x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Brigada Drept

0
Autor: Marian Nazat 16 Noi 2007 - 00:00
Brigada Drept


După "două decenii de impliniri măreţe" (aşa suna unul din sloganurile epocii!), un optimist incurabil − Valentin Leancă − s-a aventurat să sărbătorească fenomenul rarisim ce s-a chemat Brigada Drept. Un demers sortit eşecului, mi-am zis din prima, conştient că entuziasmele şi-au incheiat de mult tranziţia. M-am inşelat şi mă bucur nespus. La Sala Rondă a Intercontinentalului, intr-o seară superbă de toamnă, legenda Brigăzii Drept a reinviat.



Brigada Drept era măndria noastră, a dreptiştilor din Bucureşti. Era prundul de unde cătam dincolo de cenuşiul vremurilor anoste şi restrictive. O oază de curaj şi libertate, un strigăt de humor insinuant şi inteligent intr-un decor inlemnit de frici acceptate aprioric. O porţie de nonconformism, tonic şi neaşteptat, greu de imaginat astăzi. Croit din materiale puţine, insuficiente pentru exteriorizări artistice, n-am fost ursit să mă manifest in luminile rampei. De cănd mă ştiu, n-am reuşit vreodată să spun, in public, replici sau versuri şi nici măcar să mă produc prin dans. O molie atipică, fiindcă ce molie aleargă pe un teren de fotbal, căznindu-se din răsputerea articulaţiilor să nu piardă? Colegul meu de cameră, Radu Ilina, om hărăzit cu ceva talent in ale căntatului, deşi e procuror militar (ce paradox!), m-a adus lăngă Brigadă. M-a introdus in lumea aceea altfel, plină de haz şi voioşie, ca s-o privesc de la distanţă. Cu luciditate şi admiraţie. Un spectator şi atăt, insă cu oarece exerciţiu al frumosului. Patrulaterele facultăţilor de drept se terminau inevitabil cu spectacolul Brigăzii şi aplauzele nu mai conteneau. Clujenii, ieşenii şi sibienii se ridicau in picioare, intru omagierea artei in cea mai pură stare exersată de colegii lor bucureşteni. O artă pentru care sistemul ingăduise, ca o concesie planificată, festivalul naţional de artă şi creaţie studenţească. Casele de cultură deveneau neincăpătoare, iar cenzura clăticilor tremura de-a binelea. Brigadierii dreptişti şi aseişti, ori gălăţeni, "Bum"-iştii clujeni şi "Arh"-iştii din capitală găseau intotdeauna poanta care să scape găzilor tocmiţi de partid. (De pildă: "Am avut un vis azi-noapte. Se făcea că in faţa căminului căzuse o stea. Să fie a şefului de complex?") Din intrecerea aceasta cu sfărtecătorii de texte s-a născut şi grupul "Divertis", de departe vedeta contestării adeziunilor aurii şi-a linguşelilor de văpaie. In mărginirea aulei şi-a amfiteatrelor, brigadierii veneau cu aura eroilor, a celor aleşi să dea glas tăcerilor speriate şi blazate. Acolo, pe scenă, ei se luau la harţă cu stăpănii clipei torturate, folosind nu băta sau piatra, ci gluma, ironia, comicul subtil. Iar noi rădeam descătuşaţi, excitaţi la culme de răzmeriţa iscată spontan. Prin ei, evadam de-a valma din sistemul concentraţionar şi, preţ de căteva ceasuri, ne inchipuiam că Romănia nu e un ţarc imprejmuit cu sărmă ghimpată. Taberele de vară aveau farmec tot datorită lor, brigadierilor, fiindcă "N-ai voie să fii trist,/ Mai bine optimist,/ Chiar dacă eşti blatist,/ Hai cu noi,/ Totul e teribil la Costineşti!". Amintiri despre o lume cu zăbala-n gură.


După "două decenii de impliniri măreţe" (aşa suna unul din sloganurile epocii!), un optimist incurabil − Valentin Leancă − s-a aventurat să sărbătorească fenomenul rarisim ce s-a chemat Brigada Drept. Un demers sortit eşecului, mi-am zis din prima, conştient că entuziasmele şi-au incheiat de mult tranziţia. M-am inşelat şi mă bucur nespus. La Sala Rondă a Intercontinentalului, intr-o seară superbă de toamnă, legenda Brigăzii Drept a reinviat. S-au intălnit in buricul Bucureştilor "artiştii emeriţi" ai humorului studenţesc din perioada 1980-1990 şi aproape că nu i-am recunoscut. Au albit, s-au ridat, lăsăndu-se pradă capriciilor vărstei, alţii au mai şi murit, dar nemuritor a rămas spiritul Brigăzii. Şi spiritul acela rebel a adunat laolaltă vreo sută de femei şi bărbaţi, care avocaţi, care judecători, care procurori, veniţi din Oradea, Timişoara, Roşiori sau Odorhei, "Că aşa-i la Brigadă/ O Brigadă spectacol". Ne-au adus aminte, emoţionaţi şi bucuroşi, de zilele in care "Mi-este foame, dar nu-ndrăznesc/ Spre cantină iar să o pornesc./ Stau intruna şi mă găndesc/ La teribila coadă ce-o s-o găsesc şi la/ Pui, pui, pui şi iarăşi pui,/ Noi măncăm intruna pui./ Dacă nu-ţi place pui/ Tu pune-ţi pofta-n cui,/ Căci la cantină n-ai să vezi decăt un pui". S-au acordat diplome de către "Asociaţia Fostelor Glorii ale Umorului Studenţesc", "Asociaţia Foştilor Studenţi Comunişti" şi "Asociaţia Foştilor Laureaţi ai Festivalului «Căntarea Romăniei»", inclusiv pentru sex-simbolul epocii. Care simbol, planturos in exces şi dezinvolt, a mărturisit că se pricepe la sex şi nu la discursuri, precum ceilalţi premianţi. Pe ecran a rulat apoi inregistrarea unui spectacol de acum douăzeci de ani şi abia atunci ne-am dat seama căt de urătă e libertatea de azi. "A fost ieri, a trecut/ Visul nostru, vis de inceput,/ Impreună, un nou drum/ Vom incepe increzători de-acum", se sfărşea spectacolul de referinţă, iar invitaţii, ingroşaţi de ani, s-au pornit dintr-o dată să fredoneze umed: "Este clipa despărţirii/ Reflectoarele se sting,/ Noi plecăm,/ Cu bucuria/ C-am adus tinereţe/ In inimi şi in gănd". Şi dusu-s-au, cu tinereţe cu tot. Restul e nostalgie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de