x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Blasfemie

0
Autor: Mircea Cartarescu 06 Dec 2005 - 00:00

Nenumarati savanti si artisti au fost acuzati, de-a lungul timpului, de impietate, blasfemie sau ateism de catre pastratorii dogmei crestine, ca si de cei ai dogmelor altor religii aflate in faze fundamentaliste.

Nu am citit piesa "Evanghelistii" a Alinei Mungiu, nici nu am vazut-o reprezentata, asa ca n-am sa iau scandalul starnit de ea decat ca punct de pornire pentru cateva consideratii despre etica literara, daca nu folosesc o expresie prea pretentioasa. Piesa a aparut in 1992, a fost premiata si s-a jucat in Romania si-n strainatate. De 13 ani, nu stiu ca ea sa fi starnit proteste sau ele nu au fost destul de puternice ca sa razbeasca in medii. Zilele acestea insa, atat Biserica Romana Ortodoxa, cat si cea Catolica au condamnat piesa pentru "blasfemie", considerand ca ea aduce in scena o imagine ireverentioasa a lui Iisus si a altor personaje din Evanghelii. Cum subiectul este facut parca pentru reactii emotionale , cred ca, inainte de a ne porni pe aceasta cale, ar fi bine sa judecam putin situatia la rece.

Acuzatia de blasfemie adusa autorului unui text literar, filozofic, stiintific etc. nu este un lucru neobisnuit in istoria culturii. Dezvoltarea unei culturi si a unei stiinte laice n-ar fi fost posibila fara o detasare treptata (uneori cu episoade violente: arderi pe rug, tortura, abjurari publice etc.) de edificiul ideatic al teologiei. Nenumarati savanti si artisti au fost acuzati, de-a lungul timpului, de impietate, blasfemie sau ateism de catre pastratorii dogmei crestine, ca si de cei ai dogmelor altor religii aflate in faze fundamentaliste. Nici azi exemplele nu sunt putine. Scriitorul indian Salman Rushdie a fost condamnat oficial la moarte pentru blasfemie in urma cartii sale, "Versetele satanice", si este inca silit sa se ascunda de credinciosii islamici infuriati. James Joyce a fost si el interzis in Irlanda timp de doua decenii pentru "obscenitatea" si "blasfemia" din capodopera sa, "Ulise". In lumea libera insa, astfel de infierari oficiale sunt azi total discreditate si au un efect invers decat cel scontat. Cartile puse la index de Vatican sunt printre cele mai vandute, si orice condamnare nu face decat sa faca o si mai mare reclama cartii respective. Ce daca bisericile crestine sunt in total dezacord cu teza din "Codul Da Vinci", unde se spune ca Iisus a fost sotul Mariei Magdalena? La ce ar folosi punerea ei la index decat la o crestere masiva in vanzari?

Asa ca nu cred ca bisericile romanesti au facut bine condamnand piesa Alinei Mungiu. Prin scandalul starnit n-au facut decat sa creeze rumoare in jurul ei si s-o promoveze exponential. E foarte, foarte greu, daca nu imposibil, sa urmaresti chestiuni morale intr-un text literar. Inca nu exista (si nu vor exista, probabil, intr-o lume libera) criterii pentru a delimita un text infamant moral de un text acceptabil moral. Orice incercari de condamnare oficiala (ca sa nu mai vorbesc de interzicere) a blasfemiei, obscenitatii, antisemitismului, sexismului sau chiar a unor idei politice de genul nazismului sau comunismului intr-un text literar (sau in orice reprezentare artistica) s-au dovedit un esec. Ne putem imagina o opera contemporana monstruoasa care-l glorifica pe Hitler. Sau o scriere in care e batjocorita cinic femeia, redusa la o conditie de sclava. Sau o colectie de monstruozitati sexuale si criminale fara limite. Mari pictori si scriitori au infatisat delirant figura lui Stalin, unul dintre marii asasini din istorie. Eu personal am repulsie pentru astfel de lucrari artistice, chiar geniale fiind, personal imi displac cinismul lui Cioran, excesele lui C"line, si nu am gustat "Pranzul dezgolit" al lui Borroughs, dar nu ma iau pe mine insumi drept etalon. Mai convenabil ar fi sa privim operele artistice ca pe niste vise ale sufletului nostru, pline de reziduurile intunecate, sangeroase, obscene ale vietii. Unele dintre cele mai puternice scrieri ale umanitatii sunt cosmaruri cumplite, amorale ca propriul nostru subconstient, produse de oameni chinuiti, bolnavi, vizionari totusi, strigand din adancuri. Nu putem face procese (nici macar de constiinta) autorilor pe care-i consideram astazi incorecti moral sau politic, fara sa riscam sa ni se aduca drept contraargumente pagini perfect echivalente din marile opere canonice ale literaturii universale. Cel mai inadecvat mod de a citi o carte de literatura a fost intotdeauna cel ideologic.

Ar fi ideal ca autorii cei mai buni sa fie si cei cu care ti-ar placea cel mai mult sa te-ntalnesti la masa de pranz. Spre binele nostru, al tuturor, nu este insa cazul intotdeauna. La masa literaturii au loc si Goethe, si Villon, si Dante, si Sade. Caci, dupa cum scria Pascal, "omul nu este nici inger, nici fiara, iar din pacate cine face pe ingerul face pe fiara".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de