x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bine, bine. Bine de tot

0
Autor: Tudor Octavian 10 Sep 2009 - 00:00

Unchiul Ionel, de la oraş, îi sună pe ai lui, de la ţară, care şi-au pus în sfârşit telefon şi nu-l mai cheamă, doar când e câte o înmormântare, de la primărie. Unchiul Ionel ar fi putut să jure că îl găseşte la telefon pe Văsălie. Pe prostul de Văsălie, nepotul neînsurat încă la 40 de ani.



Ce mai e pe la voi, mă, băiete?, întreabă unchiul. Ce să fie, bine. E bine, bine, repetă unchiul, sau e mai aşa, e bine, dar nu-i bine? E bine, bine, zice cu toată convingerea Văsălie. Da' aia, al lu' Costache, aia dusă de voi pe la toţi doctorii, cum mai e? Cum să fie, răspunde cu un glas molfăit Văsălie, e bine. Bine, bine? insistă unchiul. Bine de tot? Bine de tot, zice Văsălie. A murit acum o lună.

Unchiul Ionel spune ca pentru sine: La tine în dovleac, mă Văsălie, totul e bine. Ce-o fi în capul ăla al tău cât baniţă, numai Dumnezeu ştie. În capul tău e bine, nu-i aşa? E bine, răspunde nepotul. Şi ca să fie clar că nu e rău, continuă: Bine, bine.

Mai e cineva pe acasă?, se interesează unchiul Ionel. Numai eu, bre, răspunde nepotul. M-au lăsat să văd de vite. Unde s-au dus, bă, toţi? Nu cumva e vreo nenorocire şi tu nu-mi spui? Nu-i nici o nenorocire, zice mestecând cuvintele cu limba Văsălie, atâta doar că a ars hambarul cu tot grâul în el şi au plecat acolo.

Acolo, e în cocioaba din celălalt capăt al satului, unde ai lui Ionel îi îngrijesc pe bătrâni, pe mătuşa Săftica şi pe mătuşa Natalia, care la 90 de ani e încă vioaie. Numai să nu-i dai chibrituri pe mână. Cum a ars, mă Văsălie?, îl ia cu politică unchiul Ionel sperând să obţină de la prostul neamului unele informaţii lămuritoare. A ars bine, zice Văsălie.

După nişte teorii mai noi, Văsălie nu e prost. E omul care gândeşte tot timpul pozitiv. Mă rog, când gândeşte. Fiindcă doarme în picioare, iar după ce le dă mâncare la animale nu-i prea rămâne timp de gândit. Ai dus măcar de mâncare la grajd? întreabă unchiul Ionel. Câte vaci ziceai că mai aveţi, patru sau cinci?

Văsălie nu răspunde imediat, ceea ce înseamnă că se gândeşte la câte vaci trebuie să le dea el coceni. Patru, spune într-un târziu, sau cinci, că nu le număr eu. Le numără moşu'. Ce spui, mă Văsălie, se ridică moşul din pat să numere vitele? Asta-i chiar o veste bună. La câţi bani i-am trimis eu pentru medicamente, zău c-ar trebui să îi fie mai bine. Cum e moşul, e bine? Răspunsul lui Văsălie vine scurt: Bine, bine. Ia dă-i telefonul, spune unchiul, să aud din gura lui că e bine. E bine, bine, repetă Văsălie. E la spital, cu tante Sofica. E internată şi tante Sofica? Tante Sofica e bine, spune nepotul, îi ţine lumânarea.

Noile teorii privitoare la gândirea pozitivă l-ar putea avea pe Văsălie ca studiu de caz. Gândirea lui despre lume şi viaţă s-a modificat în sens pozitiv pe la 10 ani, după ce i-a căzut drept în cap găleata pentru apa de ploaie, agăţată cu o sfoară veche sub streaşină. Dacă-l întrebai "Cum de ţi-a nimerit tocmai capul, mă Văsălie?", copilul dădea acelaşi răspuns: Uite aşa bine. Mă Văsălie, şi te-a izbit rău? M-a izbit bine, răspundea copilul, mângâindu-şi adâncitura din creştet.

Noi, românii, ne văităm des şi din orice nimic. Ne văităm adeseori preventiv, deşi nu ştim sigur cum merg lucrurile. În definitiv, ce e atunci când nu e rău de tot? Văsălie are dreptate: E bine.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de