x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bravul tovaras Patrascanu

0
11 Noi 2005 - 00:00
Bravul tovaras Patrascanu


Ministru al Justitiei in 1946, Lucretiu Patrascanu s-a opus ca fostii demnitari ai lui Antonescu, Dumitru Popescu si Ion Marinescu, sa fie exclusi din lotul "marilor criminali de razboi" care urmau sa fie judecati de Tribunalul Poporului.

2 mai 1946. La punctul al doilea de pe ordinea de zi a Consiliului de Ministri se discuta Raportul privind trimiterea marilor criminali de razboi in judecata Tribunalului Poporului.

Potrivit Decretului-Lege din 21 aprilie 1945, dat de ministrul Justitiei, Lucretiu Patrascanu, si contrasemnat de Regele Mihai, guvernul avea un rol capital in arestarea, anchetarea si judecarea fostilor demnitari ai regimului Antonescu. Astfel, guvernul, prin Ministerul de Justitie, numea acuzatori publici si acuzatorul-sef. Guvernul decidea asupra listei celor care trebuie anchetati de catre acuzatori publici.

Articolul 8 da Guvernului dreptul de a hotari asupra celor care urmeaza sa fie trimisi in fata asa-zisului Tribunal al Poporului.

Pe 2 mai 1946, Consiliul de Ministri ia in dezbatere lista celor care urmau sa fie judecati intr-un Proces cu titlul infricosator: al marilor criminali de razboi. Nu e nici primul, nici ultimul lot. Totusi, orice inteligenta normala se invoia ca nu era deloc lipsit de importanta daca un fost demnitar e judecat acum sau mai tarziu. Denumirea procesului, asezarea alaturi de Ion si Mihai Antonescu, publicitatea imensa facuta procesului, violenta campanie dusa de presa comunista avertizau ca toti cei de pe lista vor fi aspru condamnati.

In aceste conditii, contrar asteptarilor, sedinta Consiliului de Ministri a fost animata. Cativa membri ai guvernului au contestat prezenta pe lista a doi demnitari antonescieni: Dumitru Popescu, ministrul de Interne, si Ion Marinescu, ministrul Economiei Nationale. Chiar premierul, dr. Petru Groza, a gasit de cuviinta sa precizeze:

"Eu nu-l consider mare criminal de razboi. Nu cer sa fie scos din randurile ministrilor responsabili, ci sa treaca in lotul al doilea, in categoria in care cuprindem pe toti ceilalti fosti ministri".

Constantin Vasiliu Rascanu, ministrul de Razboi, e unul dintre generalii pro-rusi si pro-comunisti, semnatar al Protestului impotriva generalului Radescu. Totusi, generalul pledeaza in favoarea lui Dumitru Popescu, ba mai mult, e primul care ia cuvantul in aceasta chestiune:

"Cred ca ar fi cazul sa fie scos de pe aceasta lista g-ral Dumitru Popescu, fost ministru de Interne. Nu cunosc in amanuntime activitatea lui, insa din cele ce am aflat reiese ca nu are fapte la activul sau care ar trebui sa fie trimise in fata Tribunalului Poporului".

Un alt prezent pe lista e Ion Marinescu, fostul ministru al Economiei Nationale. Dumitru Popescu mai putea fi suspectat de complicitate, data fiind functia sa de ministru de Interne. Ion Marinescu fusese insa la Economia Nationala. Era absurd sa crezi ca i se putea pune in carca vreo masura dictatoriala.

Petru Groza e de acord ca Ion Marinescu nu poate fi catalogat "mare responsabil".

Impotriva unor astfel de nuantari se ridica grupul comunist din Guvern. Reactia lui Gheorghiu-Dej si Teohari Georgescu e perfect logica. Sunt amandoi comunisti duri, proveniti din randurile clasei muncitoare. Mai putin explicabila e pozitia lui Lucretiu Patrascanu. Ba chiar inexplicabila daca ne gandim ca e mai dura, mai categorica decat a celorlalti doi. Despre Dumitru Popescu el sustine ca e "copartas la politica guvernului Antonescu". Cat despre Ion Marinescu, bravul luptator comunist e devastator:

" - Despre cine este vorba? Este vorba de Ion Marinescu, care a fost ministru tot timpul guvernarii Antonescu, incepand de la 28 mai 1941 pana la 23 august 1944. A fost ministru al Economiei Nationale si apoi ministru al Justitiei, un om care in mod permanent a fost pe banca ministeriala, a iscalit declaratia de razboi impotriva URSS, a luat parte la politica prohitlerista de ajutorare a germanilor."

