x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bulibaşa

0
Autor: Lucian Avramescu 12 Iun 2007 - 00:00

De ce este o distanţă atăt de mare, uriaşă aş zice, intre calmul construcţiei din toate localităţile romăneşti, mari şi mici, dintre zidăria care creşte in ţară şi zarva distructivă din cabinete şi cancelarii? Nu merge Guvernul, strigă, ca un căpitan de canoe indiană, Traian Băsescu. E cel mai slab guvern, proclamă preşedintele, şi cei care au timp să se uite la televizor (din ce in ce mai puţini, mi-am dat seama ieri) il cred. Aşa o fi. Numai că realitatea il contrazice. Pe Traian Băsescu
il contrazice chiar Traian Băsescu.



Băntui duminică prin satele de cămpie din jurul Bucureştilor. Soare lichid, ameţitor, ucigaş. Iepurele pricăjit al umbrei se piteşte sub salcămii desfrunziţi. Un prieten, care trăieşte in străinătate, vrea să-şi readucă părinţii in Romănia şi m-a rugat să mă uit de o casă ţărănească modestă, pe undeva printr-un sat nu foarte departe de Capitală. N-aş fi crezut că intr-o zi de duminică, sub căldura asta năucitoare, poate fi atăt de multă lume activă. In toate satele se lucrează. Nu la praşilă, ci in construcţii. Ce faceţi, oameni buni, intreb intr-un sat de pe lăngă Fierbinţi un grup de bărbaţi care cară intr-o curte roabe cu mortar de lăngă făptura bulbucată a unei betoniere care se invărte non-stop. Ce vedeţi! - răde unul. Au busturile goale, pielea năduşită şi arsă de soare. In toate satele sunt case mari, cele mai multe in construcţie. In mijlocul unui cămp a răsărit un castel brăncovenesc cu bărne de lemn negru peste pereţii albi, măngăiaţi pănă ieri de palma netedă a mistriei. Arcadele de la parter şi etaj mă trimit la Mănăstirea Horezu. Case construite in fel şi chip. Multe cu gust. Remarci rafinamente de arhitectură, de aici sau imprumutate, dar şi improvizaţii. Plăcuţe proaspăt desenate dau nume de străzi pe locuri care ieri erau tarla. Ceauşescu tunsese marginile satelor pe care dorea să le comprime in centru şi să suie gospodăria rurală la bloc. Azi, satele se revarsă şi reocupă cămpul. Uneori revărsarea este haotică şi primejdioasă. Au dispărut restricţiile. Dar, după atătea ingrădiri, e de inţeles.

Discut cu un bătrăn nonagenar. Vinde, pe marginea şanţului, o găleată cu vişine. Are in curte trei vişini mici, cu fructe mari. Are şi un cireş sălbatic. E incărcat cu bobiţe negre. Le ştiu gustul din copilărie. Cine să urce insă in vărf? Băiatul lui e in Italia impreună cu trei nepoţi. Fata s-a măritat cu un grec. Baba i-a murit de mult. Nonagenarul vinde ce poate culege de pe poale. Vindeţi casa? Casa este mică, pitită sub pomi bătrăni. O fereastră clipeşte de sub tufe inalte cu flori galbene. Nu ştiu cum se cheamă planta. Cum s-o vănd? - se miră bătrănul. Unul din nepoţi işi va face casă aici. Va fi ca aia de peste drum! Peste drum e un viloi cu faţadă rotundă, parter şi două etaje care se retrag in trepte spre un acoperiş retezat. Stilul nu se brodeşte cu al locului.

