x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Brunea Fox - Sinuciderea cifrelor

0
13 Aug 2008 - 00:00

Reportajele mele 1927-1938
Şomajul a ajuns nu numai o problemă statistică, dar şi una socială. Substanţa lui s-a dovedit cu totul alta decît cea "aritmetizată" de forurile competinte. Aşa se explică de ce nu s-a mai limitat doar la cartoane de arhivă. De ce a evadat din statisticile Ministerului Muncii, din registrul biroului de plasare, unde figura ca o abstracţie a unei dureroase realităţi şi şi-a făcut intrarea în stradă.



Reportajele mele 1927-1938
Şomajul a ajuns nu numai o problemă statistică, dar şi una socială. Substanţa lui s-a dovedit cu totul alta decît cea "aritmetizată" de forurile competinte. Aşa se explică de ce nu s-a mai limitat doar la cartoane de arhivă. De ce a evadat din statisticile Ministerului Muncii, din registrul biroului de plasare, unde figura ca o abstracţie a unei dureroase realităţi şi şi-a făcut intrarea în stradă. De ce a luat forma manifestaţiilor publice, cum se întîmplă atît de des în Ardeal, unde şomerii au trecut la atacul primăriilor. Acţiuni al căror epilog se desfăşoară, bineînţeles, în cabinetele autorităţilor poliţieneşti şi în faţa instanţelor judecătoreşti. Care va să zică avem înaintea ochilor nu numai nişte simple cifre statistice – şi  acestea controversate în jurul unui plus sau minus. Cifrele au acum chipul flămînzilor şi al cozilor înţepenite la uşa asistenţei publice. Cifrele zac acum în temniţi pentru atentat la ordinea publică şi probabil şi pentru ultragiu. Cifrele aleargă pe uliţi după o bucată de pîine sau o surcică de lemn. Cifrele se sinucid de mizerie. Sînt aşadar o realitate, nicidecum o ficţiune statistică.

Aşa se prezintă situaţia. Restul nu e decît ipocrizie oficială pitită îndărătul unor măsuri paliative, cînd nu se reduc la sbilţul goanei după inflaţia vagabonzilor sau al biletului gratuit de a treia pentru trimiterea la urmă. Altceva nu s-a făcut şi nici nu s-a încercat.

Notam deunăzi lugubrele aspecte ale şomajului în Capitală. Funcţionari concediaţi, muncitori fără lucru, îngheţaţi la uşa ospătăriilor comunale, neputincioase să astîmpere foamea atîtor nevoiaşi. Sau purtînd pe străzi spectrul zdrenţuit al mizeriei totale. Ce folos că toţi aceşti nenorociţi corespund unor fişe matricole, de bună seamă grijuliu administrate în biroul de resort? Ce folos că gospodărirea lor prilejuieşte altor amărîţi codrul de pîine, pipernicit de timbre şi angarale fiscale?

Am primit acum cîteva zile vizita unui tînăr care s-a recomandat student. Era un flăcău zdravăn, modest îmbrăcat. Mi-a spus o poveste de atîtea ori auzită, din care am reţinut amănuntul că nu-şi poate continua studiile din lipsă de mijloace. Era dispus să facă orice. A bătut la uşa a tot felul de întreprinderi. Degeaba. Constatînd inutilitatea demersurilor, tînărul s-a gîndit la un expedient – după propria lui expresie – disperat. Anume să se exhibe în public cu un număr de circ care făcuse senzaţie vara trecută: "zidul morţii". Avea, pentru asta, nevoie de o motocicletă. Pentru asta venise la redacţie.
Dacă am înregistrat întîmplarea, nu e fiindcă ne-am gîndit la ciudăţenia ei, ci pentru drama pe care o ascunde.

La Timişoara, şomajul a luat nu numai aspecte violente, care au mai schimbat un pic, la urma urmei, sumbra uniformitate ce înnegurează viaţa majorităţii provinciilor. Şomajul a devenit o problemă socială acută. Există mai multe soiuri de şomaj: cu pălăria întinsă la caritatea trecătorului; ce zace sub poduri; şomajul ambulant şi şomajul pironit la intrarea oficiilor comune. Şi a mai apărut unul: şomajul pe sîrmă.

Pentru "numărul" acesta ce se desfăşoară la o înălţime de 30 de metri, între două din cele mai înalte edificii ale oraşului, participă o sută de şomeri. E un număr reprezentativ. Adevărat număr statistic. Şomerul se plimbă pe sîrmă, face ghiduşii, cochetează cu moartea, în timp ce asociaţii lui fac chetă pentru gologanul lui gură-cască. Spectacolul e autorizat. Asistă poliţia, asistă reprezentantul local al Ministerului Muncii, asistă atîţia oameni nu întotdeauna dispuşi să ajute nevoiaşul cerşind pe trotuar. Cu nevoiaşul din văzduh e însă altceva... E "cifra" acrobată! Figurează în scriptele oficiale? Sau nu cumva a fost sustrasă, avîndu-se în vedere că şomerul a găsit un plasament? Chiar dacă acest plasament e mai aproape de moarte decît de viaţă?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de