Sa spunem ca, in cazul lui Ion Antonescu si Mihai Antonescu, nu se putea face nimic. Nu se putea face nimic nici in cazul Procesului. Umbra rusilor veghea asupra Romaniei. Dar in cazuri precum cele ale lui Dumitru Popescu si Ion Marinescu, Guvernul putea, deoarece avea drept prin lege sa nu-i trimita in lotul marilor criminali de razboi alaturi de Ion si Mihai Antonescu. Lucretiu Patrascanu stia mai mult decat Gheorghiu-Dej si Teohari Georgescu ca intre demnitari fusesera si unii care avusesera doar rol de tehnicieni sau care facusera gesturi de omenie. Nu-si asuma prea mari riscuri daca era de acord cu lasarea celor doi pentru lotul urmator, mai putin expus presiunii politice. Mai ales ca insusi Petru Groza pledase pentru ei. Ministrul Justitiei nu numai ca nu e de acord, dar, mai mult, e de departe cel mai fioros.

Era un brav tovaras.

BARFE

De ce mananca mult noii ciocoi?

Dialog tv in direct cu Dinu Sararu, autorul romanului, "Ciocoii noi cu bodyguard". Proaspata clasa politica, asupra careia cade privirea ironica a scriitorului, se defineste si prin obsesia meselor. Il intreb pe Dinu Sararu cum isi explica aceasta nota de esenta a noilor ciocoi. Pentru ca, in roman, nu intamplator a ales un restaurant "Sarpele rosu" ca spatiu unde se intalnesc personajele principale. Afacerile politico-financiare, ticluirile, aliantele si dusmaniile incep si se termina in jurul unei mese. Coriolan Pomposu, politicianul despre care toti ceilalti soptesc, nu fara secreta admiratie, ca-i un mare bandit, discuta cu omul de afaceri Dandu Patricianul doar la mese.

Semnificativ ramane faptul ca mai-marele intre politicieni nu e mancau. Nici celelalte personaje n-au patima halitului hulpav, ba chiar nici pe cea a bautului. Si cu toate acestea, ele, personajele, pot fi intalnite in trei sferturi din timpul romanesc in fata unei mese pline cu bunataturi. Absenta chefului, inclusiv a celui cu femei, trimite la posibila explicatie a inclinatiei catre statul la masa. Pentru ciocoii noi masa e un semn. Cel al apartenentei la lumea inalta, pe care ei, noii ciocoi, cauta s-o imite. Ca si vanatoarea, masa nu-i expresia unei pasiuni sincere. E un ritual ce trebuie indeplinit pentru ca noii ciocoi sa se stie diferiti de restul muritorilor. Masa e, asadar, o conventie, un moment de artificialitate, un prilej de verificare a puterii pe care ti-o da banul.

Sub acelasi semn, al orgoliului de a trai diferit de ceilalti muritori, ciocoii noi umbla cu bodyguarzi, isi iau drept amante starlete, care, desi absolut insipide ca femei, dau bine in ipostaza de trofee publice, merg la vinatoare, desi nu stiu sa tina o arma in mina, alearga prin Bucuresti in masini luxoase, daca se poate cit mai tipatoare.

LUMEA PRIN CARE TREC

Obicei intuit?

Titlurile se dau dupa numeroase formule. Exista in acest sens un tezaur de trucuri, dintre care fiecare jurnalist isi alege pe cel care-i place, dar mai ales pe cel care i se potriveste. Marii gazetari imbogatesc acest tezaur, pe care micii gazetari mai putin dotati, il saracesc.

Un truc des folosit, pentru ca e si cel mai disponibil, consta in alegerea unei fraze sau propozitii din articol, pentru a o pune drept titlu.

In studiul lor "Sfarsit de secol la Havana", Jean-Francois Fogel si Bertrand Rosenthal atribuie trucul obiceiurilor iezuite. La concluzia asta au ajuns studiindu-l pe Fidel Castro. In 1989, Cuba e zguduita de ceea ce se va numi afacerea Ochoa. Asupra ei se pronunta, la 14 iunie, Raul Castro, fratele mai putin stralucit al prea stralucitului Fidel. El Comandante crede ca interventia lui "ala micu" n-a lamurit chestiunea. Drept pentru care procedeaza la o interventie proprie. Si in stil propriu: "In 15 iunie 1989, a doua zi dupa discursul plin de balbe al fratelui sau, Fidel isi deschide stiloul si redacteaza un editorial anonim pentru Granma. Ca intotdeauna, se demasca singur prin stilul sau si printr-un obicei pe care l-a dobandit la iezuiti: preluarea unei fraze din articol ca titlu. De data aceasta: «O revolutie autentica nu va admite niciodata nelegiuirea»".

Dincolo de dezvaluirea cu titlul, citatul ne avertizeaza asupra unui adevar menit a insufla mandria gazetarilor din toata lumea. Fidel Castro, jurnalistul, e citit de intreaga Cuba!

SECOLUL XX

1900. Un condamnat la moarte la Sing-Sing, statul New York. America pune electricitatea la lucru!
Citeşte mai multe despre:   istoria ca telenovela,   marinescu,   antonescu,   dumitru popescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de