Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
V-am sunat să vă spun la mulți ani pe 30 ianuarie, când a fost ziua dumneavoastră. Nu am reușit să vă aud. V-am urat la mulți ani în revista noastră, în “Flacăra lui Adrian Păunescu”, unde am și început să scriu acest bilet deschis, către un părinte de suflet. Nu am reușit să vă aduc un exemplar la poartă. Dar dumneavoastră știți deja tot ce trebuie știut. De când plângeam împreună. Eu, de dor de tata. Dumneavoastră, de dor de prietenul dumneavoastră drag, de fratele de care nu v-ați despărțit decât la final, când toți a trebuit să ne dăm bătuți. Atunci ați înțeles cât de aproape îmi era prăpastia. Mi-ați povestit, m-ați întrebat, mi-ați dat sfaturi și m-ați rugat să rămân în picioare. V-am adus, săptămânal, revista acasă și, din când în când, v-am și bătut la ușă, cu emoție și cu dor, chiar dacă, uneori, ora era nepotrivită pentru vizite. Să stăm de taină. Să zboare vorbele dinspre fotoliul dinspre geam spre canapeaua lipită de perete. Să vină doamna dumneavoastră să ne aducă dulceață cu apă și să ne zâmbească cald. V-am dat de câteva ori telefon și mi-ați răspuns de pe prispa de la Slătioara, din locul în care timpul trece doar când îi dați voie să treacă. V-am spus, în câteva rânduri, cât ne sunteți de drag și câtă nevoie e de semnătura, de ideile și de prezența dumneavoastră. V-am îmbrățișat și v-am promis, acum câteva săptămâni, că o să vin să vă văd. Chiar o să vin, dragul nostru Dinu Săraru. Până atunci, mereu datoare cu un semn de viață, vă trimit acest al doilea bilet deschis și vă mulțumesc că sunteți. La mulți ani!
