x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Brichete şi crampoane

0
Autor: Razvan Barbulescu 24 Mar 2008 - 00:00
Brichete şi crampoane


CHESTIUNEA ZILEI
Doar în fotbal, un cap spart mai poate influenţa vremurile. Când arbitrul Deaconu s-a grăbit să prindă bricheta din zbor, nu i-a trecut prin minte că face istorie. E drept, prin minte nu i-a mai trecut nimic. A văzut verde, negru şi apoi celebra luminiţă de la capătul tunelului. Ca atunci când te păleşte ceva zdravăn în cap: îţi taie filmul, respiri ca peştii, ţi se-ndoaie genunchii. Confuz, Deaconu a crezut că e Busuioc în Traviata. Pricepând la timp că n-a fost meteorit- OZN-Ben Laden, ci bricheta unui bou de la tribuna a doua, a fluierat sfârşitul.



CHESTIUNEA ZILEI
Rănit şi umilit cu bricheta, arbitrul a declarat că i s-a părut normal să oprească meciul. Ce nu se joacă nu se fluieră. De fapt, nici nu mai contează ce e normal când cucuiul creşte în direct şi Lovin te ţine de papagal dacă nu sufli finalul? Bricheta bravului Deaconu ar putea schimba lumea, vezi pasul americanului pe Lună. Omul şi-a dus mâinile la cap în chip de Vitoria Lipan când a dat de rămăşiţele lu’ Nechifor – subiect de bac. La momentul potrivit a venit şi a doua brichetă. Semnul divinităţii, şi-a zis Deaconu. A înălţat palmele spre albastrul Giuleştiului, le-a coborât la piept şi a strigat ales-bules. Rapidiştii urlau că arbitrul e un cretin care le-a furat trei puncte. Steliştii îşi frecau palmele de bucurie şi eliberau rapid gazonul.


Unii au dat-o pe conspiraţii: da’ ce, să câştige ungurii campionatul? Am priceput că bricheta este un pod de flori cu Trianonul. Trosnit de capul lui Deaconu, obiectul a relevat soluţia: vrea Clujul campionatul? Să cumpere Paszkany vreo două milioane de portughezi, să ceară portughezii autonomia. Episodul Deaconu i-a demonstrat şi lui Gigi că o valiză cu brichete e mai eficientă ca o investiţie în euroi. Două brichete a trei puncte au adus sărbătoare în Ghencea şi Pipera. Latifundiarul a înţeles că una e să alergi ca proasta cu sacoşa plină de valută şi alta e să înzestrezi tribuna cu brichete sol-sol.


Să trecem la lucruri serioase. Traumatismul lui Deaconu e o pildă nasoală pentru societatea românească în ansamblu. Şi pentru politică în special. Dacă o brichetă, un şurub de 12 (cazul Bozovici) sau o monedă cu care nu-ţi iei nici măcar o cafea opreşte un derbi, crampoanele şi capetele în gură din arealul politicii ar trebui să treacă pe dreapta şi guvernarea, şi legislativul, şi preşedinţia. Şi aici, dacă eşti vătămat în moalele capului, începi să urăşti lumea şi crezi că eşti normal. Un exemplu recent. La Craiova, la primii paşi ai gigantului Ford pe pământ românesc, în loc de spectacol cu majorete, preşedintele şi premierul şi-au cărat nu brichete, ci pumni în cap în faţa americanilor. Americanii, îi ştiţi, abia aşteaptă să se încaiere. Dar meci ca Tăriceanu – Băsescu n-au pomenit nici în Irak. De unde să ştie ei că, de la alegeri încoace, marinarul şi topmodelul se bumbăcesc pe rupte. Că între Cotroceni şi Victoriei zburdă măciucile mai tare ca scuipaţii şi brichetele-n Giuleşti. Şi nici urmă de traumatism. Tăriceanu, un fel de Deaconu cu motocicletă, după atâţia pumni şi crampoane, trebuia să fluiere de mult guvernarea. În timpul circului de la Craiova, americanii de la Ford îşi dădeau coate după modelul Bush – nea Nelu, şoldăr by şoldăr, când se iţise curcubeul. Băşcălie mare, Băse şi Tări uitaseră de lume, de NATO, de UE, îşi smulgeau microfonul şi se călcau în picioare. România este prima ţară NATO şi din UE, în care atacul cu brichete şi şuruburi de 16 îşi găseşte corespondenţe fericite în politică.  

Alt exemplu proaspăt. În bătălia pentru Bucureşti, după două zile de zbenguială ca primar personal al lui Geoană, Vanghelie a luat o brichetă în freză de la dl Văcăroiu, de la aceeaşi formaţiune politică. Ce brichetă, ditamai sticla! Almanahe, care nu se pierde uşor cu firea, a rămas fără aer. Trei zile şi trei nopţi, în care s-a crezut candidat, făcuse proiecte metropolitane urmate de mici cu bere la Expo şi târnăcoape în "marmora" lui Adriean. Şurubul în cap de la nea Nicu l-a năucit, dar nu l-a-nfrânt.  

Credeţi că în lumea politicii părăseşte cineva terenul pe motiv de fumigene, brichete, ghionturi, pumni, crampoane? Nici un accident cu Harley Davidson n-a dus la anticipate, nici bancurile proaste ale lui Cioro, nici vorbele de duh ale lui Băse, deşi conţineau vorbele "împuţito" şi "păsărică". Dacă în fotbal brichetele şi piuliţele în creştet opresc meciul, în politică nici 322 de brichete, nici producţia naţională de piuliţe nu marchează sfârşitul. În politică, sacrificiul lui Deaconu ar fi inutil.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   deaconu,   brichete

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de