Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In Norvegia, un tănăr care n-avea maşină, ci bicicletă, a căştigat in căţiva ani mai mulţi bani decăt ar fi putut să cheltuiască intr-o viaţă şi a vrut să iasă din afaceri.
In Norvegia, un tănăr care n-avea maşină, ci bicicletă, a căştigat in căţiva ani mai mulţi bani decăt ar fi putut să cheltuiască intr-o viaţă şi a vrut să iasă din afaceri. Tănărul ar fi putut să termine banii şi intr-o săptămănă, ducănd insă alt fel de viaţă, dar lui ii plăcea viaţa pe care o ducea. Ştiindu-l avut, toţi ii cereau să trăiască altfel, să-şi cumpere o vilă, să-şi ia maşină şi iaht. Banii il obligau să facă numai lucruri care nu-i picau bine. Mi-am propus să fac bani, i-am făcut - se intreba tănărul milionar - , de ce trebuie să mai fac alţii? Toate lucrurile trebuie să aibă un sfărşit. De ce făcutul banilor nu trebuie să se termine?
Cel mai mult suferea maică-sa, care nu li se putea lăuda vecinelor cu achiziţiile băiatului. Erau zile cănd el venea acasă, la părinţi, şi aceştia se prefăceau că-s plecaţi. Le era ruşine că milionarul lor călărea aceeaşi bicicletă de pe vremea cănd era sărac. Măcar o bicicletă de lux să-şi fi luat, il căina bătrăna. Din felul in care işi exprima necazul, oricine ar fi găndit că vorbea despre un mort, care atăta voise de la viaţă, o bicicletă mai arătoasă şi nu apucase să-şi vadă visul implinit.
Povestea norvegianului e adevărată. Am văzut un film cu el. Işi număra supărările pe care i le aduceau banii, dar tot pe bicicletă. Pedala şi vorbea. De fapt, banii nu-i făceau nici un rău. Oamenii il chinuiau. Atăt bogaţii, căt şi săracii. Il somau să se decidă de ce parte era. Nu-i era permis să se poarte ca un sărac intre bogătaşi, dar nici să o ducă modest, laolaltă cu lumea de unde plecase, stănd pe un munte de bani. Dacă ar exista un culoar intre cele două tabere, spunea el, in care doar eu să hotărăsc, aş fi fericit. Numai că acest culoar nu există. Trebuie să fiu fericit cum vor alţii. Povestea norvegianului aduce a legendă. E normal. Toate istoriile cu bani mulţi le iau oamenilor minţile şi fac din bani legende. Sunt convinşi că i-ar cheltui mai bine, decăt cei care-i au. Bogat, dar prost, spuneau rudele şi cunoscuţii despre norvegianul care voia doar o căsuţă cu un petec de grădină, o soţie iubitoare şi copii buni şi frumoşi.
Ce ciudat, o relatare despre proprietarul unui iaht care tănjeşte să-şi cumpere un trasatlantic nu numai că-i credibilă, dar are o logică. Doar n-o să viseze la o bărcuţă. Mai mult, pare intruchiparea mai binelui. Cazul tănărului care nu pofteşte la mai mult, care se mulţumeşte cu ideea că il poate avea, dacă găseşte motive, aduce a glumă sau a film didactic de la inceputurile cinematografului. In filme şi in romane, astfel de poveşti mai merg, insă cu banii adevăraţi nu te joci.
Ori ii inmulţeşti, ori nu te bagi in lumea banilor. Tata şi mama, spunea norvegianul, trăiesc cu spaima că intr-o zi banii or să se supere pe mine. Cu oamenii se mai poate discuta, dar cu banii nu te pui. Modestia e virtute doar la săraci. Dac-o fi cu adevărat.
Cel mai mult suferea maică-sa, care nu li se putea lăuda vecinelor cu achiziţiile băiatului. Erau zile cănd el venea acasă, la părinţi, şi aceştia se prefăceau că-s plecaţi. Le era ruşine că milionarul lor călărea aceeaşi bicicletă de pe vremea cănd era sărac. Măcar o bicicletă de lux să-şi fi luat, il căina bătrăna. Din felul in care işi exprima necazul, oricine ar fi găndit că vorbea despre un mort, care atăta voise de la viaţă, o bicicletă mai arătoasă şi nu apucase să-şi vadă visul implinit.
Povestea norvegianului e adevărată. Am văzut un film cu el. Işi număra supărările pe care i le aduceau banii, dar tot pe bicicletă. Pedala şi vorbea. De fapt, banii nu-i făceau nici un rău. Oamenii il chinuiau. Atăt bogaţii, căt şi săracii. Il somau să se decidă de ce parte era. Nu-i era permis să se poarte ca un sărac intre bogătaşi, dar nici să o ducă modest, laolaltă cu lumea de unde plecase, stănd pe un munte de bani. Dacă ar exista un culoar intre cele două tabere, spunea el, in care doar eu să hotărăsc, aş fi fericit. Numai că acest culoar nu există. Trebuie să fiu fericit cum vor alţii. Povestea norvegianului aduce a legendă. E normal. Toate istoriile cu bani mulţi le iau oamenilor minţile şi fac din bani legende. Sunt convinşi că i-ar cheltui mai bine, decăt cei care-i au. Bogat, dar prost, spuneau rudele şi cunoscuţii despre norvegianul care voia doar o căsuţă cu un petec de grădină, o soţie iubitoare şi copii buni şi frumoşi.
Ce ciudat, o relatare despre proprietarul unui iaht care tănjeşte să-şi cumpere un trasatlantic nu numai că-i credibilă, dar are o logică. Doar n-o să viseze la o bărcuţă. Mai mult, pare intruchiparea mai binelui. Cazul tănărului care nu pofteşte la mai mult, care se mulţumeşte cu ideea că il poate avea, dacă găseşte motive, aduce a glumă sau a film didactic de la inceputurile cinematografului. In filme şi in romane, astfel de poveşti mai merg, insă cu banii adevăraţi nu te joci.
Ori ii inmulţeşti, ori nu te bagi in lumea banilor. Tata şi mama, spunea norvegianul, trăiesc cu spaima că intr-o zi banii or să se supere pe mine. Cu oamenii se mai poate discuta, dar cu banii nu te pui. Modestia e virtute doar la săraci. Dac-o fi cu adevărat.
