x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Boala temporalului cognitiv lent

Boala temporalului cognitiv lent

de Tudor Octavian    |    29 Mar 2010   •   00:00

Jumătate din omenire suferă de sindromul temporalului cognitiv lent şi nu ştiu. E un sindrom din cauza căruia nu se moare. Dimpotrivă, cine îl are trăieşte mai mult.



Cercetătorii americani ar trebui opriţi să mai cerceteze o vreme, până ce omenirea va reuşi să găsească şi soluţii la concluzii. Fiindcă n-au fost opriţi la timp, nişte cercetători din California au ajuns la concluzia că lenea, mârlănia, insolenţa, tânjirea, şmecheria, prostia şi altele asemenea sunt boli. În addenda, la bolile minţii cunoscute până azi, americanii au numărat încă vreo 30, între care cea mai răspândită e cea cu temporalul puturos.

Problema cu cercetătorii din California nu e numai curiozitatea lor excesivă, care şi ea are un nume. Nu ştiu care e acela ştiinţific, dar în limbajul de fiece zi se cheamă că îi mănâncă în fund. Cum simt că-i mănâncă în fund, cercetătorii din ţara care a inventat crizele economice inventează şi un nou limbaj ştiinţific pentru descoperirile lor.

Practic, tot ce facem, tot ce suntem şi tot ce spunem e sindrom. Omul, în divina sa alcătuire, nu-i pentru psihiatrii americani decât un cumul infinit de maladii. Chiar şi scobitul în nas e un sindrom. În popor, se numeşte boala nasului de neam prost. Eu reţin aici doar traducerea din latină, limbă în care exprimarea are mai multă distincţie. Ai putea să crezi, dacă nu ştii deloc latină, că e vorba despre un talent unic al mirositorilor de parfumuri.

Cu noua descoperire a savanţilor de dincolo de Atlantic, jumătate din omenire poate să meargă la comisiile caselor de pensii şi să solicite un concediu medical plătit pe durata întregii vieţi. Cu sindromul temporalului cognitiv lent nu-i de glumit! Nu ştii că-l ai, şi încă într-un stadiu final, şi, ferească Dumnezeu!, îţi iei o slujbă. Fără să simţi nimic în plus - fiindcă aşa e la început -, crezi că eşti sănătos, dar ţi-e lene, şi când colo eşti bolnav copt - poţi să dai în trândăveală, în chiul cronicizat, în nepăsare, în lâncezeală sau în moleşeală.

Întrucât patronul şi colegii nu ştiu cât de bolanv eşti, te jignesc, zicându-ţi că tai frunză la câini, că freci menta, că tragi chiulul, că stai cu burta la soare, că arzi mangalul. Bieţii oameni, nu-şi pot imagina că te-ai născut cu un necaz genetic.

Uneori, şi eu am unele manifestări incipiente ale bolii. N-am chef de lucru, n-am poftă de nimic, nu-mi vine să scriu, nu cred că merită să continuu, să mă agit, să sper, să îi îndemn şi pe alţii să nu se oprească. În mod sigur, sunt simptomele asociate unui temporal cognitiv plictisit. Motivele pentru care o iau zilnic de la capăt sunt mult mai puţine şi mai subţiri decât acelea care ar justifica un lung concediu de boală. O boală istorică şi, într-un fel, naţională, mai proprie neamului în care m-am născut, decât americanilor.

Cercetătorii din californis ar face bine să vină să studieze sindromul lenei în România. Şi eventual să creeze un vaccin. L-am vinde în toată lumea şi ne-am îmbogăţi. Bogaţi fiind, am leveni. Am mai sta şi noi un pic, că prea am muncit!

×
Subiecte în articol: editorial