BNR şi FMI îşi riscă credibilitatea

Vicepremierul Dan Nica a afirmat că gestul fără precedent al FMI, de a ne finanţa deficitul bugetar, are legătură cu măsurile "credibile" luate de Executiv. Din păcate, cursul de schimb îi infirmă spusele, refuzând să scadă sub 4,2 lei/euro.  

Ca să explicăm mai clar, dacă Executivul ar fi luat - măcar din greşeală - vreo măsură prin care să ajusteze eficient ceva, cursul ar fi trebuit să coboare la 4 lei/euro în acest an. Dar cum acest lucru nu s-a întâmplat, banca centrală n-a putut accepta o apreciere a leului pe acumulare de deficite.

Rata de schimb s-a repoziţionat, în prezent, totuşi departe de maximul de 4,35 lei/euro din prima parte a anului, la 4,2 lei/euro, fiindcă efectul salariilor şi pensiilor de stat mari a fost atenuat de reducerea consumului privat. Chiar mai mult decât se aştepta BNR, ca urmare a "accelerării" şomajului.

Într-o anumită măsură, această idee e validată de guvernatorul BNR, care a spus că "între 4,1 şi 4,3 lei/euro cursul este stabil", adăugând că "dacă avem 4,2 la mijlocul marjei e foarte bine". În acelaşi timp însă, Isărescu a avertizat că va deveni tot mai importantă corelaţia productivitate-salarii versus curs de schimb "Dacă nu ne ocupăm de ea, nivelul actual (de curs - n.r.) nu va mai fi unul bun".

Haideţi să ne oprim câteva momente asupra formulei la care face referire guvernatorul. Majorarea salariilor şi aprecierea monedei pot surveni concomitent doar cu condiţia unor sporuri de productivitate superioare acestora. Cu alte cuvinte, leul se poate întări numai în cazul în care creşterea productivităţii depăşeşte semnificativ avansul salariilor. Pe ansamblul economiei, în prima parte a anului s-au văzut însă reculuri, şi nu sporuri de productivitate. Iar veniturile bugetarilor şi pensiile nu s-au micşorat în paralel cu aceasta. "Noroc" cu diminuările de lefuri şi cu şomajul din sectorul privat...

Din nefericire, pe mai departe, e greu să mai aibă loc declinuri ample ale consumului privat. Deja deficitul neguvernamental de 7% din PIB de anul trecut s-a transformat în excedent, în vreme ce deficitul public, de peste 7% din PIB, va genera, în exclusivitate, deficitul de cont curent de 5,5% din PIB. Iar dacă nu mai are loc consumul privat în jos, relaţia productivitate-salarii va fi din ce în ce mai puţin prietenoasă faţă de curs. Astfel, de la un curs preconizat să scadă la 4 lei/euro s-a ajuns la 4,1, apoi la 4,2, la fel cum, de la un deficit bugetar anticipat la 2,5%, s-a trecut la unul de 4,6% şi apoi la unul de 7,3% din PIB.

Dar până acum am discutat de un raport de proporţionalitate strict între curs şi deficit, fără a include în calcul două elemente importante: inflaţia şi riscul de ţară, "tranzacţionat" prin intermediul CDS-urilor (credit default swap). Scăderea consumului privat a permis României să parcurgă un trend de dezinflaţie, deşi perspectivele deficitului bugetar s-au înrăutăţit continuu. Totuşi, acest deficit, fiind la jumătatea anului, n-a urcat încă peste limita de risc de 3% din PIB prevăzută în Tratatul de la Maastricht. Când respectiva limită va fi depăşită însă, inflaţia va da semne de revenire, în contextul în care nu se mai produc ajustări ale consumului privat. În plus, dat fiind că investitorii se vor confrunta cu riscuri mai mari, va creşte şi preţul CDS-urilor.

Iată de ce dobânzile nu aveau loc în jos, pentru că prioritatea acestui an ar fi trebuit să fie păstrarea investiţiilor existente în România şi atragerea altora noi. Dar cum banca centrală n-a rezistat somaţiilor politicienilor de a le reduce, nu rămâne decât să aşteptăm, în următoarele luni, consecinţele. Leul se va deprecia, dobânzile vor reveni pe trend ascendent şi o dată cu acestea va fi afectată şi credibilitatea "giranţilor" Executivului, care n-a întreprins nimic: BNR şi FMI.