Blestemaţi să fim ţinte

In 1969 aveam vreo 8 ani si abia in­va­tasem sa scriu si sa citesc. Un copil aflat in continua mirare, cercetand te­nace imensitatea din jur. O fiinta pla­panda, rasfatandu-se sub scutul co­pilariei. Tot pe atunci, poeta Cons­tanta Buzea isi nota in jurnal lucruri de care eu eram strain, gratie varstei di­a­fane. 'Un student ceh si-a dat foc. Un altul, budapestan, la fel. Lumea se agita, razboaiele continua, noi suntem mici si amenintati. (...) Multi dintre ai nostri sunt bolnavi de nervi, fie in comic, fie in grav. Suntem adanc man­cati de oboseala. O astenie venita din constiinta zadarnicirii'. Citesc si za­bovesc pe ganduri. Alaturi, dar cat de departe!, un semen ostenise, il sleise nimicnicia vietii gri. Il surpasera lipsa sperantei si ratarile provocate de sistemul concentrationar. Ce sa inteleaga prichindelul cuibarit in mine din involburarile planetare ale epocii?

Dupa doua decenii de la decomu­nizare, m-am maturizat intr-atat, incat resimt o sfarseala asema­na­toa­re. Paradoxal, in perioada scursa am ra­mas la fel de mici si de amenintati, in ciuda scutului luat, nu pe daiboj, de la americani. Pe cel pactizat odini­oara la Varsovia l-au ferfenitit 'oa­me­nii de bine' ai capitalismului. Rugi­ni­se si prisosea noii ordini mondiale. In­cetarea 'razboiului rece' il facuse inu­til, nu mai folosea nimanui. Pa­pu­sa­rii internationali erau obligati sa gaseasca altceva, o alta sperietoare in stare sa le tina la adapost conturile obscene si sa le conserve interesele oligarhice. Ori sa mentina spaimele individului manipulat cu nerusinata perfidie. Asa au scornit bau-baul te­ro­ris­mului transnational si de aici cursa inarmarilor aberante (faza stelara), dementa cheltuielilor militare, bugetele uriesesti ingropate in tancuri si avioane sofisticate, in campanii de cotropire a campurilor pe­tro­li­fere de aiurea....

Culmea, sub scutul mutat de pe Potomac la Deveselu am devenit tinta, laolalta cu tara al carei vietuitor ma numar inca. Sunt 'tin­ta prioritara', cum ma asigura pre­sedintele ratacit recent prin odaile Casei Albe. Cica 'Riscurile sunt in cres­tere' si de aceea trebuie sa bla­gos­lovim neamul yankeilor, ca fara pla­tosa-i de securitate ne-ar dezintegra rachetele balistice. Am serioase in­do­ieli, intrucat nu-mi este clar cine a pus ochii sa ne fure raul, ramul si saracia, nevoile si neamul. Chiar, cine or fi fortele raului care colporteaza sa ne arunce in aer reactoarele nu­cle­a­re, combinatele chimice si obiectivele industriale ravnite cu nesat? 'Obiective' care oricum s-au vandut la bucata de 'investitorii strategici' ori fost-au vandalizate de norodul imbatat cu licorile democratiei de hai­ta. Mesajul oficial transmis dinspre Cotroceni e de-o stupiditate exemplara si ma intreb intruna cat de prosti ne banuiesc ai de la putere. Si­gur, si ei niste marionete ca­ra­ghioase ale 'dirijorilor' din umbra situata mereu altundeva decat in Romania.

Iata-ma, asadar, la juma' de veac, ia­rasi tinta! tinta prioritara a nu stiu cui, basca falita. Caci statutul asta 'pri­vilegiat' ma usuca la punga, ma la­sa lefter, fiindca au avut grija cercurile monetare sa ne indatoreze pe veci. Carevasazica, platesc sa fiu co­bai, nimic nu e gratis in capitalism, nici macar glontul ce va pleca din pusca in catarea careia ma aflu deja. Imi platesc ucigasul si munitia, precum si impozitul pe mormant, iar din acelasi credit imi voi tocmi si cioclii. Colacii vor fi framantati din faina importata din rezervele rancede ale creditorilor fabricanti de rachete, iar monedele azvarlite la rascrucile plangatoare, din aurul Rosiei Montana.... Din pacate, ne avertizeaza dl Basescu, riscul major 'este sa ai o tara care nu se poate apara'. Dar noi traim tocmai intr-o asemenea tara, ea se numeste deocamdata Romania si e neputincioasa pana la lacrimi. Sunt tinta prioritara, ca si tine, cititorule, la douazeci de ani dupa ce ma amagisem ca am atins libertatea visata. Activistii comunisti imi im­pu­ia­sera mintea cu o gogorita ce-mi in­flamase orgoliul patriotic. Mi se rac­nea tovaraseste, in plenare si docu­mente programatice, ca propria persoana e insusi scopul suprem al insomniacilor politruci purpurii, telul trudei lor propagandistice. Adica omul in slujba caruia lucra un intreg sistem sa-i pogoare pe crestetul statistic bunastarea si fericirea, im­pli­ni­rea polivalenta. Esenta umanismului multilateral dezvoltat, fundamentul politicilor sociale declarate de­ma­go­gic. La urma urmei, o altfel de tin­ta, ca si azi, numai ca nu ame­nintata de obuze si cartuse, de moar­tea cu telecomanda. Sau de sindromul vacii nebune, de bacilul castra­ve­tilor spanioli ori de paduchele olandez. Gata, ticalosilor, mi-ati ucis optimismul, si ala precar!

Nu mai suport sa fiu tinta, am os­tenit, lumea si-a pierdut carma, s-a nevrozat clinic, s-au intetit sinuciderile, cadem pe rand in transeele unui razboi din care nimeni nu va iesi invingator. O groapa comuna sub scutul diversiunii capitalului cinic, cu puscasi marini angajati cu ora sa-i boceasca pe nevinovatii disparuti. Vreau inapoi scutul copilariei si inocenta de altadata, stergeti-ma din pomelnicul ce se incropeste la Deveselu! Pe riscul meu, nu cer despagubiri si daune morale cuiva, ma supun blestemului fatal de a fi tinta experimentala...