x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Brunea Fox - Reportajul – o identitate echivocă?

0
20 Aug 2008 - 00:00

Reportajele mele 1927-1938
... Reportajul încă mai continuă să aibă o identitate echivocă. Precum personajul lui Rostand, cu dublă funcţiune, după şorţul pe care şi-l punea ori îl scotea, ba  bucătar, ba poet, reportajul e cînd de condiţie inferioară şi în consecinţă ţinut la uşa templului literar, cînd bastard princiar şi cooptat cu jenate onoruri în strană, lîngă marii sacerdoţi ai versului şi poeziei.



Reportajele mele 1927-1938
... Reportajul încă mai continuă să aibă o identitate echivocă. Precum personajul lui Rostand, cu dublă funcţiune, după şorţul pe care şi-l punea ori îl scotea, ba  bucătar, ba poet, reportajul e cînd de condiţie inferioară şi în consecinţă ţinut la uşa templului literar, cînd bastard princiar şi cooptat cu jenate onoruri în strană, lîngă marii sacerdoţi ai versului şi poeziei.

Nu-i lipsită de burlesc dilema pe care reportajul o suscită cînd e vorba să i se definească genul, încurcătură tot atît de spinoasă ca aceea produsă teologilor de sexul  îngerilor. S-au enunţat fel de fel de formulări şi opinii şi cred că la ele m-am gîndit prin analogie, cînd, cu mulţi ani în urmă într-o perioadă de criză economică, am scris o notă intitulată "teoria chibritului". Spuneam că nici o născocire n-a avut darul să aţîţe într-o mai mare măsură flacăra imaginativă a omului, ca apariţia în lume a beţigaşului cu fosfor. Începînd cu literatura umoristică sau cu poezia modernă, pe care a îmbogăţit-o cu cîteva metafore incandescente şi terminînd cu ştiinţa economiei politice, chibritul şi-a jucat strălucit rolul de spiriduş...

... Şi ca să revin la obiect, eu cred că responsabilii vitrinei beletristice, specializaţi în sortarea genurilor literare, ar ieşi din încurcătura care îi făcea şi îi mai face încă să mute reportajul dintr-un galantar în altul, ba în cel al sociologiei, ba în acel al documentaristicii (cînd nu pe taraba de solduri denumită arhivă), dacă l-ar plasa în standul memorialisticii. În definitiv, un înregistrator de evenimente, de realităţi cotidiene poate sta prea bine lîngă un autor de jurnale intime, cu însemnări făcute sporadic, din Crăciun în Paşte, sau (cum se întîmplă frecvent) completate tîrziu, la bătrîneţe, tot cu lucruri luate din bagajul fără lacăt al reporterului.

Pe mine unul, o asemenea vecinătate nu m-ar deranja, şi regret că nu l-am ascultat cu decenii în urmă pe admirabilul Nicu Cocea, care mă sfătuia să mă grăbesc a-mi aduna reportajele în volum pînă nu devin, chiar în viaţă fiind, de domeniul public. Mi-a şi arătat, ca să-şi întărească povaţa, un maldăr de mape şi dosare cu tăieturi din ziare (erau şi destule de ale mele), pe care le strînsese în vederea unor ample romane-pamflet, menite să înfăţişeze pe o osatură de fapte reale, nu fictive, peisajul politico-social al epocii monarhice.

Ideea iniţială (m-a amuzat copios cînd mi-a înfăţişat-o şi probabil că enormitatea ei mi-a conservat-o încă proaspătă în memorie) i-a fost furnizată de una din obişnuitele farse pe care un ziar de mare tiraj – "Dimineaţa" – se complăcea s-o facă la 1 aprilie. Printr-un truc fotografic, în care excela reporterul de mare anvergură profesională I. Berman, pentru a se demonstra abilitatea hoţilor din acea vreme, indiferent de calibrul şi speţa lor, a fost escamotat din cartierul unde trona de trei sferturi de veac cel mai popular monument al Capitalei... "Foişorul de Foc". Fusese – potrivit cu explicaţia complementară – furat peste noapte şi pe locul dispărutului turn, fotografia arăta un grup de cetăţeni strînşi în jurul străjerului cu chivără pompierească, năucit de năstruşnica întîmplare.