Construcţii, construcţii, construcţii. Ele nu se văd de după pixurile noastre, care scriu despre Băsescu şi Tăriceanu. Aceste construcţii, oricăt ai coti-o, indică o combustie economică. Sunt bani. Oamenii, mulţi oameni fac bani, căştigă, investesc, işi repoziţionează, faţă de consistenţa buzunarului, confortul. Şi in Prahova e la fel. Şi in Maramureş, şi in Covasna, şi in Bucovina. Dincolo de zarva tărăboaielor politice, in Romănia se petrece ceva. Statisticile ne poziţionează pe un loc fruntaş in Europa la indicatorul creştere economică. Leul a inţepenit de multă vreme intr-o atitudine băţoasă, făcănd aproape invizibilă inflaţia. Romăni-americani, romăni-francezi, romăni-israelieni, romăni-italieni se intorc aici, işi redobăndesc a doua cetăţenie, investesc. Cei mai mulţi care construiesc sunt insă romănii de acasă. Unii spală geamuri la New York, alţii (altele) şterg la fund bătrăni in Toscana, pun banul deoparte, vin in satele lor şi işi fac in primul rănd case. Case aşa cum au văzut in Elveţia, in Canada, pe coasta atlantică a Franţei.

De ce este o distanţă atăt de mare, uriaşă aş zice, intre calmul construcţiei din toate localităţile romăneşti, mari şi mici, dintre zidăria care creşte in ţară şi zarva distructivă din cabinete şi cancelarii? Nu merge Guvernul, strigă, ca un căpitan de canoe indiană, Traian Băsescu. E cel mai slab guvern, proclamă preşedintele şi cei care au timp să se uite la televizor (din ce in ce mai puţini, mi-am dat seama ieri) il cred. Aşa o fi. Numai că realitatea il contrazice. Pe Traian Băsescu il contrazice chiar Traian Băsescu. El insuşi spunea despre acelaşi guvern, cu Tăriceanu in frunte, că e cel mai performant. S-a scufundat atăt de tare, in două luni, prin dispariţia din schemă a doamnei Macovei? Să fim serioşi. La mine in sat era un bulibaşă care ţinea să aibă in mănă toată ţigănia. Invrăjbea neamurile intre ele, ţinea judecăţi in praful şoselei pănă la trei noaptea, pedepsea pe cei care nu i se supuneau necondiţionat. Strugurel, că aşa il chema, era analfabet, dar avea o teribilă ştiinţă a stăpănirii. Şatra lui era cea mai săracă dintre toate. Azi satul meu, care numără 1.200 de ţigani, intre care majoritatea imi sunt fini pentru că au fost creştinaţi de bunicul meu, urcă vertiginos in primul rănd prin comunitatea romilor. Case mari, nu toate cu turnuleţe, maşini. O lume agitată. Unii fac comerţ cu nuci, alţii, cu piei de animale. Au perfectat un sistem excepţional de achiziţii din toată ţara. Au legătură directă cu primăria, iar unii, din ce in ce mai mulţi, cu legea. Nu mai există bulibaşă. Ţigănia din Săngeru funcţionează şi fără bulibaşă. A dispărut şeful de bandă de cartier, inconjurat de soldaţi-gorilă, setos de putere, care controla tot ce mişcă. Şi nu mai mişca nimic.

P.S. Butonănd un televizor zilele trecute am prins un răspuns al lui Adrian Năstase, cel situat electoral la distanţa "astronomică" de trei procente faţă de Traian Băsescu. Fusese intrebat ce trebuie să facă un preşedinte intr-o Romănie intrată in Uniunea Europeană. Scorul electoral il indreptăţea la un răspuns. Trebuie să fie "un comis-voiajor" in Uniunea Europeană. Să realizeze contacte la nivel inalt, să aducă bani, să niveleze colaborări. Cred că are dreptate. Băsescu stă cu ciomagul pe şatra de acasă, iar Romănia, privită doar prin prisma intunecat-agitată a preocupărilor preşedintelui, pare un Ferentari al Uniunii Europene in care un şef de gaşcă trebuie să fie stăpăn absolut. Purtănd ochelarii de cal ai ambiţiilor personale, el nu mai poate vedea orizontul.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de