x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Biciclete spanzurand de balcoane

0
Autor: Tudor Octavian 23 Iun 2005 - 00:00
INTRE ONANISTII, care-si fac de lucru in public, ca sa fie siguri ca-s priviti, si asocialii, care raspund in graba invitatiei de a povesti pe un platou tv cum isi bat nevestele si-si prigonesc copii, nu-s deosebiri la fond. Tot de exhibitionism e vorba. Numai ca la acestia din urma viciul se intalneste cu voyeurismul. Spectatorul care se uita cu sufletul la gura la certurile de familie transmise in direct are toate satisfactiile omului care se zgaieste pe gaura cheii. Si masele largi au un soi de orgasm, chiar daca nu cu stimulent erotic.

MAMI SI TATI poarta cu oaspetii o discutie foarte incruntata despre efectele ravasitoare ale televizorului in familia moderna precum si despre programul drastic pe care i l-au impus fiului lor de opt ani. Acesta asculta cu capul plecat, pentru a nu stiu cata oara, inventarul interdictiilor si, la un moment dat, se revolta: "Mami si tati, dar de ce nu aruncati televizorul, in loc sa va certati tot timpul".

PARISUL UNUI ROMAN multumit ca are o slujba suficient de bine platita, ca sa nu-si mai puna problema daca e si buna. Pleaca la unu noaptea de acasa, calatoreste un ceas cu autobuzele cu orar special si lucreaza de la doua pana la opt dimineata, cand forfota apocaliptica a functionarilor care se grabesc sa ajunga la noua la birou pe el il aduce acasa. Doarme pana dupa amiaza tarziu, mananca de pranz la ora optsprezece si apoi iese o ora sa plimbe cainele. Dupa zece ani, de cand lucrez astfel, am tot mai des sentimentul - spune el - ca normalitatea programului celorlalti e o forma cronicizata de anormalitate. Ca lumea e pe dos si nu-si da seama.

TOT IN FRANTA. Un bloc de la periferie de balcoanele caruia spanzura zeci de biciclete. Unul din calatorii RER-ului, trenul care leaga imprejurimile cu orasul, imi povesteste ca a monitorizat de cativa ani bizareria. Blocul cu zece etaje e unul de garsoniere in care traiesc intr-o inghesuiala de furnicar africani si estici. Dupa ce primul locatar a indraznit sa-si agate bicicleta de balcon a fost urmat abia peste un an de al doilea. Dupa care bicicletele s-au inmultit. Ce-i ciudat e ca inovatia n-a proliferat. N-am mai vazut si un alt bloc cu fatada pavoazata spre seara cu biciclete.

TOTI CEI ARESTATI in ultima vreme au falci. Falci grele, de jivine, nu de obezi. Nu faptul ca sunt matahalosi si hraniti cu cotlete intriga la ei, ci capul lor de morsa, de fapturi cu functii biologice nascand din lupta pentru impartirea prazii. N-am vazut nici un maruntel si nici un sfrijit, semn ca averile s-au facut si cu forta trupului. Ca s-au folosit muscatura, mandibula. Muschi la dantura, iata cum evolueaza specia.

AM CALATORIT cu o masina, care folosea pe laptop o dirijare prin satelit. Harta, care se configura pe ecran, te ducea exact unde doreai, pe drumul cel mai scurt, cu o cheltuiala de timp si de nervi minima. Ciudat e ca oricat te-ai rasuci, laptopul iti arata continuu un drum inainte. Faci la dreapta si dreapta devine imediat inainte. Toate strazile devin inainte.

E adevarat, noi nu mergem lateral si chiar cand dam inapoi, tot un inainte e. Numai ca in masina ai un inainte real si unul virtual, nelinistitor, care te cheama, care te ia cu el, asa cum esti, tintuit in scaun. Partea de nebunie a rationalului virtual.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de