Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
2. Un spaţiu al libertăţii
Bicicleta e vehiculul Olandei. Între olandez şi vehiculul pe două roţi, toţi călătorii cultivaţi fac o legătură indisolubilă. La noi, de exemplu, M. Sadoveanu, cel care a fost în Olanda în 1927 pe banii statului, a consumat vreun chil de cerneală tipografică pentru a descrie pasiunea ciclistă a olandezilor. Ghidurile, care spun totul despre un popas, de te întrebi de ce mai e nevoie de tratate de geografie ori de studii de psihologie colectivă, simt nevoia să deschidă o amplă paranteză dedicată bicicletei în Olanda.
Călătorului străin i se pun astfel la dispoziţie bogate informaţii despre cum poate să-şi aducă cu el bicicleta în timpul concediului. Se spun în astfel de biblii ale turistului numeroase lucruri interesante. Că, de exemplu, bicicleta poate fi transportată cu avionul sau cu trenul, că olandezii practică frânarea cu repedalare, şi nu cu instrumentul de lângă ghidon, că farurile trebuie ţinute aprinse începând cu o jumătate de oră înaintea asfinţitului şi cu o jumătate de oră înaintea răsăritului, că poţi închiria biciclete în Olanda contra paşaport şi, uneori, a unei sume de bani drept garanţie.
De fenomenul bicicletelor închiriate m-am convins şi eu, întâlnind pe străzile Amsterdamului numeroşi călători chinuind o bicicletă ce avea în coarne un disc în care se fălea un adevăr existenţial: Mac Bins. Amsterdam - oraşul bicicletelor.
Călătorilor pasionaţi de bicicletă, Amsterdamul le oferă un ghid şi, mai ales, excursii colective sub genericul: "Să cunoaştem Olanda pe bicicletă!".
Locul de cinste al bicicletei e confirmat şi de arterele special croite pentru biciclişti, de semafoarele în cadrul cărora o bicicletă devine pe rând roşie, galbenă şi verde, de parcările uriaşe dedicate acestui vehicul, cum ar fi cea de trei niveluri de la Central Station, de un ghid care reglementează transportul bicicletei cu trenul.
Parcări uriaşe, tichete speciale de dus bicicleta cu trenul şi cu avionul, semne de circulaţie specifice, organizaţii extrem de puternice. Sunt acestea toate dovezile că bicicleta e în Olanda ceea ce e maşina în America. Doctorii docenţi în sufletul omenesc susţin sus şi tare că bicicleta e vehiculul olandez preferat, deoarece ţara e plată ca fundul unei farfurii pentru friptura în sânge sau ca fundul de lemn pe care se răsturna cândva mămăliga românească. Poate fi şi asta o explicaţie.
Eu cred însă că adevărata explicaţie e alta. Şi am găsit-o, cum era şi de aşteptat, printr-o atentă cercetare la faţa locului. Am observat astfel că la Amsterdam există şi maşini. Nu atât de multe ca bicicletele, dar există. Maşinile sunt totdeauna corect parcate. Maşinile aşteaptă cuminţi la stopuri. Maşinilor li se dă peste bot când vor să pătrundă pe o străduţă îngustă. Nu mi-a fost prea greu să-mi dau seama de câtă libertate se bucură un biciclist faţă de un conducător auto.
Biciclistul poate lăsa bicicleta unde-l taie capul. Sunt rare cazurile când vehiculul e ridicat din locul interzis parcării. Biciclistul poate merge pe unde-i pofteşte inima: pe străduţe strâmte, pe marginea canalelor, pe aleile parcurilor. Lesne de priceput de ce olandezii preferă maşinii bicicleta. Mai nemţi decât nemţii în materie de disciplină, găsesc în mersul pe bicicletă spaţiul libertăţii care le lipseşte în toate celelalte situaţii. Şi mai-marii Olandei, neliniştiţi că prea marea strânsoare poate naşte explozii, i-au lăsat olandezului momentul necesar de libertate, de făcut de cap, care e mersul pe bicicletă.
Ca să te convingi, e suficient să mergi pe jos câteva zile la rând prin Amsterdam. Dacă eşti slab de inimă, s-ar putea s-o mierleşti. Asta pentru că tocmai când ţi-e lumea mai dragă tresare lângă tine soneria unei biciclete. Dacă eşti cu gândurile în altă parte şi nu sari imediat în lături, cu părul zbârlit şi cu ochii bulbucaţi de groază, ai toate şansele să fii trântit de biciclistul care te-a avertizat şi, în consecinţă, nu catadicseşte să frâneze. Ar putea face aşa ceva un automobilist?
Evident, nu! Un automobilist nu va da peste tine, chiar dacă te-ai oprit în mijlocul carosabilului şi la claxonul lui îi arăţi degetul, indecent. Poate, cel mult, să oprească, să se dea jos şi să-ţi cârpească două palme. În nici un caz nu poate să apese pe accelerator! Asta în timp ce biciclistul olandez dă şi mai tare din pedale. La fel, spre deosebire de maşini, bicicletele nu opresc la stop: sar ca nişte căpriţe pe trotuare sau muşcă iarba din parcuri cu o roată.
Şi încă ceva: la târgul de vechituri din fiecare duminică, din Nieuwmarkt, am văzut o chinezoaică neguţătorind o bicicletă de la un vânzător de brichete din Hong Kong şi Matrioşe din districtul Moscova. Vreun sfert de ceas mai târziu am zărit-o pedalând de zor spre o piaţă de legume. Se poate întâmpla aşa ceva cu un Mercedes sau cu un Volvo? Se înţelege astfel de ce a luat bicicleta o asemenea amploare în Olanda. Şi de ce trebuie să evite cei slabi de inimă o călătorie la Amsterdam.
