un ochi ieşit în afară care mă priveşte ca pe un înfrânt. De ce ţi-e frică nu scapi! - mă avertizează el sardonic. Cine e el? Scrie mai jos, pe un afiş adiacent: Băsescu al României sau de România sau pentru... Îmi feresc ochii. Toţi stâlpii din Prahova au fost închiriaţi de această insultă. Vă fac eu şi de data asta, îmi face hoţeşte cu ochiul fotografia şi tare mi-e teamă că ne face.

În satul meu, unul dintre clienţii nedezlipiţi ai cârciumii, beţiv notoriu, e din neamul lui Pârţă. Bunicul Pârţă, pe care mi-l amintesc din copilăria mea, a murit. Neamul nu s-a stins însă şi nici numele Pârţă. La socrul meu din Oltenia, în Risipiţi, un neam numeros e al lui Beşină. Aşa îi cheamă şi sunt mândri de numele lor. Ei bine, Pârţă ăsta mic, care are şi el vreo 40 de ani, are prostul obicei ca după ce se îmbată, şi se îmbată zilnic, să facă pipi pe peretele din faţă al muzeului. Muzeul Sătesc, luat în administrare de Muzeul Judeţean, are uşa de la intrare lângă uşa din faţă a cârciumii. Cârciuma e dotată şi cu o a doua uşă, în spate, care dă spre un WC, dar pe care al lui Pârţă n-o nimereşte niciodată. Îmi amintesc o proză onirică de prin anii '70 a lui Dumitru Ţepeneag. Scriitorul, şocant pentru pudibonderia acelor vremi, începea povestea lui scriind negru pe alb: M-am pişat îndelung la rădăcina unui copac. Îndelung sau prelung, nu mai ţin bine minte. Pârţă promite dimineaţa, când e luat la rost de barmaniţă, că nu mai face. Ei bine, după trei ţuici şi o bere, iar nimereşte peretele de la stradă al muzeului, unde, descheiat la prohab, cu o mină băşcălioasă spre cei care-l privesc, se uşurează prelung.

Urc spre dealurile cu păduri ruginite. Urc spre tainicele odăi de pictură ale toamnei. Poate uit chipul electoral, cu râs sardonic de pe stâlpi, poate-l uit pe Pârţă care udă peretele muzeului când ies femeile de la biserică, poate îi uit pe amândoi, suprapuşi mental în coşmarul de a urina pe harta României.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de