x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Botez cu autografe

0
Autor: Tudor Octavian 21 Aug 2009 - 00:00
La un botez, tatăl copilului primeşte din partea soţului unei prietene de-a nevesti-sii nu hăinuţe şi flori, cum e datina, ci un roman al acestuia cu autograf. Când un autor îi dedică unui cititor câteva rânduri amabile, cititorul deschide cartea cu un plus de bunăvoinţă. Autograful îi dă sentimentul unei anume luări în seamă. Deşi te poate lua în seamă şi un prost, primul gând e că te-a remarcat un deştept.

Domnul X, căruia soţul prietenei nevesti-sii i-a scris pe pagina de gardă a romanului că îi apreciază gustul şi dragostea pentru adevărata literatură - ce-o fi aia? -, îi spune soţiei, după ce se chinuieşte să priceapă din primele 50 de file ce a vrut să zică autorul, că bărbatul prietenei ei e un dobitoc. După care formulează, ca şi cum a auzit-o rostită şi de alţii şi i s-a fixat în memorie, întrebarea: Cum le dă voie, dom'le, să tipărească toate prostiile care le vor ei? Doamna X a aflat de la prietenă că soţul acesteia scrie cinci, şase romane pe an şi că are o ladă veche ardelenească plină cu manuscrise nepublicate. Dar că, pentru prima oară, l-a convins pe un amic din copilărie, cu bani din terenuri, să-i subvenţioneze un tiraj de 300 de exemplare. Evident, nu le vinde, fiindcă librarii şi chioşcarii cer plata înainte de la autorii care-şi tipăresc singuri cărţile. Le face cadou. Le-a dat şi popii, la botez, romanul cu autograf, şi dascălului, spune doamna X.

Stai aşa, o întrerupe domnul X, înseamnă că şi eu, dacă am chef să public o tâmpenie, trebuie să caut un sponsor?
Poţi s-o publici şi pe banii tăi, răspunde doamna. Toată lumea poate să publice oricând şi ce vrea, că e democraţie. Şi madam  Opârţeanu?, se burzuluieşte domnul X, ca şi cum administratoarea blocului ar fi unitatea de măsură oficială a prostiei. Da' ce ai cu madam Opâr­ţea­nu?, zice din solidaritate feminină doamna X. Afară de faptul că ne fură, e o persoană foarte de treabă. Şi află tu că e şi talentată. Şi-a publicat pe banii ei o plachetă de versuri. Mi-a dat-o cu autograf, dar nu ţi-am zis, fiindcă eşti pizmaş.

Domnul X e siderat. Un om siderat, se ştie, are o privire nu tocmai inteligentă. Cum domnul X obişnuieşte să fie siderat din te miri ce, o dată la două zile, soţia găseşte că are o privire de bou. Asta e, spune doamna X, eşti gelos că toţi pu­blică romane şi poezii, numai tu nu.

Şi nu poate să-i oprească nimeni?, se miră siderat rău domnul X. Lasă-i, domnule, să publice, îl calmează doamna X. Păi, la cât am fost noi de interzişi, îţi dai seama câte sute de mii de romane nu s-au publicat? Dar ce zic eu sute de mii, mili­oane. Nu te întrebi ce departe ar fi ajuns România dacă apăreau milioanele astea de romane? Că şi aici suntem ultimii din Europa, cu cele mai puţine romane şi poezii pe cap de locuitor. Noroc că bulgarii stau mai rău ca noi.

Domnul X ar vrea să înţeleagă ce se întâmplă şi unde o să se ajungă. Ca şi cum lumea trebuie să ajungă undeva. Domnul X, de fapt, n-are nimic împotrivă ca soţul prietenei nevesti-sii să-şi publice toate romanele din lada ardelenească, dar măcar doamnei Opârţeanu să-i interzică cineva să mai scrie.

Sincer vorbind, deşi nu-i cunosc personal nici pe domnul X, nici pe soţul prietenei nevesti-sii, cred şi eu că doamna Opârţeanu exagerează, că, deşi a publicat numai o plachetă de versuri, deja e prea mult.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de