x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Blatul preşedintelui cu Constituţia

Blatul preşedintelui cu Constituţia

de Miruna Munteanu    |    13 Mai 2008   •   00:00

Intervenţia de duminică a preşedintelui nu este un simplu derapaj, ci o batjocorire premeditată a regulilor electorale. Cu o dezinvoltură halucinantă, şeful statului a călcat în picioare Constituţia. Într-o democraţie normală, suspendarea ar fi inevitabilă. Băsescu ştie însă că nu riscă nimic.



De cîteva săptămîni, preşedintele ţării este cel mai activ agent electoral de pe scena politică. Pe măsură ce alegerile locale se apropie, Băsescu renunţă să mai mimeze măcar o minimă echidistanţă. Face campanie pentru PD-L. Făţiş. Dar nimeni nu se mai miră. Politicienii ridică din umeri.

"Intenţionez să-mi menţin o neutralitate oarecare faţă de candidaţi" – promitea Traian Băsescu‚ în urmă cu ceva timp, într-un interviu acordat postului public de radio. De parcă această neutralitate era o chestiune de opţiune personală, un hatîr al preşedintelui, nu o obligaţie impusă de Constituţie.

Desigur, nimeni nu a crezut că doar întîmplarea l-a făcut pe şeful statului să-şi multiplice în această perioadă apariţiile publice alături de lideri şi de candidaţi ai Partidului Liberal-Democrat. Nici comentariile sale pe marginea campaniei electorale – prea blîndă pentru gustul preşedintelui – nu au păcălit multă lume. Era evident că Traian Băsescu se străduia din răsputeri să le ridice mingea la fileu favoriţilor săi, violînd spiritul Constituţiei, dar nu şi litera ei. Mesajul acţiunilor sale era atît de transparent, încît justificările oficiale aveau hazul unor farse de vodevil.

Vodevil ar fi putut rămîne şi "masa între prieteni" care i-a permis preşedintelui să se afişeze duminică la un restaurant bucureştean alături de Videanu, Negoiţă şi Blaga – personajele-cheie ale campaniei PD-L pentru Primăria Capitalei. Dacă Băsescu s-ar fi mulţumit să-şi prezinte amicii în faţa camerei de filmat (convocată prompt pentru eveniment), aparenţele erau salvate. Şeful statului a decis însă să pună capăt mascaradei şi să-şi dea pe faţă dispreţul faţă de restricţiile constituţionale.

Duminică, preşedintele României şi-a exprimat fără echivoc susţinerea totală pentru candidatul PD-L la Primăria Capitalei. Întrebat de reporterul unui post de televiziune dacă se va afla în spatele lui Vasile Blaga, Băsescu a recunoscut nonşalant: "Dar sînt! Am fost întotdeauna! Mi-aş dori ca Vasile Blaga să cîştige alegerile...". După această declaraţie, nici o prezumţie de imparţialitate nu mai este posibilă.

Simplul transfer de popularitate nu i s-a mai părut, pesemne, suficient lui Traian Băsescu, de vreme ce şi-a continuat intervenţia atacîndu-i aprig pe contracandidaţii favoritului său. Mult mai vehement decît a făcut-o vreodată însuşi Vasile Blaga. Lui Cosmin Guşe i-a reproşat legăturile cu Hrebenciuc. Pe ţărănistul Aurelian Pavelescu l-a ridiculizat ca la uşa birtului: "Avocatul ăla mic, cu capul mare şi voce ridicată". Tot ca despre un personaj insignifiant a vorbit preşedintele şi despre Cristian Diaconescu, proorocindu-i candidatului PSD că nu va intra în turul doi. Artileria grea a îndreptat-o însă împotriva lui Sorin Oprescu, plasat de majoritatea sondajelor de opinie pe primul loc în cursa pentru Bucureşti. Candidatura incomodului rival al lui Vasile Blaga a fost catalogată de şeful statului drept rezultat al unui "blat odios", orchestrat de Ion Iliescu. Pe un ton de tătuc zeflemitor, Traian Băsescu a continuat: "Acest Oprescu mi-a fost viceprimar. I-am dat Bucureştiul pe mînă. Cînd s-a trezit că are în mînă Bucureştiul, a fugit să se facă senator". Interesant reproş din partea unui politician care a încălcat el însuşi, în acelaşi mod, promisiunile făcute locuitorilor Capitalei.

Intervenţia de duminică a preşedintelui nu este un simplu derapaj, ci o batjocorire premeditată a regulilor electorale. Cu o dezinvoltură halucinantă, şeful statului a călcat în picioare Constituţia. Într-o democraţie normală, suspendarea ar fi inevitabilă. Băsescu ştie însă că nu riscă nimic. Fiindcă, oricît de sfidătoare i-ar fi acţiunile, Parlamentul nu va riposta. Din calcul politic.

O acţiune îndreptată acum împotriva preşedintelui ultrajucător nu ar face decît să-i împrospăteze acestuia aura de victimă a "sistemului ticăloşit", facilitîndu-i reluarea vechilor şlagăre despre maleficii 322. Exact acesta este tipul de discurs pe care Băsescu încearcă să-l impună în campania pentru locale. O campanie care ar trebui să se concentreze asupra problemelor şi proiectelor concrete ar fi imediat deturnată spre o tematică mai confortabilă pentru partidul prezidenţial. Pentru PD-L, ar fi un noroc nesperat. Un pretext perfect pentru o nouă erupţie de demagogie hormonală, aducătoare de voturi, într-un moment în care bilanţul mandatelor Băsescu – Videanu la Primăria Capitalei devine
stînjenitor.

Ştiindu-se intangibil, preşedintele a renunţat la blatul său cu Constituţia. O abuzează acum cu voluptate, fără fereală.

×
Subiecte în articol: basescu editorial preşedintelui