Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
PUNCTUL PE EI
Păcală a fost una dintre cele mai reuşite construcţii ale românului. Fiindcă a fost făcut din vorbe. Nici Bulă, nepotul lui Păcală, nu fuge din reţetă. Şi Bulă a fost fabulos. Plutirea sa în spiritual ne-a ajutat mai ceva decât strigătul în alinarea durerii. Am copilărit cu Păcală. Mai târziu am tratat cu sictirul lui Bulă poticnirile tinereţii. Amintirile mele le sunt recunoscătoare. Dar, gata! Nici măcar în numele acelor amintiri nu mai sunt dispus să suport defilarea prin prezent a acelor urmaşi ai lui Bulă fabricaţi in vitro de paraşuta numită Cântarea României.
Păcală a fost una dintre cele mai reuşite construcţii ale românului. Fiindcă a fost făcut din vorbe. Nici Bulă, nepotul lui Păcală, nu fuge din reţetă. Şi Bulă a fost fabulos. Plutirea sa în spiritual ne-a ajutat mai ceva decât strigătul în alinarea durerii. Am copilărit cu Păcală. Mai târziu am tratat cu sictirul lui Bulă poticnirile tinereţii. Amintirile mele le sunt recunoscătoare. Dar, gata! Nici măcar în numele acelor amintiri nu mai sunt dispus să suport defilarea prin prezent a acelor urmaşi ai lui Bulă fabricaţi in vitro de paraşuta numită Cântarea României.
PUNCTUL PE EI
Păcală a fost una dintre cele mai reuşite construcţii ale românului. Fiindcă a fost făcut din vorbe. Nici Bulă, nepotul lui Păcală, nu fuge din reţetă. Şi Bulă a fost fabulos. Plutirea sa în spiritual ne-a ajutat mai ceva decât strigătul în alinarea durerii. Am copilărit cu Păcală. Mai târziu am tratat cu sictirul lui Bulă poticnirile tinereţii. Amintirile mele le sunt recunoscătoare. Dar, gata! Nici măcar în numele acelor amintiri nu mai sunt dispus să suport defilarea prin prezent a acelor urmaşi ai lui Bulă fabricaţi in vitro de paraşuta numită Cântarea României.
Am scris că amicalul Israel – România a fost un test ratat. Mi-am argumentat afirmaţia şi rămân fidel primei judecăţi. Comentariile, mai toate îmbibate de înjurătură, au mai diferit între ele atunci când a fost vorba despre nuanţe. Au fost şi păreri conform cărora jocul prost al tricolorilor nu ar fi anulat utilitatea acţiunii. Diversitatea opiniilor nu mă stârneşte spre competiţia orgoliilor prosteşti. Cred că întotdeauna judecătorii mai inteligenţi decât noi vor şti să aleagă între adevăr şi neadevăr.
Confruntarea opiniilor divergente este valabilă doar atunci când în luptă sunt aruncate argumente. Când războiul devine al indivizilor, devine clară şi concluzia că frontul este minat de interese ascunse, de umori incurabile. Numai astfel ne putem explica faptul că ratarea de parcurs de la Tel Aviv este interpretată pe alocuri ca fiind ratarea definitivă a antrenorului Victor Piţurcă. Dacă demolatorii selecţionerului s-ar fi oprit la simplul enunţ, nu aveam nici un motiv să-i contrazicem. Inventariam o părere la care fiecare votant are dreptul. Încercarea de argumentare a opţiunii falimentează însă demersul.
Ni se povesteşte că Piţurcă este un antrenor secătuit de idei. Este acreditată ideea că rezultatele naţionalei au fost fabricate doar de disciplina autoimpusă a jucătorilor în meciurile oficiale. Disciplină autoimpusă care nu funcţionează şi în meciurile amicale. Uită să ne spună inteligenta tastatură a Cântării României unde a fost această disciplină autoimpusă a aceloraşi jucători în meciurile oficiale din finalul mandatului lui Anghel Iordănescu. Şi mai uită să ne spună cum de a apărut disciplina autoimpusă în amicalul de la Cadiz, unde România a învins Spania. Nu mai insist. E prea de vacă ideea. Nu am eu competenţa să dau atestate antrenorilor. Dar nici nu mă pot lăsa păcălit de acadelele imposturii.
Păcală a fost una dintre cele mai reuşite construcţii ale românului. Fiindcă a fost făcut din vorbe. Nici Bulă, nepotul lui Păcală, nu fuge din reţetă. Şi Bulă a fost fabulos. Plutirea sa în spiritual ne-a ajutat mai ceva decât strigătul în alinarea durerii. Am copilărit cu Păcală. Mai târziu am tratat cu sictirul lui Bulă poticnirile tinereţii. Amintirile mele le sunt recunoscătoare. Dar, gata! Nici măcar în numele acelor amintiri nu mai sunt dispus să suport defilarea prin prezent a acelor urmaşi ai lui Bulă fabricaţi in vitro de paraşuta numită Cântarea României.
Am scris că amicalul Israel – România a fost un test ratat. Mi-am argumentat afirmaţia şi rămân fidel primei judecăţi. Comentariile, mai toate îmbibate de înjurătură, au mai diferit între ele atunci când a fost vorba despre nuanţe. Au fost şi păreri conform cărora jocul prost al tricolorilor nu ar fi anulat utilitatea acţiunii. Diversitatea opiniilor nu mă stârneşte spre competiţia orgoliilor prosteşti. Cred că întotdeauna judecătorii mai inteligenţi decât noi vor şti să aleagă între adevăr şi neadevăr.
Confruntarea opiniilor divergente este valabilă doar atunci când în luptă sunt aruncate argumente. Când războiul devine al indivizilor, devine clară şi concluzia că frontul este minat de interese ascunse, de umori incurabile. Numai astfel ne putem explica faptul că ratarea de parcurs de la Tel Aviv este interpretată pe alocuri ca fiind ratarea definitivă a antrenorului Victor Piţurcă. Dacă demolatorii selecţionerului s-ar fi oprit la simplul enunţ, nu aveam nici un motiv să-i contrazicem. Inventariam o părere la care fiecare votant are dreptul. Încercarea de argumentare a opţiunii falimentează însă demersul.
Ni se povesteşte că Piţurcă este un antrenor secătuit de idei. Este acreditată ideea că rezultatele naţionalei au fost fabricate doar de disciplina autoimpusă a jucătorilor în meciurile oficiale. Disciplină autoimpusă care nu funcţionează şi în meciurile amicale. Uită să ne spună inteligenta tastatură a Cântării României unde a fost această disciplină autoimpusă a aceloraşi jucători în meciurile oficiale din finalul mandatului lui Anghel Iordănescu. Şi mai uită să ne spună cum de a apărut disciplina autoimpusă în amicalul de la Cadiz, unde România a învins Spania. Nu mai insist. E prea de vacă ideea. Nu am eu competenţa să dau atestate antrenorilor. Dar nici nu mă pot lăsa păcălit de acadelele imposturii.