Cum asemenea parascovenii, oricît de fanteziste ar fi fost, nu mai surprindeau pe nimeni, gazeta în chestiune a publicat a doua zi o fotografie nemăsluită, înfăţişînd o sumedenie de cetăţeni veniţi să constate furtul. Caracteristic este că însăşi pojărnicia, impresionată de o gogoriţă ce putea deveni – te joci cu ingeniozitatea hoţilor? – fapt aievea, a sporit paza turnului. Ceea ce a determinat reflecţia unui gură-cască: "Ăştia de la ziar, te pomeneşti că din glumă au dat o idee. Să nu ne mire că într-o noapte, nişte papugii or să ia Foişorul în spinare, cu pompieri cu tot".

La drept vorbind, geniul lui 1 aprilie nu dovedise originalitatea excesivă. Se inspirase pastişînd "Furtul Poligonului de tragere", petrecut cu adevărat într-un oraş de provincie, în timpul unor manevre militare ce transferase vremelnic în altă parte efectivul garnizoanei. În absenţă, terenul cazărmii fusese arendat de nişte coţcari electorali unor oieri de aiurea, în căutare de păşune. Şi cînd regimentul, revenit la sediu, a ieşit în dimineaţa următoare la exerciţii, a găsit poligonul transformat într-o imensă tîrlă, cu ţarcuri şi stînă.

Revuiştii nici n-veau nevoie să se ostenească pentru a descoperi şlagăre pentru cupletele de succes ale lui Tănase. Era suficient să moaie peniţa în actualitate, să pună în versuri cronica moravurilor contemporane ţinută la ordinea zilei de reporterii politici sau judiciari, ori să dea o raită pe la parlament sau pe la Capşa, ca să-şi asigure aplauzele publicului spectator.

Escrocheria, malversaţiunea, frauda, delapidarea ajunseseră la o artă şi la o tehnică atît de avansată, încît N.D. Cocea, epatat de potlogăriile măiestre, plănuise, cum am amintit, o trilogie în care să se oglindească geniul vast al răului ajuns la apogeu sub dinastia Hohenzollernilor. Triplul roman avea, fiecare, un epilog simbolic: "LUMINA", "APA", "AERUL". Judecînd după abundenţa materialului colectat, se vedea că Nicu Cocea se aprovizionase vîrtos.

De pildă, dosarul etichetat "LUMINA" cuprindea – în afară (şi pentru contrast) de piese referitoare la baza fizică şi intelectuală a satelor cu opaiţ şi gazorniţă – o stufoasă documentaţie asupra faimoselor panamale ale Electricităţii (afacerea tramvaielor liberale, matrapazlîcurile primariale de la UCB, afacerea fabricilor de becuri etc., etc.).

Tot acolo intra şi "odiseea focului". Prin această denumire se subînţelege acel lanţ de incendii ce făceau "tabula rasa" din cogeamite antrepozite ale Statului, de exemplu cele de la Geagoga, golite în prealabil de mărfuri valorînd sute de milioane şi cărăbănite în pivniţele unei şleahte de traficanţi, ocrotiţi ai oamenilor politici şi ai autorităţilor copărtaşe.

Pentru fişierul "APA", Cocea adunase o bogată informaţie: de la dovezile privind cişmelele publice ciordite de nişte edili, pînă la afacerea şlepurilor dunărene cumpărate de la stat pentru un fleac de parale de către un armator brăilean, pînă la delictele de baraterie, în care erau amestecaţi laolaltă exportatori de cherestea, societăţi de asigurare şi căpitani de vapor levantini, specializaţi în scufundarea cargoboturilor în largul mării "fără durere".

Lumina, apa, mă rog. Rezervoare grase pentru alimentarea romanelor respective.
Dar "AERUL"? Şi în această zonă foiau profitorii: tuburile de oxigen importate din străinătate pentru întreprinderea "Frigul". Deşi să găseau la preţ mai ieftin în ţară; panamaua de la IAR, industria aeronautică română, exploatată de nişte capitalişti străini. Acestea şi altele pe care le-am uitat figurau din belşug în dosarul lui Cocea.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de