x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

BUBA mare

0
Autor: Radu Tudor 28 Oct 2010 - 00:00
Indiferent de soarta guvernării Băsescu-Boc şi cea a majorităţii parlamentare PDL-UDMR-UNPR, cea mai mare problemă a României rămâne uriaşa tensiune socială cauzată de lipsa oricărei speranţe de revenire economică. Proasta guvernare, cândva un obiectiv de securitate naţională pentru preşedintele Traian Băsescu, e azi mai amplă ca oricând. Statul român este într-un conflict păcătos şi foarte dureros cu cetăţenii săi, majoritatea categoriilor profesionale şi sociale fiind lovite de măsuri negândite şi generatoare de proteste masive.

Moţiunea de cenzură a opoziţiei a fost, înainte de toate, un test de reacţie populară, de reacţie civică la adresa unei guvernări aflată la capătul tuturor resurselor sale. Dacă ieri au ieşit în stradă zeci de mii de oameni, dacă lor le-a ajuns cuţitul la os pentru drama financiară prin care trec, dacă pe internet circulă sute de mii şi milioane de mesaje împotriva actualei puteri, ceea ce e mai dramatic abia urmează. Toamna friguroasă anunţă un fapt: factura la întreţinere durează iarna asta 6 luni, nu 3. Adevărata dramă a majorităţii cetăţenilor români urmează. E un test de anduranţă fizică şi rezistenţă psihică. Cine va rezista acestei ierni, se va revolta aşa cum nu s-a mai întâmplat în România ultimilor 20 de ani. Indiferent de guvernare şi majoritate, preşedintele va fi acelaşi. Traian Băsescu este la 9% încredere înaintea acestei mari încercări. Dacă frustrările celor mulţi şi grei încercaţi se vor amplifica prin guvernarea locotenenţilor comandantului suprem, prevăd o primăvară turbulentă, dură, cu acţiuni ce vor scăpa de sub control.

Cei cu salariile tăiate n-au nimic de pierdut. Acasă e drama lor. Toate cheltuielile ce nu pot fi acoperite, eventual o rată la bancă, frustrările unor copii cărora părinţii nu le pot oferi ce au nevoie, imposibilitatea de a cumpăra medicamente - sunt elemente generatoare ale unei explozii primăvăratice pe care nici un serviciu secret nu o va putea anticipa. Prea ocupaţi cu importanţa funcţiilor şi cu afaceri uriaşe care-i alienează în raport cu sărăcia exponenţială, oamenii puterii de azi vor fi măturaţi de un val uriaş de nemulţumire, un soi de tsunami popular generat de micile cutremure care au avut loc în stradă, la Ministerul de Finanţe, prin spitale.

Niciodată n-am văzut un sentiment atât de mare de scârbă şi revoltă din partea militarilor în rezervă şi în retragere. Oameni educaţi toată viaţa lor să respecte statul, simbolurile şi funcţiile lui, azi sunt vârful de lance al determinării unei schimbări necesare. Generali, colonei, maiori, locotenţi, plutonieri. Unii au luptat în Afganistan, alţii au muncit într-o unitate de rachete din Vaslui, alţii au cules informaţii pentru actualul comandant suprem. Toţi sunt azi în fruntea revoltei populare ce se desfăşoară, cum spuneam, în stradă, acasă, la serviciu ori pe internet. Acesta e un semnal extrem de important pentru actuala putere, pentru inevitabila ruptură care s-a produs deja.

Majoritatea acţiunilor acestui regim, aşa cum le percep peste 70 la sută din populaţie, afectează serios securitatea naţională. Iată cum defineşte Strategia de Securitate Naţională, un document oficial, guvernarea ineficientă: "Efect al deficitului democratic şi al corupţiei endemice instituţionale, ce se reflectă în manifestări de clientelism politic, ineficienţa a administraţiei publice, tendinţe autoritariste şi lipsa de transparenţă şi responsabilitate publică - subminează încrederea cetăţenilor în instituţiile publice şi poate constitui o ameninţare majoră la adresa securităţii statelor. În aria de interes strategic a României, guvernarea ineficientă a pus adesea în pericol exerciţiul normal al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".
Îi recunoaşteţi? Sunt ei, BUBA mare, cea care se va sparge probabil în primăvară, cu dureri greu suportabile.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de