Bugetul public: chestiuni de lămurit

Disputa privind existenţa resurselor bugetare pentru creşterea pensiilor cu peste 40% in 2008 este mai uşor de examinat dacă avem in vedere căteva aspecte de bază.

Ministrul Vosganian vorbeşte despre o creştere nominală a PIB-ului de 10% in anul ce vine, rezultănd că se adună rata creşterii economice (presupusă de 6%) cu o inflaţie anuală aşteptată de 4%. Mărirea dorită a pensiilor ar insemna circa 40% din creşterea reală a PIB-ului. Aceasta implică ca bugetul public pentru 2008, pe partea de cheltuieli evaluate ca pondere in PIB, să sufere modificări sensibile. Creşterea pensiilor ar forţa ajustări la alte capitole din structura bugetului. Pentru a proteja domenii precum educaţia, asistenţa medicală, dezvoltarea infrastructurii este necesar să fie diminuate cheltuieli la alte capitole bugetare, ca pondere in PIB. Aici, deciziile nu sunt uşor de luat, chiar dacă preferinţa ar fi pentru diminuarea cheltuielilor cu administraţia.

Discuţia suferă, intrucăt nu beneficiază de o analiză dinamică. Creşterea pensiilor este o mişcare importantă in structura bugetului, in condiţiile in care acesta este supus unor presiuni mari. Pe de o parte, nu au fost bugetate acte normative adoptate in ultimii ani. Pe de altă parte, sistemul de pensii este intr-o situaţie critică, care va deveni mai complicată prin decizia de creştere a pensiilor la dimensiunea preconizată. Romănia este ţara din Europa Centrală şi de Răsărit cu cea mai nefavorabilă relaţie (1/1) intre populaţia ocupată şi pensionari. Imbătrănirea populaţiei şi migraţia masivă inrăutăţesc această stare de fapt. De aceea, este surprinzător faptul că Ministerul Finanţelor Publice (MFP) nu a oferit o analiză dinamică ca suport al creşterii pensiilor. Cănd diverse studii arată căt de rău stăm in această privinţă, suirea masivă a pensiilor in doi ani, fie ea intemeiată moral şi din punct de vedere al justiţiei sociale, ridică o serie de intrebări.

Analiza dinamică ar trebui să ţină cont de efecte ale schimbării fiscalităţii (nivel CAS, baza de impozitare) asupra veniturilor fiscale. Dar ceea ce este mai neliniştitor este lipsa imaginării temporale a efectelor probabile. Problema nu este dacă pensiile să fie crescute, ci modul de realizare. Intr-o economie in care deficitele externe cresc mult de la an la an, in care finanţarea lor este tot mai precară (ponderea ISD in această finanţare este sub 40% in primul trimestru), in care bugetul excelează prin subestimarea unor presiuni viitoare inevitabile (impactul fondului proprietatea, contribuţia la fondurile private de pensii etc.), inversarea tendinţei de consolidare fiscală (deficite bugetare tot mai mici) intră in conflict cu protejarea echilibrelor economice. Creşterea deficitului bugetar pe fondul creşterii deficitelor externe nu este de bun augur. De aceea, este de neinţeles de ce şefii MFP au omis analiza dinamică.

De la analiza dinamică se pot trage concluzii privind realismul ipotezelor cu care operează MFP acum. Dezechilibrele externe excesive ar induce ieşiri de fonduri, o depreciere a leului, nevoia de a lua măsuri de stabilizare, care ar insemna o politică bugetară austeră. Aceasta din urmă ar incetini serios dinamica PIB-ului, ar reduce incasările bugetare. Dacă şi inflaţia ar creşte din nou, pensiile s-ar eroda treptat…

P.S. Două comentarii la articolul meu precedent susţin că fondurile europene ar creşte PIB-ul intr-atăt incăt ar compensa efortul bugetar de cofinanţare. Se neglijează insă două aspecte aici. Primul se referă la intărzierea cu care işi fac efectele aceste fonduri. Dar mai importantă este restricţia externă: cofinanţarea şi fondurile UE inseamnă injecţie de lichiditate intr-o economie care turează, pare-se, peste PIB-ul potenţial (vezi deficitele externe). Nu cofinanţarea este deci problema, ci contextul in care ea ar avea loc, caracterizat de imprudenţe şi de calcule bugetare cu omisiuni.